Românii preferă destinaţiile interne de Crăciun şi Revelion
Majoritatea românilor preferă şi în acest an să îşi petreacă Crăciunul şi Revelionul în destinaţii interne, la hoteluri începând de la trei stele, cu pachete de SPA incluse, iar numărul celor care aleg să plece într-o vacanţă în perioada Sărbătorilor de iarnă este în creştere, au precizat pentru AGERPRES mai mulţi turoperatori.
Potrivit acestora, pentru destinaţiile externe turiştii sunt din ce în ce mai nehotărâţi şi se îndreaptă către ofertele last minute.
Petrecerea Sărbătorilor de iarnă în destinaţii de litoral în detrimentul celor de schi este o altă tendinţă observată de turoperatorii din turism.
"Cea mai solicitată destinaţie de Crăciun şi Revelion rămâne România, în topul preferinţelor fiind Bran, Moeciu, Râşnov, Poiana Braşov, Predeal şi Sinaia. Acestora li se adaugă Bucovina şi Maramureşul dar şi oraşe precum Sibiu, Oradea, Braşov şi Alba Iulia. Bugetul mediu alocat pentru un sejur de Revelion în România este de aproximativ 1.000 de lei/persoană. De remarcat faptul că, în ultimii ani, a crescut numărul celor care aleg litoralul pentru petrecerea dintre ani, precum şi al celor care aleg Delta Dunării", a precizat pentru AGERPRES, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.
Pentru petrecerea Revelionului în destinaţii exotice sunt foarte căutate în acest an pachetele de servicii cu durata de şedere mai lungă de 7 nopţi, respectiv de 10-12 nopţi. În acest an s-au vândut foarte bine sejururile cu durata de şedere de 10-12 nopţi în destinaţii precum Punta Cana, Thailanda-Phuket, circuitele Singapore-Kuala Lumpur, Dubai şi Cancun. Creşterea vânzărilor de pachete de revelion pentru destinaţiile exotice este de peste 20% în acest an.
"Tot mai mulţi români îşi petrec Sărbătorile de iarnă în altă parte decât acasă, astfel că vânzările pentru această perioadă s-au majorat cu 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Deşi procentul românilor care nu merg nicăieri e mare, important e că acesta scade încet, dar sigur. O altă tendinţă a anului este aceea că turiştii români preferă vacanţele la soare de Revelion în detrimentul destinaţiilor de schi", a precizat Cosmin Marinof.
Cea mai scumpă vacanţă de Revelion a fost în Maldive, unde un pachet de zece nopţi în vilă privată de 6 stele, mic dejun şi transport cu avionul, a costat 84.000 de euro pentru două persoane.
"Turiştii au preferat în acest an să petreacă Sărbătorile de iarnă la plajă, în destinaţii călduroase unde este toiul verii deoarece temperaturile ajung la 25-30 de grade. Cele mai căutate destinaţii pentru Crăciun şi Revelion sunt Sharm El Sheikh, Emiratele Arabe Unite, Portugalia, Maroc şi Cuba. Turiştii au ales să se cazeze în hoteluri de patru şi cinci stele în vacanţa de iarnă, aceasta fiind, de altfel, o cerinţă pentru toate vacanţele petrecute cu noi", a precizat Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays.
Cererile pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă în străinătate sunt tot mai multe de la la an, iar anul acesta s-a înregistrat o creştere de 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Tarifele ajung până la 1.933 euro/persoană pentru un sejur în Sri Lanka pentru un pachet care include zece nopţi de cazare cu mic dejun şi cină festivă de Revelion. Un sejur de Revelion în Sharm El Sheikh costă de la 542 euro/persoană, iar în Maroc, o vacanţă tip circuit (Casablanca, Fes, Marrakesh) de la 1.249 euro/persoană.
"Staţiunile balneare precum Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata şi Vatra Dornei, pensiunile din Bucovina şi staţiunile de pe Valea Prahovei sunt cele mai cumpărate, pentru multe hoteluri locurile fiind epuizate. În ceea ce priveşte externul, destinaţiile cele mai cerute sunt staţiunile de schi din Austria şi Bulgaria, croazierele, zona de băi termale din Ungaria, dar şi Budapesta, Maldive, Seychelles, Thailanda", au spus reprezentanţii Eximtur.
La Băile Felix, pentru un pachet de Crăciun într-un hotel de cinci stele preţurile încep de la 2.645 lei/persoană, iar la trei stele, de la 674 lei/persoană, cu SPA inclus. În Sinaia, petrecerea Crăciunului la un hotel de 4 stele costă de la 784 lei/persoană cu mic dejun, în timp ce la Predeal, preţurile încep de la 634 lei/persoană, în ambele cazuri turiştii beneficiind de spectacol cu Moş Crăciun şi dejun festiv.
"Faptul că românii aleg să călătorească tot mai mult în perioada Sărbătorilor de iarnă se reflectă în creşterea vânzărilor. În 2017 avem o creştere de 70% la vânzările pachetelor de Crăciun şi de 54% la vânzările pachetelor de Revelion", spun reprezentanţii Eximtur.
Peste 50% din vacanţele pe care românii le fac cadou cu diverse ocazii sunt dăruite de Crăciun sau de Revelion, potrivit datelor oferite de Christian Tour. Pentru aceste daruri inedite de sărbători optează atât companiile, care îi răsplătesc pe cei mai buni angajaţi, cât şi persoanele fizice, care vor să-i surprindă pe cei dragi cu un cadou ieşit din comun.
'Crăciunul este, prin definiţie, o sărbătoare a speranţei, a iubirii şi a generozităţii, e acea perioadă din an în care românii devin mai generoşi cu cei apropiaţi. De aceea, nu e de mirare că multe din vacanţele dăruite cadou sunt cumpărate în preajma Crăciunului. Din datele noastre rezultă că peste jumătate din totalul vacanţelor-cadou sunt cumpărate în perioada Sărbătorilor de iarnă', apreciază Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Turoperatorul a lansat în luna decembrie conceptul HolidayBox care conţine un voucher în valoare de 95 sau 145 de euro. Pachetul de 95 de euro include o noapte de cazare cu mic dejun pentru două persoane într-o destinaţie din România. În al doilea caz, e vorba despre o minivacanţă de două nopţi de cazare cu mic dejun inclus, tot pentru două persoane. Toate pachetele HolidayBox includ şi o cină specială, precum şi un serviciu adiţional oferit de hotelurile partenere, cum ar fi un tur de oraş, bilete la teatru, acces la spa sau la masaj.
"Turiştii sunt din ce în ce mai nehotărâţi, îndreptaţi către last minute. Sunt destul de puţin informaţi (vor să călătorească în destinaţii îndepărtate dar nu cumpără din timp pentru a putea obţine vize turistice în timp util). În ceea ce priveşte bugetul pentru o vacanţă în perioada Sărbătorilor de iarnă, turiştii preferă hoteluri mai bune şi servicii de calitate pentru care sunt dispuşi să plătească mai mult", spune Dragoş Horhocea, director general Agetur.
Conform analizei Vola.ro, 56% dintre rezervările de bilete de avion din perioada Crăciunului sunt pentru o singură persoană, ceea ce denotă faptul că mulţi români aleg să călătorească în destinaţiile în care se afla cei dragi lor. Statistica mai arată ca 30% sunt rezervări de cuplu şi 14% sunt rezervări pentru mai mult de 3 persoane. Reprezentanţii agenţiei de turism online spun că, de Revelion, românii preferă să călătorească în cuplu, 42% dintre rezervările de bilete de avion fiind pentru două persoane. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



