ANPC anunţă controale pe piaţa produselor de post, în perioada următoare
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în perioada postului Sfintelor Paşti, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi, a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, directorul general al instituţiei, Paul Anghel.
"Pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în perioada postului Sfintelor Paşti să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs.
De asemenea, atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea. Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc. Nu cumpăraţi produse a căror etichete nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului. Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Paştelui şi de a evita astfel să fie induşi în eroare", transmis Anghel.
Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să acorde o atenţie sporită la lista ingredientelor de pe produsele de Post.
"În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post.
Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, solicitaţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica compoziţia şi data durabilităţii minimale. Avertizez asupra faptului că pe unele ambalaje veţi găsi pe lângă lista cu ingrediente şi afirmaţia "poate conţine urme de ou, lapte...". Aceasta este o informaţie oferită voluntar de către producător, şi înseamnă că, în ciuda tuturor asigurărilor luate pe perioada producţiei, cele mai mici urme din ingredientele menţionate, câteodată, nu pot fi evitate. Şi nu în ultimul rând, verificaţi dacă în magazin sunt respectate condiţiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura. Nu cumpăraţi produse care au fost ţinute la temperaturi mai mari decât cea specificată. După achiziţie, respectaţi şi la domiciliu condiţiile de depozitare precizate pe ambalaj", notează oficialul ANPC.
Comisarii ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în perioada Postului Paştelui, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi.
În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori, comisarii ANPC au găsit la comercializare produse, pe a căror etichete, erau înscrise menţiuni care puteau induce în eroare consumatorii. Pe lista produselor s-au regăsit: cozonac cu rahat, cacao şi stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compoziţia căruia se regăseau ouă, în contradicţie cu menţiunea inscripţionată pe fluturaşul colant "produs de post"; "Maioneză vegetală simplă" şi "Maioneză vegetală Shaorma" (denumirea de Maioneză se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuş de ou, ulei şi alte ingrediente); "Pizza de post" - "specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale şi cazeină (substanţă proteică din lapte)", produsul nefiind astfel un produs " de post", cu efectul dezinformării consumatorilor; Utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum şniţel, pate, parizer, salam, cârnaţi, cremwurşti etc. la care era ataşată sintagma "vegetal".
De asemenea, s-a mai constatat înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a menţiunii "fără colesterol" sau "0% colesterol", sugerându-se astfel că acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au această caracteristică. În plus, produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conţinea proteine din lapte, în neconcordanţă cu denumirea de produs, precum şi produse de cofetărie preambalate, cu menţiunea "de post", deşi în lista ingredientelor de pe eticheta era înscris "frişcă".
În acelaşi timp, au fost constatate următoarele abateri: produse de post expuse la comercializare în acelaşi raft şi în directa vecinătate cu celelalte produse, inducând în eroare consumatorii (de exemplu, produsul "Untar" ce conţinea grăsimi vegetale era expus la vânzare în acelaşi raion cu untul); expunerea la comercializare în raioanele destinate produselor de post a produselor care aveau în conţinut ingrediente lactate; produsul "Crutoane cu ierburi aromate" era expus în vederea comercializării la raft, iar deasupra acestuia exista un afiş inscripţionat "Idei savuroase de post", deşi produsul conţinea la ingrediente: "zer praf dulce" şi "praf de iaurt", care sunt de origine animală şi nu de post. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





