Statele membre UE au abordări diferite în privinţa controlului ratelor dobânzii, 14 ţări aplicând plafoane asupra dobânzilor contractuale de stipulat în contracte de credit tipice, în vreme ce alte 13 ţări nu au astfel de plafoane, potrivit unui documentar al Băncii Naţionale a României.

"Consultarea literaturii economice arată că există diferenţe considerabile în atitudinea statelor membre UE în ceea ce priveşte reglementarea preţului creditului de consum: unele state membre au introdus plafoane stricte de rate ale dobânzii, întrucât creditele cu preţuri înalte pot agrava situaţia financiară a consumatorilor şi reflectă proasta funcţionare a pieţelor, în special pentru credite de valoare mică; în multe din statele membre care au reglementat domeniul, acestea au abordat în general categorii specifice de împrumuturi şi măsurile respective s-au întemeiat pe studii de impact care au ţinut cont de situaţiile din pieţele respective; alte ţări justifică absenţa unor asemenea reglementări, în special prin aceea că plafoanele vor reduce accesul la credit, mai ales pentru persoanele cu mijloace financiare modeste", se spune în documentar.

BNR precizează că şi în situaţia în care reglementează preţul creditului, statele membre UE se diferenţiază în legătură cu gradul şi modul în care realizează acest lucru.

Conform documentarului, un studiu IIF/ZEW din 2009, întocmit de către un grup de experţi pentru Comisia Europeană, defineşte termenul 'restricţii asupra ratelor dobânzii' ca însemnând toate prevederile legale care limitează preţul în contractele de credit.

Potrivit acestui studiu, restricţiile privind ratele de dobândă (interest rate restrictions - IRR) se clasifică în restricţii directe asupra nivelului ratelor de dobândă (dobândă convenţională, penalizatoare) şi restricţii indirecte asupra metodelor de calcul (dobânda anuală efectivă - DAE, dobânda compusă, variabilitate), alte restricţii în privinţa elementelor de cost şi restricţii privind parametri ai creditului (rate, scadenţă, suma creditului). Restricţiile directe limitează rata contractuală sau nivelul dobânzii ce pot fi aplicate, în timp ce restricţiile indirecte au impact asupra costului creditului.

BNR precizează că restricţiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referinţă (Belgia, Estonia, Franţa, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia). Plafoanele relative pot fi bazate pe o rată de referinţă a băncii centrale/rată de dobândă legală (referinţă exogenă) sau pe o rată medie a dobânzilor pieţei (referinţă endogenă).

Conform BNR, plafoanele ce depind de o referinţă exogenă prezintă dezavantajul că este foarte dificil de stabilit nivelul lor corect, astfel încât să nu se producă perturbaţii importante pe pieţe.

Unele ţări au plafoane numai în mod excepţional: de exemplu, în Spania, plafoanele se aplică numai pentru creditul în descoperit de cont şi anumite împrumuturi pentru locuinţe cu caracter social; în Irlanda numai pentru uniuni de credit şi 'moneylenders'; în Grecia pentru non-bănci; în Olanda sunt excluse creditele ipotecare etc.

"Se declară adesea în spaţiul public autohton că toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia României, aplică plafoane de credit. Studiul ZEW a identificat 14 ţări care aplicau plafoane asupra dobânzilor contractuale de stipulat în contracte de credit tipice. Alte 13 ţări nu aveau astfel de plafoane", se arată în documentar.

Concluzia BNR este că impunerea de restricţii asupra dobânzilor la credite reprezintă o problemă complexă, ţările din UE având abordări opuse în această privinţă.

"Unele ţări utilizează anumite forme de restricţii asupra creditelor, altele justifică absenţa acestora prin faptul că ele reduc accesul la credite şi sunt de natură să provoace distorsiuni grave în economie. În ţările care aplică restricţii, un instrument utilizat adesea este reprezentat de legislaţia împotriva cametei. Ţările care au plafoane, în marea lor majoritate, au optat pentru cele relative. Cele mai multe dintre acestea stabilesc plafoane bazate pe referinţe endogene (rate medii ale dobânzilor pieţei). Foarte puţine ţări folosesc plafoane ce se construiesc plecând de la referinţe exogene (de exemplu rata de referinţă a băncii centrale) datorită faptului că este dificil să se stabilească nivelul lor optim. Există ţări ce au o rată unică de dobândă, dar cele mai multe optează pentru stabilirea de rate multiple pentru diferite tipuri de credit, sume împrumutate şi scadenţe", subliniază documentarul citat.

Comisiile de buget, economică şi juridică din Senat au acordat marţi raport de admitere cu amendamente unei propuneri legislative care modifică OG 13/2011, astfel încât dobânda pentru creditele ipotecare nu va depăşi de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.

"Plafonarea dobânzilor efective anuale, am stabilit şi s-a votat ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. Astăzi dobânda BNR fiind de 2,25, asta înseamnă ca dobânda maximă care poate fi percepută pentru creditele ipotecare ajunge undeva la 5,4%", a afirmat marţi senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)