Patrone (BERD): Ne-am dori să vedem o trecere de la modelul de creştere economică bazată pe consum la unul bazat pe investiţii
Rezultatele economice înregistrate de România sunt fantastice, dar în doi sau trei ani modelul economic nu este sustenabil pentru că este bazat pe consum şi avem nevoie să vedem o trecere la unul bazat mai mult pe investiţii, susţine Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria.
"Rezultatele economice sunt fantastice. Rata creşterii economice este impresionantă. Ponderea datoriei publice în PIB este sub control. Deficitul bugetar este în jur de 3%. Deci indicatorii macroeconomice arată foarte bine şi problema este dacă modelul de creştere economică este sustenabil în viitor pentru că totul este bazat pe consum. Ne-am dori să vedem o trecere de la modelul de
creştere economică bazată pe consum la unul bazat pe investiţii. Acesta vine atât cu investiţii publice cât şi cu investiţii din sectorul privat. Evoluţia în anul acesta ne aşteptăm să fie similară celei din 2017, dar consideraţiile se referă la evoluţiile pe termen mediu. În doi sau trei ani modelul economic nu este sustenabil pentru că este bazat pe consum şi avem nevoie să vedem o trecere la unul bazat mai mult pe investiţii", a declarat Matteo Patrone, la finalul unei conferinţe.
Acesta a spus că 2017 a fost un an bun pentru BERD în România unde banca a investit 546 de milioane de euro, cea mai mare parte în sectorul privat, un record în ultimii şapte ani.
"În 2018 am vrea să continuăm acest trend aşa că ne vom concentra tot asupra sectorului privat şi asupra industriilor în care am investit în 2017: ICT, imobiliare, manufactură şi agricultură. Probabil vom creşte expunerea noastră pe infrastructura de la nivel municipal, unde am avut două proiecte în 2017, la Sibiu şi Braşov, şi unde avem puternice legături în alte oraşe de asemenea. În ceea ce priveşte infrastructura naţională şi restructurarea companiilor de stat, care este o altă componentă importantă a ceea ce
vrem să atingem în această ţară suntem gata să ajutăm autorităţile atât în sectorul transporturilor şi al dezvoltării infrastructurii energetice şi restructurarea companiilor de stat, dar aşteptăm un semn din partea autorităţilor că sunt interesate să ne implicăm în aceste proiecte", mai spus Matteo Patrone.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din România. A susţinut în 2017 un număr de 29 de proiecte de investiţii în valoare de 546 milioane de euro. Din această finanţare, 93% au fost acordate sectorului privat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).


