VIDEO Miniştrii Agriculturii din 5 state solicită prelungirea restricţiilor pentru o listă mai largă de produse ucrainene
Miniştrii Agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an, a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Acesta a participat miercuri, la Varşovia, la întâlnirea miniştrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia, reuniune la care a fost prezent şi premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), tema principală a reuniunii a vizat situaţia de pe pieţele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE şi ţările candidate. Astfel, participanţii au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul acestor state, ce va fi prezentată şi susţinută în următorul Consiliu AgriFish.
"Este evident pentru noi toţi că suntem uniţi în a sprijini pe mai departe Ucraina pentru a rezista în faţa războiului absurd declanşat de Rusia. Suntem parte a Uniunii Europene şi suntem hotărâţi să ajutăm în continuare Ucraina pentru tranzitarea producţiei către pieţele de desfacere. În acelaşi timp, suntem hotărâţi să-i sprijinim pe fermierii noştri să îşi valorifice corect producţia şi rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectaţi de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectaţi şi fermierii din statele din apropierea conflictului. Vom merge în faţa Comisiei Europene cu o poziţie comună privind prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an", a declarat Florin Barbu.
La finalul reuniunii de la Varşovia, oficialii au semnat o declaraţie comună privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declaraţie, miniştrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele şi seminţele oleaginoase.
"Cetăţenii europeni în momentul de faţă se confruntă deja cu efectele inflaţiei şi este datoria noastră de decidenţi politici să luăm toate măsurile pentru a evita presiunea suplimentară pe cei care produc alimente deja la costuri greu de suportat. Am încredere că împreună vom putea să susţinem punctul de vedere în faţa colegilor din celelalte state şi în faţa Comisiei Europene, iar decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii europene şi pentru securitatea alimentară a întregii Uniuni. Eu vă mulţumesc şi vreau să-i asigur pe toţi fermierii din Uniunea Europeană şi din Ucraina şi din Republica Moldova că suntem alături de ei şi împreună sunt sigur că vom rezolva toate problemele", a subliniat ministrul român al Agriculturii.
Miniştrii Agriculturii din cele cinci ţări arată, în poziţia comună, că măsurile preventive, care sunt în vigoare din luna mai a acestui an, au făcut posibilă reducerea presiunii asupra pieţelor locale, permiţând, în acelaşi timp, tranzitul mărfurilor ucrainene către pieţele sale tradiţionale din ţările non-UE.
Totodată, aceştia au precizat că, în cadrul Platformei Comune de Coordonare, se lucrează pentru îmbunătăţirea tranzitului prin ţările respective şi pentru căutarea de noi canale de transport prin UE.
"Această activitate se îndreaptă în direcţia corectă, cu toate acestea, încă nu a ajuns la o stare care să permită exportul fără probleme a unor cantităţi suplimentare de mărfuri ucrainene care cu siguranţă vor intra pe pieţele ţărilor noastre ca urmare a retragerii măsurilor preventive pe 15 Septembrie. În cazul nereînnoirii Iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, termenul actual va cauza cu siguranţă perturbări suplimentare ale pieţei în ţările noastre. Amploarea cantităţilor excedentare de cereale şi alte produse agricole de pe pieţele ţărilor noastre va fi cunoscută abia după recoltare, care nu va fi finalizată până pe 15 septembrie. Cu toate acestea, pe baza primelor estimări, putem anticipa volumul crescut al recoltei din acest an în unele state membre. În cazul în care măsura preventivă nu este extinsă, aceasta va avea un impact profund în statele membre din prima linie asupra preţurilor şi capacităţii de depozitare, care este esenţială pentru recoltarea cerealelor. Prin urmare, considerăm că măsurile preventive ar trebui prelungite cel puţin până la sfârşitul anului", se arată în documentul citat.
Poziţia comună este semnată de Kiril Vatev, ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei din Bulgaria, Istvan Nagy, ministrul Agriculturii din Ungaria, Robert Telus, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Polonia, Florin - Ionuţ Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Jozef Bires, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al Slovaciei.
Comisia Europeană a adoptat, la începutul lunii mai, măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.
Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene, preciza, în data de 2 mai, Comisia Europeană. Măsurile vizează doar patru produse agricole - grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui - originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile au fost în vigoare, iniţial până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricţiile până pe data 15 septembrie.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului










