Metrorex: Titlurile de călătorie existente vor rămâne valabile şi după implementarea tichetului unic
Titlurile de călătorie existente ale Metrorex şi RATB vor rămâne valabile şi după implementarea tichetului unic, precizează reprezentanţii companiei de transport cu metroul, printr-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Potrivit acestora, costul biletului unic este alcătuit din costul biletului RATB, în valoare de 1,30 lei, costul biletului Metrorex în valoare de 2,50 lei, la care se adaugă costul cardului şi cheltuielile cu mentenanţa.
"Biletul unic Metrorex - RATB reprezintă o facilitate pentru călătorii care utilizează mai mult de două mijloace de transport ale celor doi operatori", se menţionează în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii Metrorex subliniază că pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat în data de 29 noiembrie, în consultare publică, proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu RATB.
De altfel, Ministerul Transporturilor organizează, joi, la solicitarea societăţii civile, şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin al ministrului de resort privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu metroul şi RATB.
Potrivit organizatorilor, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse: prezentarea proiectului de act normativ şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la acest proiect.
Conform proiectului, Metrorex va introduce în circulaţie biletul unic 60 minute, în valoare de 5 lei, şi biletul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie valabile pe liniile urbane RATB şi Metrorex, al cărui preţ va fi de 34 de lei. De asemenea, va fi disponibil şi abonamentul de o zi valabil pe liniile urbane RATB şi Metrorex, care va fi pus în vânzare la preţul de 17 lei, se arată în proiect.
Biletele unice vor putea fi încărcate pe suport contactless ultralight şi validate, atât la porţile de acces din staţiile de metrou, cât şi la validatoarele din mijloacele de transport de suprafaţă.
Implementarea noilor titluri de călătorie a fost agreată prin Acordul de principiu privind oferta tarifară integrată pentru sistemul de transport public din municipiul Bucureşti semnat de către primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi de ministrul Transporturilor, Felix Stroe, în data de 29 noiembrie 2017.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie
Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie, fluctuând în interiorul coridorului dintre facilitatea de depozit și cea de credit, iar evoluția acestuia trebuie analizată în corelație cu contextul macroeconomic și lichiditatea din piață, a declarat joi seara Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al B
România și Argentina își consolidează dialogul în domeniul agricol
România asigură aproximativ 3,2% din producția agricolă a Uniunii Europene, procent care poate fi îmbunătățit semnificativ dacă fragmentarea producătorilor agricoli nu ar reprezenta o frână pentru dezvoltarea sectorului, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Acesta a decla
Ministerul Finanțelor a verificat anul trecut peste 14.000 de firme pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăți comerciale pentru identificarea și sancționarea practicilor de publicitate înșelătoare și a comportamentelor comerciale care pot afecta concurența loială în domenii cu impact direct asupra consumatorilor. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis joi
Nuclearelectrica va distribui dividende brute de peste 1,17 miliarde lei din profitul pe 2025
Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica au aprobat, joi, distribuirea unor dividende brute în valoare totală de 1,179 miliarde de lei din profitul net aferent exercițiului financiar 2025, dividendul brut fiind stabilit la 3,91068407 lei/acțiune, potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA). Conform r
Circulația pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se redeschide vineri
Circulația rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km 79+200 (Curpăț) al DN 67C, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm faptul că în perioada 29.05 - 30.06.2026 circulația rutieră va
MEDAT: Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor duce la respingerea finanțării în programul Femeia Antreprenor
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanțării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediția 2024, care are finanțări de până la 200.000 lei. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT),
Valentin Ionescu (ISF): Oricât de performante ar deveni sistemele inteligente, deciziile critice trebuie să rămână sub control uman
Instituțiile care vor reuși să facă față transformărilor generate de inteligența artificială, digitalizare, tensiuni geopolitice și schimbări climatice vor fi cele capabile să combine inovația cu responsabilitatea, tehnologia cu etica și eficiența cu reziliența, susține președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu. Po
Distrigaz Sud Rețele: Întrerupere a alimentării cu gaze naturale pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Capitalei
O avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale, produsă joi la un imobil de pe strada Maica Domnului din sectorul 2 al Municipiului București, a dus la întreruperea alimentării cu gaze naturale în zonă, informează Distrigaz Sud Rețele, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Ca urmare a unor lucră
AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut la 0,43% în aprilie
Rata șomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului București a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% față de luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). În martie 2026, rata șomajului în Capitală a fost de 0,44%. Din totalul
Pistol: Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului (A3), aproape de finalizare (98%)
Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3) este aproape de finalizare, în condițiile în care stadiul fizic al lucrărilor au ajuns la 98%, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (A3): Secțiu
Cererea pentru soiurile de lucernă de la Institutul de Cercetare Fundulea depășește producția de sămânță (cercetător)
Suprafața cultivată cu lucernă în România este de circa 438.000 de hectare, în creștere cu aproximativ 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvențiilor acordate și al interesului fermierilor pentru beneficiile acestei culturi asupra solului și producției agricole, susține Maria Schitea, cercetător științific în cadrul Institutului Națion
Bușoi: România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan
România are un potențial important în dezvoltarea proiectelor de biometan, iar dialogul cu investitori și companii reprezintă un pas necesar pentru accelerarea proiectelor, a declarat, joi, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, după o întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanți ai unei companii din Țările de Jo
Restricții de circulație pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, în perioada 30 mai - 1 iunie
Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă în anumite intervale orare, în perioada 30 mai - 1 iunie, pe A2 București - Constanța, DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea - Veștem și DN39 Agigea - Mangalia, informează Compania N
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute
Moneda naționala s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2484 lei, în urcare cu 0,91 bani (+0,17%) față de cotația precedentă, de 5,2393 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fata dolarului american, care a fost cotat la 4,5175 lei, în creștere cu 1,8
Vienna Insurance Group raportează un profit brut de 310,3 milioane euro în primul trimestru din 2026
Vienna Insurance Group (VIG) a raportat joi un profit înainte de impozitare de 310,3 milioane euro, înregistrând o creștere de 18,8%, susținută de evoluția înregistrată pe Piețe Speciale, în Polonia, în Regiunea ECE (Europa Centrală și de Est) Extinsă și Austria. Potrivit unui comunicat al companiei, transmi














