Discuţii la Ministerul Agriculturii pentru modificarea normelor de aplicare la Legea porcului
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, i-a convocat luni dimineaţă pe reprezentaţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi pe cei responsabili din domeniul zootehniei pentru a clarifica normele de aplicare la Legea porcului, care se află în dezbatere publică pe site Autorităţii.
Conform normelor de aplicare la Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, aşa numita Lege a Porcului, oamenii vor putea să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu vor mai putea să-i şi comercializeze.
O astfel de măsură a fost luată pentru a limita răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul României.
Surse din Ministerul Agriculturii au declarat pentru AGERPRES că Florin Barbu a cerut reprezentanţilor ANSVSA să modifice articolul din norme care prevede acest aspect, în aşa fel încât oamenii să aibă posibilitatea să îşi comercializeze porcii crescuţi în gospodărie, iar ca o măsura de precauţie pentru combaterea pestei porcine africane va fi necesar un aviz de la medicul veterinar din care sa reiasă ca animalul sacrificat nu este bolnav.
Conform normelor de aplicarea Legii porcului, publicate de ANSVSA, în exploataţia noncomercială de porcine, înregistrată în SNIIA, porcii sunt crescuţi exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial şi se interzice comercializarea porcilor, precum şi a produselor provenite de la aceştia.
Exploataţiile noncomerciale de porcine, adică gospodăriile ţărăneşti, trebuie să îndeplinească şi o serie de condiţii şi cerinţe de biosecuritate.
Astfel, principalele condiţii vizează: porcinele deţinute trebuie să fie identificate individual, înregistrate în Baza Naţională de Date; exploataţia trebuie să fie supusă controlului sanitar - veterinar; porcinele să fie înregistrate în Registrul agricol deţinut de unitatea administrativ - teritorială în a cărei rază teritorială se află exploataţia; comercializarea porcinelor şi a produselor provenite de la acestea este interzisă.
În privinţa cerinţelor de biosecuritate pe care trebuie să le respecte cei care cresc porci în gospodării, acestea prevăd ca porcinele să fie cazate în adăposturi împrejmuite, astfel încât să se evite orice contact al porcinelor deţinute cu alte porcine din alte exploataţii sau cu animale sălbatice;2. adăposturile de porcine trebuie să fie construite astfel încât să se poate efectua uşor curăţenia şi dezinfecţia; trebuie să se asigure condiţii pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi a încălţămintei la intrarea şi la ieşirea din spaţiile în care sunt ţinute porcinele; trebuie schimbată încălţămintea la intrarea şi la ieşirea din spaţiile în care sunt ţinute porcinele; trebuie folosită o tăviţă cu dezinfectant pentru dezinfecţia încălţămintei la intrarea în adăpostul de porcine; trebuie limitat accesul vizitatorilor în spaţiile în care sunt ţinute porcinele.
De asemenea, proprietarii de porci crescuţi în gospodărie trebuie să interzică accesul în spaţiile cu porcine pentru minimum 48 de ore a persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic; să se asigure împrejmuirea şi protecţia spaţiilor în care sunt ţinute furajele şi aşternutul acestora; porcinele trebuie să fie hrănite cu nutreţuri vegetale numai după trecerea unei perioade de cel puţin 30 de zile de la recoltare; paiele pentru aşternut trebuie să fie utilizate numai după trecerea unei perioade de cel puţin 90 de zile de la recoltare.resturile menajere care conţin urme de carne/produse din carne de porc/mistreţ, şi în special apa rezultată de la spălarea cărnii de porc nu trebuie administrate în hrana porcilor.
Normele mai prevăd ca transportul porcinelor vii să fie permis numai cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar-veterinar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Mijloacele de transport animale vii trebuie să fie curăţate şi dezinfectate după fiecare descărcare de animale, indiferent că este la un abator sau la o exploataţie de animale.
Operaţiunea de curăţare, spălare şi dezinfecţie a mijloacelor de transport pentru animale vii se atestă prin încheierea unui proces-verbal de dezinfecţie a mijlocului de transport animale vii, de către unitatea de curăţare, spălare şi dezinfecţie a mijloacelor de transport animale vii, autorizată sanitar veterinar, care a efectuat operaţiunea.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin












