Corina Martin (FAPT): Dacă aş fi ministru al Turismului, l-aş convinge pe ministrul Educaţiei să introducă obligativitatea organizării de excursii, pentru ca elevii să cunoască România
Dacă aş fi ministrul Turismului, l-aş convinge pe ministrul Educaţiei să introducă obligativitatea de a fi organizate excursii cu destinaţii interne pentru elevi, ca să îşi cunoască mai întâi ţara, istoria şi geografia, mai apoi ţări precum Spania, Italia sau Franţa, a declarat pentru AGERPRES, Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
"Cu ani în urmă, ca preşedinte ANAT, am militat pentru ca excursiile şi tururile organizate în şcoli, de către profesori, să fie avizate de inspectoratele şcolare judeţene numai dacă sunt organizate prin agenţii de turism (licenţiate în acest sens). Dacă acel Protocol încheiat atunci ar funcţiona, agenţiile de turism ar avea o legătură mult mai consistentă cu inspectoratele şcolare şi această comunicare directă ar genera mai multe excursii şi tururi cu elevi în România şi mai puţine în afara ţării. Desigur, tema Centenarului ar trebui să fie, în acest an, una obligatorie", ne-a precizat preşedintele FAPT.
În ceea ce priveşte ofertele de promovare la târgurile internaţionale a unor circuite culturale dedicate Anului Centenarului, Corina Martin apreciază că acesta este un eveniment care are relevanţă numai pentru români şi piaţa turistica naţională.
"Nu am cunoştinţă despre oferte turistice care să relaţioneze cu Anul Centenarului, dar asta este ceva firesc, întrucât acest eveniment are relevanţă numai pentru români şi piaţa turistică naţională, nu şi pentru turoperatori şi turişti străini, pentru care motivele pentru a alege România turistică trebuie să fie cu totul altele şi să ţină de oferte, servicii, infrastructură, pachete atractive ca şi acces (zbor charter sau zbor direct) şi preţuri, tradiţii, atracţii, experienţe", spune Corina Martin.
Potrivit acesteia, Moldova şi Israel ar fi fost ţările în care astfel de circuite culturale ar fi atras vizitatori străini.
"În Moldova avem o piaţă de potenţiali turişti cu caracteristici atât de apropiate, dacă nu similiare pieţei naţionale. Istoria, cultura, tradiţiile, aceeaşi limbă sunt elemente esenţiale care ar putea face ca Anul Centenarului să atragă mai mulţi turişti către România în acest an, faţă de alţi ani. Totuşi, preţul, serviciile şi experienţa primite pentru acel cost rămân motivele esenţiale pentru care turiştii aleg o destinaţie. Israelul ar putea fi, de asemenea, o piaţă sensibilă la acest subiect, acolo există o comunitate importantă de evrei născuţi şi plecaţi din România şi care încă îşi doresc să o viziteze, cu atât mai mult şi cu un motiv istoric", spune preşedintele FAPT.
Corina Martin a subliniat că a văzut cel puţin o ofertă care propune city break la Alba Iulia pentru 1 decembrie 2018.
"Estimez că vor mai apărea asemenea oferte din partea turoperatorilor de turism intern. La urma urmei, ca să existe cerere, trebuie să existe mai întâi oferte şi orice agenţie de turism care lansează idei, trasee şi circuite noi, cu tematică originală, va dori sa propună şi un weekend sau un circuit turistic care să pună în valoare Anul Centenarului, eveniment cu adevărat special", crede Corina Martin.
Preşedintele FAPT consideră că asociaţiile de promovare turistică din România trebuie să continue, în 2018, să îşi definească propria Strategie de dezvoltare şi promovare turistică pentru judeţul sau regiunea pe care o reprezintă chiar şi în absenţa unei Strategii naţionale de promovare.
"Nimeni de la Bucureşti nu trebuie să vină să stabilească ce şi cum trebuie să se promoveze la Sibiu sau la Timişoara sau la Braşov", apreciază Martin. "Coerenţa şi consistenţa promovării locale şi regionale va determina, până la urmă, reala reformă la nivel central, unde, din păcate, lucrurile încă nu se mişcă suficient", a adăugat ea.AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

