Burduja: Din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore cauzate de vreme; suntem pregătiţi
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/16776269.jpg)
Fenomenele meteorologice din ultima perioadă nu au cauzat probleme majore în sistemul energetic naţional, iar operatorii de distribuţie vor interveni prompt în zonele afectate, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Conform unui comunicat al ministerului de resort, marţi dimineaţa a avut loc o reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, în cadrul căreia s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru această perioadă cu temperaturi scăzute şi condiţii meteorologice deosebite.
"Toţi operatorii şi-au asumat că intervin şi vor interveni prompt pentru reconectarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil. Momentan există două linii de medie tensiune afectate în zona Brăila, cu 2.500 utilizatori nealimentaţi în judeţ şi două linii de medie tensiune în Bacău şi Iaşi cu probleme, 610 utilizatori fiind nealimentaţi în zonă. La acest moment, se intervine în teren pentru remediere. Fenomenul de ploaie îngheţată din ultimele zile îngreunează intervenţiile la mare înălţime, pe stâlpii de tensiune.
Cu toate acestea, suntem pregătiţi şi nu există probleme majore la nivelul ţării. Continuăm să fim net exportatori de energie electrică", a spus Burduja.
El a subliniat că în ultimele două zile, România a beneficiat de o producţie de energie eoliană la valori ridicate, însă, în contextul gerului accentuat, este posibil ca această producţie să scadă. În acest caz se va compensa cu producţia din hidrocentrale şi centrale bazate pe gaz şi pe cărbune.
De asemenea, a crescut producţia de huilă în Valea Jiului cu peste 30%, contând acum pe un stoc de cărbune de aproape 11.000 de tone. În cursul zilei de miercuri, va porni şi Termocentrala Paroşeni, cu un aport de peste 1.200 MWh pe zi în sistemul energetic naţional.
"Deşi condiţiile meteorologice sunt deosebite, la nivelul ţării, din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore. Suntem pregătiţi", a transmis Sebastian Burduja.
În ceea ce priveşte sectorul gazelor naturale, gradul de umplere la acest moment al depozitelor este de peste 80%, cu un surplus de peste 170 milioane mc faţă de anul trecut.
Potrivit sursei citate, producţia internă în această perioadă este de aproximativ 24 milioane mc, iar din depozite se extrag între 25 şi 30 milioane mc, la un consum estimat zilnic de 50 - 55 milioane mc în zilele cu ger. Astfel, România îşi poate asigura consumul de gaze naturale din surse proprii. Din motive pur comerciale se importă şi se exportă cantităţi mici de gaz, de câteva milioane de mc.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Barbu, despre boicot: Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toți să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da față să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români și îi invită în Comitetul de monitorizare a prețurilor, constituit la ministerul de resort, pentru anumite discuții privind practicile comerciale neloiale. 'Eu am tr
Călătorii gratuite în București pentru cei care răspund corect unui chestionar privind fraudele online
Adulții și tinerii cu vârsta de peste 14 ani care își testează cunoștințele în privința fraudelor online pot câștiga călătorii gratuite cu transportul în comun în București participând marți, 11 februarie, la un concurs organizat între orele 9:00-18:00 în pasajul pietonal subteran de la Piața Universității, cu oca
Spor natural negativ și în decembrie 2024 (INS)
Sporul natural s-a menținut negativ, la minus 9617, în luna decembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în decembrie 2024, s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 1
INS: Deficitul balanței comerciale în 2024 a crescut cu 15,3%, la aproape 33,4 miliarde euro
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în anul 2024 a urcat la 33,393 miliarde de euro anul trecut, mai mare cu 4,4 miliarde de euro (+15,3%) decât cel înregistrat în 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS). În luna decembrie 2024, exporturile FOB au însumat 6,581 mili
Transelectrica începe construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) Constanța Nord - Medgidia Sud
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA demarează investiția pentru construirea Liniei Electrice Aeriene (LEA) Constanța Nord - Medgidia Sud, care beneficiază de o finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare în valoare de 111,874 milioane de lei, a anunțat luni compania. 'Compania Națională
Poșta Română vrea să achiziționeze servicii de sănătate pentru angajați cu 36 milioane lei
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) alocă 36 milioane lei, fără TVA, pentru achiziția de servicii de sănătate destinate angajaților companiei, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 36 de luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 'Con
Bursa de la București a câștigat 5,76 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 5,76 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,62%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 2,44%, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a a
ANPC a aplicat, în prima fază, amenzi de 25.000 lei restaurantului din Reghin, unde s-au raportat cazuri de toxiinfecție alimentară
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în prima fază, amenzi de 25.000 lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate, în urma controalelor la restaurantul din Reghin, după ce zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție aliment
ONRC: Peste 83.000 de firme au fost radiate la nivel național în 2024
Un număr de 83.012 firme au fost radiate la nivel național, în 2024, cu 16,52% mai multe comparativ cu anul anterior, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 12.982 (număr în creștere cu 9,83% față de 2023)
CNPP: Numărul pensionarilor, în scădere cu 6.781 persoane, în ianuarie 2025; pensia medie a fost de 2.752 de lei
Un număr de 4.696.568 de pensionari era înregistrat în ianuarie 2025 în România, cu 6.781 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.752 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,924 mili
Report de peste 2,99 milioane de euro la Loto 6/49, la tregerile de duminică
Noi trageri loto vor avea loc duminică, la Loto 6/49, la categoria I, înregistrându-se un report de peste 2,99 milioane de euro, în timp ce la Noroc reportul cumulat depășește 2,45 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Loteriei Române. 'Duminică, 9 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker,
VIDEO Burduja: Orice ar fi să fie, anul acesta vom pune în funcțiune hidrocentrala de la Răstolița
Hidrocentrala de la Răstolița trebuie pusă anul acesta în funcțiune, aceasta fiind primul pas din angajamentul de a valorifica la maxim ceea ce generațiile anterioare au început, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook. 'Astăzi am fost la hidrocentrala Lotru-Ciunget, coloana vertebrală a hidroenergeticii rom&
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice, în scădere cu 14,6%, în 2024
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în 2024, cu 14,63%, comparativ cu anul anterior, totalizând 124.898 de înmatriculări, din care peste 73% SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele mai multe înmatriculări au
Service-urile clandestine afectează siguranța rutieră și economia locală (patronat)
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iași cât și în alte județe din țară, menționând că această practică afectează grav economia, siguranța rutieră și pune în pericol atât consumatorii, cât și operato
Gripa aviară: Piețele și târgurile de păsări de curte, interzise în Anglia
Guvernul britanic a anunțat vineri interzicerea în Anglia a piețelor și târgurilor de păsări de curte, precum și a tuturor evenimentelor unde aceste păsări sunt adunate în număr mare, pentru a combate răspândirea cazurilor de gripă aviară, relatează AFP. Până în prezent, în Regatul Unit au fost raporta