Reprezentanţii transportatorilor, discuţii la Guvern de la ora 10:00

O delegaţie a transportatorilor care au protestat miercuri a fost primită joi la Guvern, începând de la ora 10:00, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), Augustin Hagiu.
El a menţionat că aceştia urmează să facă declaraţii la ieşirea de la discuţii.
Aproximativ 6.000 de camioane au participat miercuri la o acţiune de protest, transportatorii fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA.
"Cred că s-a ajuns la 6.000 de camioane în momentul de faţă: faptul că RCA-ul a explodat în ultimii doi ani, practic s-a triplat la clasa B0, faptul că în continuare avem probleme mari la frontierele de sud şi de vest: timp de aşteptare, abuzuri şi încă mai sunt cântare acolo, faptul că se pregăteşte o triplare a valorii taxelor de drum începând cu ianuarie 2025 - vor plăti rovinietă şi Go Box, faptul că nu există dialog absolut deloc. De un an şi jumătate zici că nici nu avem secretar de stat sau ministru la Transporturi. Sunt zero întâlniri, zero discuţii, zero dialog. Toate măsurile vin grămadă. S-au adunat foarte multe probleme la care nimeni din Guvern sau din ministerele de resort nu vrea să se aplece şi evident că oamenii se manifestă aşa cum îi vedeţi", a spus Augustin Hagiu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Concordia: Administrație eficientă, reducerea birocrației și dialog constructiv cu mediul de afaceri, practici pe care le susținem la toate nivelurile
Administrația eficientă, reducerea birocrației și dialogul constructiv cu mediul de afaceri sunt practici pe care le susținem și le considerăm necesare la toate nivelurile decizionale, susțin reprezentanții Confederației Patronale Concordia, într-o scrisoare adresată lui Ilie Bolojan, la finalul mandatului său de președinte interimar al României. &
MIPE: Reorganizarea ministerului se desfășoară cu respectarea strictă a Codului administrativ
Procesul de reorganizare din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) se desfășoară cu respectarea strictă a Codului administrativ, iar toți funcționarii publici vizați își vor continua activitatea în cadrul instituției, în noile structuri reorganizate, în condiții de stabilitate juridică și funcțională, fără a le fi afectate dr
Apartamentele și garsonierele decomandate din București sunt cele mai valoroase, în această perioadă (analiză)
Apartamentele și garsonierele decomandate din București sunt cele mai valoroase, prețul mediu al unei garsoniere, de exemplu, fiind de peste 60.000 de euro, arată un studiu publicat, vineri, de o platformă imobiliară. Potrivit datelor Imobiliare.NET, graficul 'Preț mediu Euro în funcție de compartimentare' relevă faptul că, &icir
Pistol (CNAIR): Stadiul fizic al lucrărilor pe cei aproximativ 10 km dintre Tigveni și Curtea de Argeș a ajuns la 73,75%
Stadiul fizic al lucrărilor pe cei aproximativ 10 km dintre Tigveni și Curtea de Argeș a ajuns la 73,75%, cea mai dificilă structură din acest șantier fiind tunelul Momâia, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Constr
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România ale Synlab International
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din România, care aparțin Synlab International GmbH. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, companiile care aparțin Synlab International GmbH sunt: Synlab West SRL, Laboratoarele Synlab SRL
Indicele ROBOR la trei luni a crescut ușor, vineri, la 7,29%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 7,29%, de la 7,28% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an, dar a &
UNSAR: 60.000 de euro, cea mai mare despăgubire achitată în 2024 în baza unei asigurări de călătorie
Cea mai mare despăgubire achitată, anul trecut, în baza unei asigurări de călătorie, de către o companie-membră a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din 2023. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, AGERPR
Peste 30 de milioane de euro din PNRR, investite de orașele mari, în insule 'smart' de colectare a deșeurilor (analiză)
Orașe mari din România, precum Brașov, Iași și Cluj-Napoca, investesc, în total, peste 30 milioane de euro în insule 'smart' de colectare separată a deșeurilor, arată o analiză de specialitate, dată publicității vineri, Potrivit datelor centralizate de Clean Recycle, unele dintre investiții au fost începute &ici
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut cu 4,3%, ca serie brută, în T1
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, în primele trei luni din acest an, față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută, cu 4,3%, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,1%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistic
Afacerile din serviciile de piață prestate populației au scăzut cu 2,6%, ca serie brută, în primul trimestru (statistică)
Activitatea de servicii de piață prestate populației a înregistrat o cifră de afaceri în scădere cu 2,6%, ca serie brută, în primele trei luni din acest an, față de aceeași perioadă din 2024, reiese din datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în perioada ianuar
Companii românești au prezentat proiecte pentru atragerea de investiții la un forum România - EAU
Un număr de 14 companii românești, din domenii precum petrol și gaze, IT sau industria alimentară, și-au prezentat proiectele de investiții în cadrul unui forum de afaceri România - Emiratele Arabe Unite (EAU), organizat, joi, de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova. Potrivit unui comunicat de presă al Camerei prahoven
ANAF: Conducerea instituției susține necondiționat demersurile organelor de urmărire penală
Conducerea ANAF susține necondiționat demersurile organelor de urmărire penală și asigură implementarea tuturor măsurilor legale necesare prevenirii și combaterii corupției, a anunțat joi instituția, în condițiile în care procurorii DNA efectuează percheziții într-un dosar în care funcționari ai Fiscului sunt acuzați că protejau firme de ridesharing c
Grindeanu: Estimez că anul acesta pot fi dați în circulație 160-170 kilometri de autostradă din A7
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, în Prahova, că circa 160-170 kilometri de autostradă din A7 ar putea fi dați în circulație anul acesta, urmând ca restul de circa 70 de kilometri să fie inaugurați în prima parte a anului viitor. Grindeanu a verificat lucrările pe șantierul lotului 2 al tronsonului de autostra
Ministrul Boloș: 9,4% este gradul de atragere a fondurilor UE pe 2021-2027; sunt cereri de plată pregătite
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat joi că gradul de absorbție a fondurilor europene pe perioada 2021-2027 este de 9,4% în acest moment, menționând că este 'o perioadă în care absorbția începe să intre în normalitate'. Întrebat, după ședința de guvern, care este gradul de absorbț
Christian Plate (Ambasada Germaniei): România este un partener fantastic în turism
România este pentru noi un partener fantastic în turism, iar Germania are multe de oferit turiștilor români, a declarat, joi, la Conferința Anuală de Presă a Organizației Germane pentru Turism, Christian Plate, atașatul de afaceri al Ambasadei Germaniei la București. 'România este pentru noi un partener fantastic în turism. Su