ANPC a amendat cu 1,7 milioane de lei comercianţii de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 1,7 milioane de lei în urma controalelor desfăşurate în perioada sărbătorilor de iarnă, verificări ce au vizat modul de etichetare, comercializare şi depozitare a produselor alimentare specifice, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Conform ANPC, controlul s-a desfăşurat în perioada 27 noiembrie - 22 decembrie 2017 în toate judeţele ţării şi în Bucureşti. În urma acestuia, au fost controlaţi 1.366 de operatori economici, constatându-se abateri la 904 (66%) dintre aceştia şi a fost verificată o cantitate de circa 140 de tone de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, constatându-se că circa 17 tone (12,1%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.
În urma deficienţelor constatate, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 941 de kilograme de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă în valoare de 15.197 lei, produse improprii consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a circa 9.024 kilograme produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 129.609 lei până la remedierea neconformităţilor constatate, precum şi aplicarea de 1.048 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.711.900 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Potrivit comunicatului, în peste 64% din judeţe se comercializau produse alimentare în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători.
"Comisarii ANPC monitorizează şi supraveghează respectarea reglementărilor din domeniul protecţiei consumatorilor, cu scopul de a preveni şi a combate practicile ce dăunează vieţii şi sănătăţii consumatorilor sau care afectează interesele economice ale acestora. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicu Vasile, la conferința ASAS: Agricultura viitorului înseamnă știință aplicată, inovație și viziune economică
România are potențial de a deveni o putere agricolă regională, însă succesul poate veni doar prin colaborare inteligentă, continuitate în investiții și aplicarea practică a rezultatelor cercetării, pentru că agricultura viitorului înseamnă știință aplicată, inovație și viziune economică, a declarat, joi, Nicu Vasile, fostul președinte al Ligii Asociaț
Viorel Morărescu (MADR), la conferința ASAS: Trebuie să fim mult mai aproape de nevoile fermierilor
Învățământul și cercetarea sunt principalii promotori ai generării progresului pentru sectorul agroalimentar al fiecărei țări și cred că trebuie să fim mult mai aproape de nevoile fermierilor, a declarat, joi, Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la conferința anuală ASAS 'Realizări și perspective în
CNIR: Undă verde pentru semnarea contractului SAFE pe tronsonul 3 al A8
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) poate semna contractul cu finanțare SAFE pentru Autostrada Unirii (A8), după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins, joi, contestațiile pentru tronsonul 3 Lețcani (DN28) - DN 24 (Iași), a anunțat CNIR, pe pagina de Facebook. Constructorul spaniol FCC Construccion a fost desemnat, l
INS: Managerii anticipează o creștere accentuată a prețurilor în comerțul cu amănuntul și în construcții, în următoarele trei luni
Managerii din construcții și industria prelucrătoare estimează o creștere moderată a activității, în următoarele trei luni, în timp ce în sectoarele comerț cu amănuntul și construcții se preconizează o creștere accentuată a prețurilor, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în in
Afacerile din serviciile prestate în principal întreprinderilor au scăzut, ca serie brută, cu 3,6%, în primele trei luni
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut în primele trei luni ale anului, atât ca serie brută, cu 3,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,9%, raportat la perioada similară din 2025, pe fondul declinului afacerilor din activitățile de tr
Afacerile din comerț s-au majorat cu peste 2,3%, ca serie brută, în primul trimestru (statistică)
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a înregistrat o creștere de 2,3%, ca serie brută, în primele trei luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu
CONAF: Seminarul Teologic Ortodox'Sfântul Nicolae' din Râmnicu Vâlcea, premiul I în Marea Finală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială (GALERIE FOTO)
Aproximativ 200 de liceeni din întreaga țară au participat la Marea Finală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, unde au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, în cadrul unei ediții în care valoarea totală a premiilor acordate pe parcursul anului a ajuns la circa 150.000 de euro. Potrivit u
Sindicaliștii feroviari avertizează asupra riscului unei 'crize fără precedent' la CFR SA
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că infrastructura feroviară din România 'se apropie de un punct critic', în contextul blocării Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNCF CFR SA pentru anul 2026 și al discuțiilor privind reducerea programului de lucru pentru angajați. Potrivit unui comuni
Profitul net al Grupului Electrica a crescut cu peste 58% în primul trimestru al acestui an
Grupul Electrica a înregistrat în primul trimestru din 2026 un profit net de 309,6 milioane de lei, în creștere cu 58,2% (114 milioane lei), comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, informează compania într-un comunicat, transmis miercuri AGERPRES. EBITDA a consemnat un avans de 25,7%, respectiv de 118,3 milioane
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 de la începutul anului
Numărul beneficiarilor alocației de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Instituția precizează că, în luna mai 2026, prin agențiile teritoriale, a efectuat plata alocațiilor aferente lunii aprilie
Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată; cheltuim foarte mulți bani, apoi ne uităm la diurna de 36 de euro a unui ministru
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă și modificările legislative privind guvernanța corporativă, afirmând că acestea afectează activitatea companiilor de stat și relația cu investitorii. ''Ce ne împiedică să facem lucrurile mai bine? Am atras atenția &icir
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 143,35 milioane de lei (27,36 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-
Pîslaru: Am primit mandatul de a discuta cu CE posibilitatea înghețării sau eșalonării creșterii salariilor demnitarilor până în 2031
Ministrul interimar al Muncii și al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, va discuta cu Comisia Europeană posibilitatea înghețării sau eșalonării până în 2031 a creșterilor salariale pentru demnitari, în cadrul renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ''Am primit m
Nicoleta Pauliuc: Înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate (GALERIE FOTO)
Apărarea țării nu se face doar în cazări și nu se rezumă la uniforme, iar înființarea unui patronat al industriei private de apărare reprezintă un semn de maturitate, a declarat, miercuri după-amiaza, Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, la lansarea Patronatului Industriei Române de Apărare - ROMDEF, organizație dedicată
Badea (Hidroelectrica): În bugetul care sperăm să fie aprobat la sfârșitul săptămânii avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiții record de aproape 800 milioane lei, iar în bugetul care urmează să fie aprobat la finalul acestei săptămâni avem proiectate investiții de 1,5 miliarde de lei, a afirmat miercuri directorul general interimar al companiei, Bogdan Badea, într-o conferință de specialitate.








