ANRE: Factura la gaze creşte cu 4,8 lei pe an, la un consum mediu, începând cu 10 ianuarie
Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a decis majorarea preţului gazelor pentru consumatorii casnici începând cu 10 ianuarie 2018, astfel că o factură medie va creşte cu 4,8 lei pe an, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, luni, AGERPRES.
Reprezentanţii instituţiei explică faptul că, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici.
Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.
Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori datorată creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG.
"Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kWh. Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018", se arată în comunicat.
Oficialii ANRE mai arată că impactul unitar în preţurile practicate de furnizorii clienţilor casnici reglementaţi este de 0,68 bani/KWh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 KWh/lună/loc de consum. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România și Argentina își consolidează dialogul în domeniul agricol
România asigură aproximativ 3,2% din producția agricolă a Uniunii Europene, procent care poate fi îmbunătățit semnificativ dacă fragmentarea producătorilor agricoli nu ar reprezenta o frână pentru dezvoltarea sectorului, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Acesta a decla
Ministerul Finanțelor a verificat anul trecut peste 14.000 de firme pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăți comerciale pentru identificarea și sancționarea practicilor de publicitate înșelătoare și a comportamentelor comerciale care pot afecta concurența loială în domenii cu impact direct asupra consumatorilor. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis joi
Nuclearelectrica va distribui dividende brute de peste 1,17 miliarde lei din profitul pe 2025
Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica au aprobat, joi, distribuirea unor dividende brute în valoare totală de 1,179 miliarde de lei din profitul net aferent exercițiului financiar 2025, dividendul brut fiind stabilit la 3,91068407 lei/acțiune, potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA). Conform r
Circulația pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se redeschide vineri
Circulația rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km 79+200 (Curpăț) al DN 67C, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm faptul că în perioada 29.05 - 30.06.2026 circulația rutieră va
MEDAT: Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor duce la respingerea finanțării în programul Femeia Antreprenor
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanțării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediția 2024, care are finanțări de până la 200.000 lei. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT),
Valentin Ionescu (ISF): Oricât de performante ar deveni sistemele inteligente, deciziile critice trebuie să rămână sub control uman
Instituțiile care vor reuși să facă față transformărilor generate de inteligența artificială, digitalizare, tensiuni geopolitice și schimbări climatice vor fi cele capabile să combine inovația cu responsabilitatea, tehnologia cu etica și eficiența cu reziliența, susține președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu. Po
Distrigaz Sud Rețele: Întrerupere a alimentării cu gaze naturale pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Capitalei
O avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale, produsă joi la un imobil de pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Municipiului București, a dus la întreruperea alimentării cu gaze naturale în zonă, informează Distrigaz Sud Rețele, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Ca urmare a unor lucră
AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut la 0,43% în aprilie
Rata șomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului București a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% față de luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). În martie 2026, rata șomajului în Capitală a fost de 0,44%. Din totalul
Pistol: Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului (A3), aproape de finalizare (98%)
Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3) este aproape de finalizare, în condițiile în care stadiul fizic al lucrărilor au ajuns la 98%, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (A3): Secțiu
Cererea pentru soiurile de lucernă de la Institutul de Cercetare Fundulea depășește producția de sămânță (cercetător)
Suprafața cultivată cu lucernă în România este de circa 438.000 de hectare, în creștere cu aproximativ 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvențiilor acordate și al interesului fermierilor pentru beneficiile acestei culturi asupra solului și producției agricole, susține Maria Schitea, cercetător științific în cadrul Institutului Națion
Bușoi: România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan
România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan, iar dialogul cu investitori și companii reprezintă un pas necesar pentru accelerarea proiectelor, a declarat, joi, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, după o întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanți ai unei companii din Țările de Jo
Restricții de circulație pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, în perioada 30 mai - 1 iunie
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în anumite intervale orare, în perioada 30 mai - 1 iunie, pe A2 București - Constanța, DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea - Veștem și DN39 Agigea - Mangalia, informează Compania N
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Moneda naționala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2484 lei, în urcare cu 0,91 bani (+0,17%) față de cotația precedentă, de 5,2393 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fata dolarului american, care a fost cotat la 4,5175 lei, în creștere cu 1,8
Vienna Insurance Group raportează un profit brut de 310,3 milioane euro în primul trimestru din 2026
Vienna Insurance Group (VIG) a raportat joi un profit înainte de impozitare de 310,3 milioane euro, înregistrând o creștere de 18,8%, susținută de evoluția înregistrată pe Piețe Speciale, în Polonia, în Regiunea ECE (Europa Centrală și de Est) Extinsă și Austria. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi
CFR Călători reia, din iunie, călătoriile directe către destinații din Bulgaria și Turcia
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional 'România', care va asigura zilnic, în perioada 12 iunie - 12 octombrie 2026, legături directe între București și Varna, Sofia și Istanbul/Halkali. Potrivit unui comunicat al operatorului național feroviar de pasageri, transmis joi AGERPRES, prin aceste ru














