Ministrul Energiei: Companiile vor fi impulsionate să facă investiţii, dacă 90% din profit va merge către acţionari
Companiile de stat vor fi impulsionate să facă mai multe investiţii şi nu să păstreze banii în rezerve, după ce Guvernul va decide distribuirea către acţionari a 90% din profitul obţinut, a declarat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă de specialitate.
El a fost întrebat cum vor fi afectate investiţiile companiilor de decizia Guvernului, care a aprobat recent un memorandum prin care cel puţin 90% din profitul companiilor de stat va merge în dividende.
"Dacă aş fi constatat că firmele la care avem participaţii au făcut investiţii din banii pe care i-au câştigat, atunci aş fi fost deranjat de faptul că profitul dispare. Dar, după ce am văzut că firmele au acumulat banii în vistierie, mândrindu-se cu faptul că au nişte rezerve, faptul că aceste rezerve trec, şi subliniez chestia asta, nu intră în buzunarul investitorului ca dividende, intră în bugetul naţional şi se reîntorc din bugetul naţional pentru investiţii, eu cred că e vorba de circulaţia banilor mai repede şi poate că acest lucru va eficientiza investiţiile, va creşte numărul de investiţii", a spus ministrul.
El a vorbit şi despre cele 400 de milioane de euro pe care Enel i-a plătit statului român în luna aprilie anul trecut, în schimbul unei participaţii minoritare la Electrica Muntenia Sud, spunând iniţial că această sumă nu a ajuns încă în conturile Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie.
"Din fericire, anul trecut am înregistrat un succes la Curtea de Arbitraj pentru că avem din ce în ce mai mulţi buni profesionişti care să se ocupe de aceste litigii. Banii ăştia, care vor ajunge în conturile SAPE, sunt nişte bani pe care îi vom utiliza la investiţii, pentru că SAPE asta trebuie să facă. Din nefericire, până acum nu a făcut-o", a spus Anton, în conferinţa ZF Power Summit.
Ministrul a arătat, ulterior, că aceşti bani "sunt acolo": "Banii aceştia, care sunt acolo, trebuie investiţi în energie, nu pot fi folosiţi în altceva".
"Nu împărţim energia pe bucăţele, pentru că atunci începem să ne certăm, fiecare pe bucăţica lui. Eu cred că fiecare avem o listă prioritară de investiţii. Eu am anunţat vreo două, am vorbit de Mintia, unde este o investiţie mare, am vorbit de... Nu vreau să vă spun ce se va întâmpla anul ăsta, pentru că... vorbim de retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, o am foarte aproape de suflet, dar vrem să facem centrala de la Tarniţa, vrem să retehnologizăm centrala nucleară, acestea sunt toate investiţii", a explicat acesta.
Anton a apreciat că Tarniţa este un proiect de care România are nevoie.
"Tarniţa este un proiect pe care, din nişte motive pe care nu le cunosc, l-am dat deoparte. Tarniţa este un proiect pe care România trebuie să-l facă, poate nu la 1.000 de MW, cât era uşor megaloman proiectat iniţial, dar România nu are nicio centrală cu acumulare prin pompaj în funcţiune", a adăugat el.
Ministrul a enumerat la priorităţi şi retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă, însă, în ceea ce priveşte realizarea reactoarelor 3 şi 4, nu a putut da un termen concret privind finalizarea negocierilor.
Totodată, el şi-a exprimat speranţa că discuţiile statului cu acţionarii majoritari de la Rompetrol pe tema memorandumului şi al privatizării participaţiei statului vor fi finalizate în acest an.
Întrebat dacă a discutat cu acţionarii de la Rompetrol situaţia acţiunilor pe care le mai deţine statul, el a răspuns: "Nu ministrul invită la discuţii acţionarii. Desigur că reprezentanţii ministerului participă la discuţii, dar ministrul nu invită la discuţii, nu avem discuţii cu toţi acţionarii, investitorii şi aşa mai departe".
"La Rompetrol, din câte ştiu eu, avem discuţii cu kazahii mai hotărât, mă rog chinezii, dacă vreţi să le spuneţi aşa, dar ei vin să discute cu reprezentanţii. Discuţiile sunt în curs şi să vă comunicăm", a subliniat şeful de la Energie.
De asemenea, jurnaliştii au vrut să ştie dacă acesta poate da garanţii că programul de privatizări al ministerului pentru acest an, care prevede o sumă de bani din privatizarea participaţiei minoritare la Rompetrol, va fi respectat.
"În programul de Guvernare?", a întrebat ministrul iniţial.
Jurnaliştii i-au precizat că este vorba de un proiect de Hotărâre de Guvern privind bugetul din activităţile de privatizări al ministerului, postat pe site-ul instituţiei.
"Noi ne dorim ca în anul acesta să se stingă cumva această problemă şi, din câte ştiu eu, şi nu ştiu rău, sunt discuţii serioase cu acest subiect", a susţinut Anton.
El a mai fost întrebat dacă s-a întâlnit până acum cu preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
"Cu preşedintele ANRE nu am avut întâlnire, pentru că ANRE nu este în subordinea mea, ci a Parlamentului. Am planificat o întâlnire săptămâna asta cu preşedintele ANRE şi cu preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor", a arătat Anton, fără să precizeze care este scopul întâlnirii.
În final, un jurnalist l-a întrebat pe ministru: "Mai am o întrebare şi îmi cer scuze că poate sunt extrem de nesimţit! Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce este curentul electric?", la care Anton a răspuns: "Eşti nesimţit!". AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.
Petrescu (ASF): Piața de capital din România a câștigat dimensiune; următorul pas este să transformăm această creștere în profunzime
Piața de capital din România a câștigat dimensiune, iar următorul pas este transformarea acestei creșteri în profunzime, prin mai multe companii listate, o lichiditate mai bună, o bază mai largă de investitori și instrumente financiare mai diverse, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Pia
Poșta Română își deschide porțile pentru public pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea l
Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american; moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei
Leul s-a depreciat semnificativ vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3447 lei, în creștere cu 6,7 bani (+1,27%) față de cotația precedentă, de 5,2777 lei, moneda europeană înregistrând astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. De asemenea, leul a pi
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a ajuns la un volum total al activității de subscriere de aproximativ 14,2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Conform sursei citate, aproximativ 78% din volumul total al
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut de 2,2 ori în T3, la 2,3 miliarde euro
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România.
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 6,11%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul d
TAROM respinge acuzațiile de faliment și susține că își continuă activitatea în condiții de siguranță și eficiență
Compania națională TAROM consideră iresponsabile declarațiile senatorului USR, Cristian Ghinea, potrivit cărora operatorul aerian va intra în faliment și transmite că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă. 'Compania Națională de Transport Aerian TAROM avertizea
Nova Power & Gas: Memorandumul pentru GNL a expirat fără să se ajungă la un acord
Memorandumul de Înțelegere pentru gaze naturale lichefiate GNL, semnat la Atena în noiembrie 2025, a expirat la 5 februarie 2026 fără să se ajungă la vreun acord sau măcar la un draft de contract, precizează Nova Power & Gas într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, compania nu a participat la discuțiile privind
Badea (BNR): Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor AI nu mai sunt opționale pentru economiile emergente
Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor de inteligență artificială nu mai sunt opționale pentru economiile emergente, ci reprezintă elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare, în condițiile în care acestea trebuie să evite capcana venitului mediu, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
Ambasadoarea Germaniei: Companiile germane sunt interesate de investiții în energia solară și eoliană din România
Companiile germane manifestă un interes în creștere pentru sectorul energetic din România, în special pentru energia solară și eoliană, a declarat ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, la conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România. '&I
S&P publică vineri raportul privind ratingul suveran al României
Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României, într-un context marcat de incertitudine politică și de eforturile de consolidare fiscală, raportul urmând să ofere o nouă perspectivă asupra situației finanțelor publice și a capacității țării de a-și menține rating
VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii
Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă




