ANCOM propune scăderea tarifului pentru terminarea apelurilor la 0,84 cenţi/minut, fără TVA, de la 1 mai 2018
Tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobilă cu putere semnificativă pe piaţa din România va scădea la 0,84 eurocenţi/minut, fără TVA, începând cu data de 1 mai 2018, se arată într-un document supus consultării publice de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
"Întrucât realizarea unui nou model de cost, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile şi să permită stabilirea unor tarife perfect adaptate pieţei româneşti este un proces de durată, ANCOM propune, ca măsură tranzitorie, un tarif determinat prin benchmarking european. Tariful stabilit astfel de Autoritate reprezintă media tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene pe baza unui model de cost LRIC pur, ceea ce oferă un suport adecvat pentru o măsură temporară, până când se vor stabili tarifele bazate pe costurile incrementale evitate, printr-un nou model de cost", se arată într-un comunicat de presă al ANCOM, transmis vineri AGERPRES.
Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobilă cu putere semnificativă pe piaţa terminării apelurilor în propriile reţele (Lycamobile S.R.L. - operator de reţele mobile virtuale ''complet'', Orange România S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A, respectiv Vodafone Romania S.A.) va fi, începând cu data de 1 mai 2018, de 0,84 eurocenţi/minut, fără TVA.
ANCOM precizează că soluţia propusă adresează observaţiile Comisiei Europene şi are, de asemenea, avantajul că poate fi implementată mai rapid decât realizarea noului model de cost (cel puţin 18 luni). De asemenea, anul viitor, Autoritatea va iniţia procedura de dezvoltare a unui nou model de cost de tip LRIC pur, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile, în acord cu principiile Recomandării Comisiei Europene privind tarifele de terminare.
"Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile începând cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenţi/minut la 0,84 eurocenţi/minut, tarif care va fi practicat până la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autorităţii vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană pe această temă, dar şi ca urmare a faptului că actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care câştigă tot mai mult teren în România, aducând câştiguri de eficienţă', declară Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Potrivit sursei citate, în urma consultării europene desfăşurate în perioada octombrie-noiembrie 2017, ANCOM a renotificat şi a primit avizul favorabil al Comisiei Europene pe marginea măsurilor de identificare a pieţelor relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile. Astfel, ANCOM a emis decizia nr. 1085/2017 privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.
Prin această decizie, ANCOM a identificat cinci pieţe relevante de gros corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în reţelele publice de telefonie. Pentru toate aceste pieţe, Autoritatea menţine sau, după caz, impune unele obligaţii corelate problemelor concurenţiale identificate, precum obligaţia de transparenţă, de nediscriminare, de control al tarifelor şi de fundamentare a acestora în funcţie de costuri (inclusiv menţinerea simetriei tarifelor de terminare), precum şi obligaţia de a permite accesul şi utilizarea unor elemente specifice ale reţelei şi a infrastructurii asociate.
Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile în reţelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM, iar persoanele interesate pot formula şi transmite observaţii şi propuneri până la data de 31 ianuarie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.














