Ministrul Mediului: România are nevoie de o legislaţie care să crească viteza în administrarea deşeurilor
România are nevoie de o legislaţie care să crească viteza în administrarea deşeurilor în toată ţara şi astfel să ne transformăm dintr-o societate a risipei într-una a reciclării, susţine ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, pe fondul lansării în dezbatere publică a proiectului de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind regimul deşeurilor şi modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
''Piaţa şi managementul deşeurilor din ţara noastră au nevoie de un impuls mai puternic: o legislaţie fermă şi clară, care să vină, ţintit, cu instrumente obligatorii prin lege, care să ne transforme dintr-o societate a risipei într-una a reciclării. Subliniez că este vorba despre un proiect, de aceea, fiind în dezbatere publică, aşteptăm, cu interes, feed-back-ul tuturor celor implicaţi. Ne dorim o legislaţie care să crească viteza în administrarea deşeurilor în toată România, astfel, propunerea Ministerului Mediului instrumentul economic 'Plăteşte pentru cât arunci' şi sistemul de garanţie-returnare să devină obligatorii prin lege", a spus Gavrilescu.
Potrivit ministrului, ''Plăteşti pentru cât arunci'' înseamnă că populaţia va plăti numai pentru deşeurile nereciclabile, iar în cazul sistemului de garanţie-returnare cumpărătorii vor putea returna ambalajele produselor cumpărate primind, în schimb, o sumă stabilită prin lege drept garanţie.
''Plăteşti pentru cât arunci' înseamnă că vom plăti numai pentru deşeurile nereciclabile, ceea ce poate duce la costuri mai reduse pentru salubrizare, la reintrarea în circuitul economic a materialelor reutilizabile, conform principiilor economiei circulare şi, nu în ultimul rând, la scăderea consistentă a cantităţilor depozitate la groapa de gunoi. În ceea ce priveşte garanţia-returnarea, acesta este sistemul practicat în multe ţări europene, prin care cumpărătorii vor putea returna ambalajele produselor cumpărate primind, în schimb, suma stabilită prin lege drept garanţie'', a explicat ministrul Mediului.
Ministerul Mediului a lansat, recent, în dezbatere publică, proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
Conform documentului, "Plăteşte cât arunci" şi "Răspunderea extinsă a producătorului" sunt cele două noi instrumente ce ar urma să fie incluse în legislaţia naţională referitoare la regimul deşeurilor, iar autorităţile publice locale vor fi obligate să ofere cetăţeanului posibilitatea de a alege din cel puţin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor municipale.
În acest context, pentru autorizarea şi supravegherea implementării prin sisteme colective a obligaţiilor operatorilor economici se înfiinţează, în cadrul Ministerului Mediului, Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale. Aceleaşi autorităţi trebuie să asigure implementarea instrumentului economic "Plăteşte pentru cât arunci", oferind cetăţeanului posibilitatea de a alege din cel puţin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor municipale, respectiv pentru gestionarea deşeurilor reziduale, fundamentate pe cel puţin una dintre următoarele modalităţi bazate pe: volum, frecvenţa de colectare, greutate şi saci de colectare personalizaţi.
Potrivit sursei citate, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării.
Totodată, titularii pe numele cărora au fost emise autorizaţii de construcţie şi/sau desfiinţări au obligaţia să gestioneze deşeurile din construcţii şi desfiinţări, astfel încât să atingă progresiv, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase, cu excepţia materialelor geologice naturale.
Pe de altă parte, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aducă numai ambalaje reutilizabile care respectă cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj pentru ca acestea să corespundă unor reutilizări multiple. De asemenea, aceştia sunt obligaţi să aplice sistemul garanţie pentru ambalajele respective la o valoare unitară de 2 lei/bucată, dar şi să asigure preluarea ambalajelor reutilizabile de la utilizatori sau consumatori.
Proiectul de Ordonanţă este în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, iar persoanele sau organizaţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, până pe data de 15 februarie 2018, la Ministerul Mediului, Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare şi reciclare din masa totală a cantităţilor de deşeuri (hârtie, metal, plastic şi sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări, 60% valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională.
În plus, anual, va fi nevoie să se atingă o cantitate colectată de deşeuri electronice de 4 kg/locuitor şi să se colecteze separat bio-deşeurile în vederea compostării şi fermentării acestora.
România a negociat 36 de condiţionalităţi ex-ante, acceptate de Guvern în anul 2014. Întârzierea îndeplinirii condiţionalităţilor poate duce la suspendarea integrală sau parţială a plăţilor aferente Programelor Operaţionale care sunt vizate de respectivele clauze preliminare. Data de 31 decembrie 2016 era termenul limită până la care România trebuia să îndeplinească toate aceste condiţionalităţi.
Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie 2017, să acţioneze în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozite municipale de deşeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor şi mediu.
Ulterior, în data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare.
Pe data de 22 decembrie, anul trecut, Hotărârea de Guvern privind Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) a fost aprobată în şedinţa Executivului, acest lucru conducând la închiderea unei proceduri de infringement aflată în fază contencioasă.
Statisticile Asociaţiei Române a Compostului (ARC), în privinţa modului în care România se "comportă" cu deşeurile, arată că, în prezent, la nivel naţional, se procesează prin compostare 124.717 tone de deşeuri organice pe an, respectiv 8,7% din totalul capacităţii de procesare de 1,5 milioane de tone existent. Totodată, 34,6% sunt instalaţii nefinalizate, în construcţie, iar restul de 54,9% reprezintă instalaţii de compostare recepţionate, dar care nu funcţionează.
AGERPRES/(AS -autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București continuă scăderea; valoarea tranzacțiilor a urcat marți la 121,7 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) a continuat scăderea și în ședința de tranzacționare de marți, care s-a închis cu un rulaj total de aproximativ 121,7 milioane de lei (23,9 milioane de euro), în creștere de la 88 milioane de lei (17,26 milioane de euro), în ședința precedentă. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET
Ministerul Energiei: Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv, în cazul consumatorilor afectați de incendiul de la CET Vest
Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv până la orele prânzului în cazul consumatorilor afectați de incendiul izbucnit luni noaptea în incinta CET București Vest, a anunțat marți Ministeru
Târgul de Sfântul Gheorghe, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 23-25 aprilie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 23-25 aprilie 2026, Târgul de Sfântul Gheorghe, un eveniment dedicat celebrării tradițiilor românești, gusturilor autentice și produselor locale de calitate. Conform unui comunicat al ministerului, timp
Criza Strâmtorii Ormuz amplifică vulnerabilitățile României și riscul unei noi presiuni inflaționiste (analiză)
Închiderea Strâmtorii Ormuz și șocul generat de creșterea prețurilor la energie pun o presiune suplimentară asupra economiei României, deja afectată de cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, un deficit fiscal major și de riscuri politice interne, relevă o analiză eToro, dată marți publicității. 'Criza Strâmtorii Ormuz pune
Chirițoiu: Nu avem încă o decizie finală privind investigația referitoare la ROBOR; dacă vor fi impuse amenzi, vor fi substanțiale
Investigația Consiliului Concurenței referitoare la ROBOR nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor și, dacă vor fi impuse amenzi, acestea vor fi substanțiale, având în vedere domeniul și dimensiunea companiilor implicate, potrivit președintelui autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu. Acesta a subliniat că raportul investig
Depogaz: Depozitele de gaze au funcționat în parametri normali în iarna 2025-2026; gradul de umplere era de 23,6% la 1 aprilie
Depogaz Ploiești, principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, a asigurat funcționarea în parametri normali a depozitelor în sezonul rece 2025-2026, fără întreruperi în alimentarea cu gaze, gradul de umplere fiind de 97,84% la începutul iernii și de 23,6% la 1 aprilie 2026, a anunțat compania, printr
Blocul Național Sindical solicită BNR să înceteze orice tentativă de intimidare a investigațiilor Consiliului Concurenței
Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția Băncii Naționale să revină la atribuțiile sale legale și să înceteze orice tentativă de intimidare a investigațiilor Consiliului Concurenței, potrivit unui comunicat de presă al organizației. 'Blocul Național Sindical atrage atenția asupra derapajelor recente ale Băncii Naționale a României (BNR) și
Discuțiile pentru preluarea Azomureș de către Romgaz sunt avansate; oferta este pe masa acționarilor (secretar de stat)
Discuțiile privind preluare Azomureș de către Romgaz sunt avansate, în condițiile în care compania a transmis deja o ofertă acționarilor combinatului, a declarat marți secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi. 'Există o decizie de principiu a Guvernului României - și aici Ministerul Energiei susține puternic
O mare parte din capacitatea de la Mintia ar putea intra în funcțiune până la finalul anului (secretar de stat)
O mare parte din capacitatea de producție a centralei Mintia ar putea intra în funcțiune până la sfârșitul acestui an, ceea ce ar contribui la reducerea importurilor scumpe de electricitate din orele de vârf, a afirmat marți secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi. 'Sperăm că, la sfârșitul acestu
Banca Națională a României invită publicul la a șasea ediție a evenimentului 'Zilele Porților Deschise'
Banca Națională a României invită publicul interesat să participe la cea de-a șasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, conform unui comunicat de presă. Evenimentul se va desfășura în perioada 23-24 aprilie 2026, când vor fi organizate tururi ghidate de a
Sondaj: 80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani
Aproximativ 80% dintre angajatori consideră că dezvoltarea AI-ului nu va influența volumul de recrutare în următorii doi ani, dar vor avea nevoie de candidați cu alte competențe decât cele care se caută acum, arată un sondaj realizat de o platformă de recrutare online. De asemenea, patru din zece angajatori spun că, în moment
Codirlașu (CFA România): Bursa a scăzut cu peste 2%; randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au crescut cu 50 de puncte de bază
Impactul crizei politice se vede deja pe bursă, care a scăzut cu peste 2%, dar și la randamentele titlurilor de stat pe 10 ani, care au urcat cu 50 de puncte de bază, afirmă președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe piețele financiare, vom vedea că, la deschidere, Bursa a scăzut cu pe
Metrorex: Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat temporar în nopțile de 21-22 aprilie și 22-23 aprilie 2026
Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat în nopțile de 21-22 aprilie și 22-23 aprilie 2026, în intervalul orar 23:00-5:00, informează Metrorex printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor de montare a echipamentelor de măsurare topografică în zona viitoarei staț
Statul hotărăște, unilateral, de ce profesii este nevoie în România, fără a se consulta cu mediul de afaceri (patronat)
Prin proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind admisia și șederea străinilor pe teritoriul României, statul hotărăște în mod unilateral de ce este nevoie fără a se consulta cu mediul de afaceri, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România, Romulus Badea.
ELCEN: CET Grozăvești funcționează în prezent în regim stabil de exploatare
CET Grozăvești funcționează în prezent în regim stabil de exploatare, asigurând furnizarea agentului termic necesar pentru alimentarea consumatorilor din sistemul de termoficare al municipiului București, informează Electrocentrale București (ELCEN), printr-un comunicat. 'În acest moment, agentul termic este livrat





