Vasilescu: Aproape jumătate din contracte au fost modificate în Revisal; mai sunt două luni până la expirarea termenului
Aproape jumătate din contractele de muncă au fost modificate în Revisal până în acest moment însă mai sunt două luni până la expirarea termenului până la care angajatorii pot opera aceste modificări, astfel încât presupunerea că, pentru restul de 50% dintre angajaţi vor scădea salariile este fără fundament, a declarat marţi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-o conferinţă de presă.
"În ceea ce priveşte mediul privat, menţionăm că MMJS a emis mai multe acte normative care să vină în sprijinul angajaţilor şi pentru a se evita situaţia ca patronii să profite de modificare Codului Fiscal pentru a diminua salariile nete. În primul rând, s-a dat posibilitatea angajatorilor să facă modificări la contractele de muncă, până la data de 31 martie 2018. Până în acest moment, aproape jumătate din contracte au fost modificate în Revisal şi mai sunt 2 luni până la expirarea termenului, astfel încât presupunerea că pentru restul de 50% vor scădea salariile este fără fundament", a subliniat ministrul Muncii.
Aceasta a amintit şi faptul că există un act normativ, şi anume OUG 82/2017, care prevede că angajatorii trebuie să înceapă negocierea contractelor individuale, astfel încât angajaţii să fie siguri că se operează transferul contribuţiilor. Potrivit actului normativ, angajaţii pot opta, acolo unde nu există sindicat, pentru reprezentarea la orice federaţie de ramură, în cadrul negocierilor.
"Menţionăm că angajatorii nu trebuie să suporte cheltuieli în plus, dacă fac acest transfer, faţă de cât plăteau anul trecut prin cheltuiala totală a angajatorului, deci nu au niciun motiv să umble la salariul net angajatului, altul decât a vrea să obţină un profit mai mare. Trebuie, însă, să fim realişti şi să amintim că, dacă patronul doreşte scăderea cheltuielilor cu salarizarea o putea face şi anul trecut şi o poate face şi acum, pentru că nu avem o economie centralizată, iar puterea de intervenţie a statului se limitează doar la salariul minim pe economie", a subliniat şeful de la Muncă.
Vasilescu a reamintit şi de protocolul de colaborare semnat de Guvern cu CNSLR Frăţia, prin care s-a stabilit că, la nivelul fiecărui judeţ, se constituie echipe mixte, formate din reprezentaţi ai structurilor teritoriale ale Guvernului, cum ar fi inspectorate teritoriale de muncă (ITM) şi ai sindicatelor care au rolul să anunţe, în timp util, care sunt firmele care profită de modificările Codului Fiscal în defavoarea angajatului, astfel încât ITM-urile să efectueze controale. În plus, Inspecţia Muncii derulează o campanie de informare pentru angajaţi şi angajatori.
Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.
Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.
Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat luni, pentru AGERPRES, că sunt peste 2 milioane de salariaţi pentru care nu s-au întocmit acte adiţionale la contractele de muncă, astfel că salariile brute nu au fost majorate iar pentru mulţi dintre aceştia există riscul unei scăderi a venitului net.
"Aseară (duminică, n.r.), ministrul Muncii comunica faptul că, până la sfârşitul lunii ianuarie, în Revisal s-au înregistrat contracte noi sau acte adiţionale pentru 48% din totalul salariaţilor din România. Asta înseamnă că, pentru peşte 2 milioane de salariaţi din România, din mediul economic concurenţial, care înseamnă angajaţi la privat, la firme cu capital de stat sau firme cu capital mixt, nu s-au făcut acte adiţionale la contractele de muncă. Asta înseamnă că salariile lor brute de angajare nu au fost majorate cu 22,5% şi, pe cale de consecinţă, pentru foarte mulţi dintre ei există riscul ca veniturile nete să fie afectate. De ce zic "că există riscul", pentru că este posibil ca venitul lor net să nu fie afectat, chiar dacă nu a fost înregistrat actul adiţional, pentru că angajatorul, printr-o discuţie cu sindicatul sau reprezentantul salariaţilor, sau după capul lui să decidă că le mai dă un bonus care nu se trece în contractul de muncă, le mai dă tichete cadou, care să compenseze bănesc impactul, dar în realitate, în spiritul Ordonanţei 79, nu s-au modificat contractele individuale de muncă la peste 2 milioane de suflete", a explicat Dumitru Costin.
Întrebat ce categorii salariale vor fi afectate de aceste scăderi, Costin a răspuns că vor fi afectaţi cei din sectoarele Cultură, Tineret şi Sport, precum şi din Justiţie, mai exact grefierii.
De la 1 ianuarie, este în vigoare Ordonanţa care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

