UNTRR: Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200% pentru autovehiculele de marfă cu masa între 3,5 şi 12 tone
Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200% pentru cele 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masa autorizată între 3,5 şi 12 tone, potrivit unui proiect de ordonanţă guvernamentală, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), remis, miercuri, AGERPRES.
"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România afectează cel mai mult cele aproximativ 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masă maximă autorizată între 3,5 tone şi 12 tone. Acestea vor trebui să plătească tarife de rovinietă pentru o zi de 12 euro, în creştere cu 33% de la 9 euro pentru vehiculele de peste 12 t, cu 71,42% de la 7 euro pentru vehiculele între 7,5 - 12t şi în urcare cu 200% de la 4 euro la 12 euro pentru vehiculele între 3,5 - 7,5t", spun oficialii UNTRR.
Cele peste 100.000 de autovehicule de transport marfă de peste 12 t (categoria F), vor plăti 12 euro în loc de 11 euro la vinieta de o zi, iar pentru rovinieta de 30 zile această categorie de autovehicule va plăti cu 5 euro în plus de la 55 la 60 de euro.
În principal, creşterea valorilor rovinietelor prin proiectul menţionat afectează cel mai mult autovehiculele din categoria C (între 3,5 - 7,5t) şi apoi autovehiculele din categoria D (între 7,5 - 12t).
Proiectul publicat nu vizează nicio modificare pentru valorile rovinietelor pentru autoturisme (categoria A) şi nici pentru autovehiculele de transport persoane indiferent de numărul de locuri, sub sau peste 23 locuri (categoriile G şi H).
În prezent, la nivelul Comisiei Europene se discută modificarea Directivei 1999/62/CE prin directiva eurovignetei, prin care se urmăreşte implementarea conceptului de plată a taxelor pe kilometru şi nu pe timp, aşa cum se aplică în prezent în România.
CE consideră că măsura propusă în proiectul de directivă contribuie la aplicarea în mod consecvent a principiilor 'poluatorul plăteşte' şi 'utilizatorul plăteşte' în vederea generării de venituri şi a asigurării de finanţare pentru investiţiile viitoare în transporturi.
"În România, principala problemă este legată de dezvoltarea insuficientă a infrastructurii rutiere, astfel că cel mai probabil va fi solicitată o perioadă cât mai lungă de tranziţie până când România îşi dezvoltă infrastructura, dar care potrivit estimărilor actuale nu va putea depăşi anul 2027. Totodată, în România, astăzi nu se ţine cont de nivelul de poluare, în timp ce restul ţărilor taxează suplimentar acest aspect, în cadrul conceptului 'internalizarea costurilor externe', se mai arată în comunicat.
Tendinţa de taxare la kilometru a autovehiculelor comerciale de transport mărfuri s-a extins odată cu extinderea reţelei de autostrăzi şi drumuri expres, de la ţări cu tradiţie în taxarea pe autostrăzi precum Franţa, Italia, Spania, Germania, la ţări precum Austria, Cehia, Ungaria.
Unele dintre aceste ţări taxează autoturismele în funcţie de distanţa parcursă (Italia, Franţa) sau pe timp - prin viniete/stickere cu diferite valabilităţi (Austria, România, Ungaria) sau absolut deloc, cum este cazul Germaniei.
Germania intenţionează să introducă la 1 iulie 2018 o taxare de 130 euro pe an pentru autoturisme, însă pentru utilizatorii celor înmatriculate în Germania, statul va oferi posibilitatea deducerii acestei valori din impozitul anual. Acest aspect a determinat Austria să deschidă un proces împotriva Germaniei la Curtea Europeană de Justiţie pentru anularea acestei discriminări, deoarece utilizatorii autoturismelor cu alte numere de înmatriculare decât de Germania nu au nicio facilitate.
În România, taxarea pentru utilizarea celor peste 17.000 km de drumuri naţionale (autostrăzi - 748 km, drumuri europene, drumuri cu trei benzi de circulaţie, drumuri cu patru benzi de circulaţie, drumuri cu şase benzi de circulaţie), acelaşi autovehicul de 40t, cu mai mult de 5 axe, plăteşte între 11 euro/zi şi 1.210 Euro/an indiferent de numărul de kilometri parcurşi sau de nivelul emisiilor poluante.
Drumurile judeţene însumează aproape 35.400 km, iar cele comunale peste 33.100 km, ambele categorii au administratori diferiţi şi pot avea propriile tarife de utilizare a infrastructurii proprii, cât şi propriile portanţe, de obicei inferioare reţelei principale, precum şi propriile tarife pentru depăşirea acestor valori.
Un autoturism plăteşte astăzi în România 28 euro/an, în Austria 87,3 euro/an (Austria are o reţea de autostrăzi de 1.720 km), în Ungaria 140 euro/an (Ungaria are o reţea de autostrăzi de 1.500 km), în Bulgaria 50 euro/an (Bulgaria are o reţea de autostrăzi de 800 km), iar în Germania (reţeaua de autostrăzi are 13.000 km), dacă se va aplica de la 1 iulie 2018 sau din 2019, 130 euro/an.
"UNTRR susţine necesitatea accelerării ritmului de construire de autostrăzi în România, aceasta fiind o prioritate atât pentru sectorul transporturilor cât şi pentru întreaga economie naţională. Considerăm că autostrăzile trebuie construite în ordinea descrescătoare a costului de oportunitate, având în vedere rolul autostrăzilor de răspândire a dezvoltării de-a lungul regiunilor străbătute prin crearea de locuri de muncă, crearea unui mediu favorabil investiţiilor şi dezvoltării centrelor de producţie şi logistice, facilitarea turismului prin valorificarea zonelor turistice. Este evident că, înainte de orice alt punct din ţară, trebuie conectat Bucureştiul ca principal centru economic (tot ca prioritate în costul de oportunitate) cu reţeaua de autostrăzi din UE - Ungaria (Nagylak) prin Coridorul pan-european nr. IV. O autostradă care nu e conectată la o reţea nu îşi îndeplineşte funcşia de răspândire a dezvoltării de-a lungul regiunilor străbătute", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.














