DNSC: Sistemele critice ale Electrica nu au fost afectate în urma atacului cibernetic de tip ransomware de luni
Sistemele critice ale Grupului Electrica, pentru alimentarea cu energie electrică, nu au fost afectate şi sunt funcţionale, iar investigaţia privind atacul cibernetic este momentan în derulare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu.
"Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2024 referitor la un atac cibernetic asupra Grupului Electrica. Specialişti ai DNSC s-au deplasat la faţa locului pentru a oferi suport în remedierea problemei şi investigarea incidentului, unul de tip ransomware, alături de alte autorităţi cu atribuţii în domeniu. Pe baza datelor preliminare, sistemele critice pentru alimentarea cu curent electric nu au fost afectate şi sunt funcţionale, iar investigaţia este momentan în derulare, aşa că nu vom putea furniza mai multe detalii în acest sens, la acest moment. Subliniem necesitatea şi urgenţa dezvoltării unui CSIRT sectorial pentru domeniul energetic, ca şi capacitate suplimentară specializată", a menţionat Rotariu.
Grupul Electrica a anunţat, luni, într-un comunicat de presă transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), că este supus unui atac cibernetic iar echipele de specialişti colaborează cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului.
Potrivit companiei, în acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare.
"Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate, şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate", se arată în comunicatul citat.
În acelaşi context, Ministerul Energiei a transmis, luni, că atacul cibernetic produs asupra sistemelor informatice ale Distribuţie Energie Electrică România (DEER) a fost de tip ransomware, însă echipamentele de reţea nu sunt afectate, în timp ce sistemul SCADA este izolat şi complet funcţional, a precizat, luni, Ministerul Energiei.
"Românii trebuie să ştie că sunt în siguranţă. Niciun atac cibernetic nu va lăsa ţara fără energie, iar infrastructura critică este protejată de măsuri avansate. Sistemele SCADA ale Distribuţie Energie Electrică România sunt complet funcţionale şi izolate, iar echipele noastre tehnice, împreună cu partenerii noştri din domeniul securităţii, sunt deja pe teren pentru a elimina orice risc. Cei care au orchestrat acest atac trebuie să ştie că nu vor scăpa nepedepsiţi. România este puternică şi pregătită să facă faţă oricărei provocări, fie ea cibernetică sau politică. Am solicitat accelerarea avizării Ordonanţei de Urgenţă pentru înfiinţarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie. Acest centru va fi un bastion al securităţii noastre energetice şi va transforma orice încercare de destabilizare într-un eşec usturător pentru atacatori. De prea multe ori am văzut cum unii vor să transforme România într-un teatru de operaţiuni subversive. Asta nu se va întâmpla în energie cât sunt eu aici. Îi asigur pe toţi cetăţenii că sistemul energetic este stabil, robust şi bine apărat. Cine atentează la securitatea energetică a României va răspunde penal, iar consecinţele vor fi severe. Nu cedăm niciun milimetru în faţa celor care ne vor răul!", a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.
Compania oferă servicii pentru aproximativ 4 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Disparități regionale semificative în ceea ce privește accesul populației la rețeaua publică de apă
Accesul populației la rețeaua publică de apă continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân semnificative, în condițiile în care ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (98,3%) iar cea mai mică în Nord-Est (cu 53,
Evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 are loc miercuri, la București
Eurogas, în colaborare cu Federația Patronală a Energiei (FPE), organizează, miercuri, la București, evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 - 'Advancing security, delivering sustainability: Romania's role in building a resilient and competitive energy transition in Eastern Europe'. Conferința va reuni reprezentan
ICI București organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale, digitalizării și securității cibernetice
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia vor fi abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea ci
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m
ANPIS a plătit în septembrie drepturile de asistență socială aferente lunii august
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a plătit în septembrie fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august din acest an, informează marți agenția. Astfel, au fost virate: peste 1,139 miliarde lei pentru 3.385.783 de beneficiari ai alocațiilor de
Nazare: Construcția unui buget credibil pentru 2027 este o condiție esențială
Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'În prim
ANAF Antifraudă: 905.212 lei achitați la bugetul de stat după un control la un salon de estetică din București
Administratorul unui salon de servicii estetice din București a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligații fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citat
Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României
Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar












