BVB a acordat 19 premii în cadrul celei de-a 11-a ediţii a BVB Awards
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acordat joi, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a BVB Awards, 19 premii pentru rezultatele obţinute în 2023 de către companiile listate, companiile de brokeraj, fondurile de pensii private şi de investiţii, conform unui comunicat de presă.
Evenimentul prin care s-au adus în prim-plan performerii pieţei de capital locale din anul 2023 este organizat în urma rezultatelor înregistrate în anul precedent.
Potrivit sursei citate, 2023 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori Bucureşti, cu recorduri pe multiple paliere.
"După un an 2023 foarte bun pentru piaţa de capital din România, cu rezultate excepţionale pe multiple paliere, a sosit acel moment în care invităm pe scena BVB Awards performerii anului bursier trecut pentru a le recunoaşte public performanţele. Vorbim despre companii listate, instituţii ale statului, intermediari, investitori instituţionali, jurnalişti şi despre toţi cei care au făcut posibilă dezvoltarea pieţei noastre de capital la un nivel înalt şi care, alături de noi şi proiectele noastre, continuă să demonstreze că piaţa de capital din România îşi îndeplineşte misiunea de platformă de finanţare a economiei româneşti. Felicitări tuturor Performerilor anului 2023 pe piaţa de capital", a declarat Radu Hanga, preşedinte Bursa de Valori Bucureşti.
Capitalizarea companiilor listate la bursă a depăşit, în premieră, pragul de 300 miliarde de lei, valoarea totală de tranzacţionare înregistrată pe toate pieţele, cu toate tipurile de instrumente financiare, a depăşit 38 de miliarde de lei (+58% faţă de 2022), lichiditatea medie zilnică pe toate tipurile de instrumente listate, pe ambele pieţe, a ajuns la 153 de milioane de lei (+60% faţă de 2022), indicele principal, BET, a urcat cu 32%, iar BET-TR cu 40%, cel din urmă având cea mai bună performanţă din regiune anul trecut.
Anul trecut, prin cele 34 de listări de acţiuni şi obligaţiuni, a fost atrasă suma record de 5,5 miliarde de euro. O valoare record a fost înregistrată şi pentru numărul investitorilor care a ajuns la finalul lunii septembrie la peste 168.000. Performanţele anului bursier 2023 sunt reflectate, în primul rând, de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, care prin valoarea sa de 9,3 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro) a fost, în 2023, cea mai mare ofertă din Europa şi a 4-a la nivel mondial, se precizează în comunicat.
"Pentru a 11-a oară, în cadrul evenimentului anual al Bursei de Valori Bucureşti, care premiază excelenţa pe piaţa de capital, am adus în lumina reflectoarelor companiile care au strălucit la propriu în anul bursier 2023. A fost un an 2023 extraordinar, performanţă reflectată în primul rând de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, lider in producţia de energie electrică în România. Meritul pentru aceste rezultate se datorează stakeholderilor pieţei de capital şi, astăzi, am văzut pe scena BVB Awards companiile care s-au remarcat prin rezultate notabile. Ne bucurăm să avem în cadrul comunităţii pieţei noastre de capital asemenea jucători şi cu siguranţă, împreună, putem duce piaţa de capital din România la nivelul următor", a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.
Dintre cele 19 premii, unul a fost stabilit prin votul publicului în perioada 5 - 15 februarie 2023 pentru "Cel mai apreciat jurnalist pe piaţa de capital în 2023". În cadrul acestei ediţii a fost acordat, pentru a patra oară, premiul pentru "Cea mai bună comunicare cu jurnaliştii a unui emitent în 2023", premiu stabilit de un juriu format din jurnaliştii care acoperă domeniul pieţei de capital, pe baza experienţei şi interacţiunii lor cu companiile listate.
Premiile acordate sunt următoarele: "Listarea anului 2023"- Hidroelectrica; "Cea mai tranzacţionată acţiune pe piaţa reglementată a BVB în 2023" - Hidroelectrica; "Cea mai tranzacţionată acţiune pe piaţa AeRO în 2023" - AROBS Transilvania Software; "Cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET-XT în 2023" - TTS - TRANSPORT TRADE SERVICES; "Cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET AeRO în 2023" - BENTO - 2B Intelligent Soft; "Emitentul cu cea mai mare creştere a lichidităţii în 2023" - Fondul Proprietatea; "Premiul pentru consecvenţă în derularea ofertelor de vânzare de titluri de stat FIDELIS" - Ministerul Finanţelor; "Brokerul anului 2023" - BCR; "Cel mai activ intermediar pe segmentul de retail în listarea anului 2023" - BRD; "Brokerul anului pe piaţa AeRO, pe segmentul acţiuni în 2023" - TradeVille; "Cel mai activ intermediar pentru creşterea lichidităţii în 2023" - BRK Financial Group; "Cel mai activ intermediar pe segmentul de obligaţiuni în 2023" - BT Capital Partners; "Cel mai activ emitent pe segmentul de obligaţiuni corporate în 2023" - BCR; "Premiul pentru cea mai bună evaluare ESG (Management score) în 2023" - OMV Petrom; "Cel mai performant fond de pensii private Pilon II, performanţă 2013 - 2023" - Fondul Metropolitan Life, Administrator Metropolitan Life Pensii Private; "Cel mai performant fond de pensii private Pilon III, performanţă 2013 - 2023" - Fondul NN Activ, Administrator NN Asigurări de Viaţă; "Cel mai performant fond de investiţii local în 2023" - FDI BT Maxim administrat de BT Asset Management S.A.I.; "Cea mai bună comunicare cu jurnaliştii a unui emitent în 2023. Premiul presei financiare" - Banca Transilvania; "Votul publicului - Cel mai apreciat jurnalist pe piaţa de capital în 2023" - Tibi Oprea, Ziarul Financiar. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Bursa de Valori Bucuresti / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European
Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026. În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europe
Negrescu: Menținerea ratingului României în categoria recomandată investițiilor este o gură de oxigen, nu un moment în care să deschidem șampania
Menținerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investițiilor reprezintă o gură de oxigen într-o mare de probleme cu care se confruntă România, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu, dar a subliniat că 'nu este un moment în care să deschidem șampania'.
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa











