CFR SA anunţă pierderi de peste 955 milioane de lei pentru 2023, mai mari cu aproape 910%
Administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, estimează o pierdere de 955,436 milioane pentru anul în curs, mai mare cu peste 909% faţă de cea înregistrată în 2022, potrivit instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR" SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
"Rezultatul brut programat pentru anul 2023 este negativ - pierdere, în valoare de 955.436,44 mii lei. Estimarea unei pierderi în anul 2023 în valoare de 955.436,44 mii lei, mai mare decât cea realizată la data de 31.12.2022 cu 909,67%, respectiv cu suma de 860.807,54 mii lei sunt următoarele: diminuarea veniturilor din transferuri pentru întreţinerea infrastructurii feroviare cu 14,12%, respectiv cu suma de 265.689,30 mii lei faţă de cele realizate la data de 31.12.2022; creşterea cheltuielilor de personal cu 32,49%, respectiv cu suma de 656.782,46 mii lei, în special urmarea aplicării creşterilor salariale conform prevederilor Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar începând cu data de 01.07.2023; creşterea cheltuielilor cu stocurile (energie, apă şi combustibil) cu 24,06%, respectiv cu suma de 82.724,83 mii lei faţă de cele realizate la data de 31.12.2022 pe fondul creşterii preţurilor unitare şi aplicării prevederilor legale în vigoare; creşterea cheltuielilor cu alte servicii executate de terţi cu 19,22%, respectiv cu suma de 54.837 mii lei", se spune în documentul lansat vineri în consultare publică.
La toate acestea se adaugă faptul că CFR SA gestionează infrastructura feroviară publică având o legislaţie specifică şi dedicată, cu venituri plafonate prin reglementări legale şi cu cheltuieli fixe de administrare şi funcţionare.
CFR SA şi-a proiectat pentru 2023 veniturile totale în valoare de 5,29 miliarde de lei, în creştere faţă de cele realizate în anul 2022 cu 4,12%, respectiv cu suma de 209,547 milioane lei. În structură, veniturile din exploatare, de 5,155 miliarde de lei, deţin o pondere 97,44%, iar veniturile financiare, în valoare de 135,212 milioane de lei, au o pondere de 2,56% în veniturile totale.
Veniturile din exploatare au fost programate în creştere cu 4,16% faţă de cele realizate la data de 31.12.2022, respectiv cu suma de 205,648 milioane de lei.
Cifra de afaceri, în valoare de 1,155 miliarde lei, a fost programată în creştere cu 10,38% (+108,621 milioane lei) faţă de cea realizată la data de 31.12.2022 şi reprezintă 22,40% din totalul veniturilor de exploatare.
"Venitul din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI) este principalul venit obţinut de companie în urma punerii infrastructurii feroviare, în mod nediscriminatoriu, la dispoziţia tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă şi călători, în baza contractelor de acces. Programarea acestui element de venit s-a realizat în baza solicitărilor de trase ale operatorilor de transport feroviar de călători şi al volumului estimat al traficului feroviar, care urmează să fie realizat de operatorii de transport feroviar de marfă în anul 2023. Valoarea programată pentru anul 2023 este de 965.300 mii lei, mai mare cu 11,82% decât cea realizată la data de 31.12.2022, şi reprezintă 18,73% din totalul veniturilor de exploatare", se arată în instrumentul de motivare.
Veniturile din subvenţii şi transferuri de exploatare, aferente cifrei de afaceri nete, în valoare de 1,616 miliarde lei, reprezintă contribuţia bugetului statului la finanţarea cheltuielilor pentru întreţinerea, funcţionarea şi reparaţia infrastructurii feroviare publice aflată în proprietatea statului şi în administrarea companiei.
Veniturile din transferurile pentru întreţinerea şi funcţionarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice în anul 2023 au fost programate în scădere cu 14,12%, respectiv cu suma de 265,689 milioane lei, faţă de cele realizate la finele anului trecut, au o pondere de 31,36% în totalul veniturilor de exploatare şi se utilizează cu prioritate pentru plata obligaţiilor către bugetul general consolidat, asigurarea cheltuielilor stabilite de lege aferente activităţii de întreţinere şi funcţionare a infrastructurii feroviare publice şi asigurarea cheltuielilor stabilite prin contractele de prestări servicii.
"Alocaţiile bugetare prevăzute pentru Compania Naţionala de Căi Ferate 'CFR' SA în Legea bugetului de stat pe anul 2023, nr. 368/19.12.2022, nu acoperă integral achitarea obligaţiilor companiei către bugetul general consolidat, a salariilor necesare activităţii de întreţinere şi exploatare din ramura linii şi instalaţii. Pentru achitarea integrală a obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat a drepturilor salariale aferente personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor de întreţinere şi reparaţie linii, instalaţii, utilaje, acoperirea influenţei aplicării Legii nr. 195/07.09.2020 privind Statutul personalului feroviar începând cu data de 1 iulie 2023 este necesară suplimentarea, în cursul anului 2023, a sumei de 1.616.261 mii lei, care a fost alocată prin Legea nr. 368/2022 - Legea bugetului de stat pe anul 2023, cu suma de 373.343,00 mii lei, astfel: 598 mii lei pentru achitarea obligaţiilor la bugetul general consolidat al statului; 745 mii lei pentru achitarea salariilor aferente personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor de întreţinere şi reparaţie linii, instalaţii, utilaje", potrivit documentului.
Indicatorul "Alte venituri din exploatare" în valoare de 2,329 miliarde lei, a fost programat în anul 2023 în creştere cu 17,71% faţă de realizatul anului 2022, respectiv cu suma de 350,464 milioane de lei, şi are o pondere de 45,19% în totalul veniturilor din exploatare.
În cadrul categoriei "Alte venituri din exploatare", veniturile din subvenţii pentru investiţii, în valoare de 2,263 miliarde lei, au fost programate în creştere cu 22,13%, respectiv cu suma de 409,963 milioane lei faţă de cele realizate la data de 31.12.2022.
Veniturile financiare pe anul 2023 au fost programate în creştere cu 2,97%, la 135,212 milioane lei.
Cheltuielile totale, în valoare de 6,245 miliarde lei, au fost fundamentate în funcţie de activităţile concrete din programele de achiziţii de bunuri şi servicii, pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora, a programelor de investiţii şi dotări, în limita surselor legale de finanţare a acestora, a recalculării cheltuielilor de natură salarială şi a cheltuielilor de mandat.
Cheltuielile totale au fost programate în creştere cu 20,68%, respectiv cu suma de 1,07 miliarde lei. În structura cheltuielilor totale, cheltuielile din exploatare, în valoare de 6,115 miliarde lei, deţin o pondere 97,92%, iar cheltuielile financiare, în valoare de 130,137 milioane lei, deţin o pondere de 2,08%.
Cheltuielile de exploatare au fost programate în creştere cu 21,22%, respectiv cu suma de 1,071 milioane lei, faţă de cele realizate la data de 31 decembrie 2022.
În total cheltuieli din exploatare, cheltuielile cu bunuri şi servicii deţin o pondere de 15,87% (respectiv 970,818 milioane lei, +5,78%), iar cheltuielile cu personalul, în valoare de 2,678 miliarde lei, au o pondere de 43,8%.
Cheltuielile cu personalul au fost programate în creştere cu 28,30%, respectiv cu suma de 590,716 milioane lei, faţă de valoarea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2022. Cheltuielile de natură salarială, în valoare de 2,589 miliarde lei, au fost estimate în creştere cu 28,63%, respectiv cu suma de 576,193 milioane lei faţă de suma aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al anului 2022.
Creşterea cheltuielilor de natură salarială are la bază, printre altele, preluarea de către CFR SA a unui număr de 2.239 salariaţi de la societatea afiliată Electrificare CFR SA.
"Valoarea cheltuielilor de natură salarială realizate în anul 2022, în sumă de 1.952.619,02 mii lei, nu depăşeste valoarea cheltuielilor de natură salarială aprobată prin bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al anului 2022, prin HG nr. 1278/2022, în valoare de 2.012.761,10 mii lei", se mai spune în document.
Sursele necesare finanţării investiţiilor pentru anul 2023, în valoare de 3,434 miliarde lei, au fost programate în creştere cu 51,05%, respectiv cu suma de 1,161 miliarde lei, faţă de cele realizate la data de 31.12.2022.
Sursele de investiţii pentru anul 2023 vor fi asigurate din: surse proprii (960.610 lei), alocaţii de la buget pentru investiţii (162 milioane lei), buget de stat şi fonduri externe nerambursabile (133,355 milioane lei), din care: proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, respectiv programe din fondul de coeziune (1,378 miliarde lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, respectiv în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (1,470 miliarde lei), proiecte aprobate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (148,643 milioane lei).
Totodată, CFR SA estimează că plăţile restante, care sunt în valoare de 310 milioane lei, aproape că se vor dubla şi vor fi în creştere cu suma de 293,66 milioane lei faţă e cele realizate la data de 31.12.2022. Motivele care stau la baza acestei estimări sunt: neîncasarea creanţelor restante de la CFR Marfă şi CFR Călători până la finalul anului 2023; alocarea insuficientă de la bugetul statului a sumelor necesare întreţinerii şi exploatării infrastructurii feroviare publice în raport cu necesarul de finanţare; rezultatul brut negativ (pierdere) al companiei; indicele de creştere a veniturilor totale, programate pentru anul 2023, faţă de cele realizate la data de 31.12.2022 este de 4,12%, iar indicele de creştere a cheltuielilor totale programate pentru anul 2023, faţă de cele realizate la data de 31.12.2022 este de 20,72%.
"La data de 31.12.2022, compania a înregistrat creanţe restante în valoare de 1.473.345,43 mii lei, din care: CFR Marfă SA (69,57%) suma de 1.024.943,84 mii lei şi CFR Călători (7,42%) suma de 109.384,07 mii lei. În anul 2023, SNTFM 'CFR Marfă' SA continuă procedura concordatului preventiv, procedură omologată de Tribunalul Bucureşti în 12 martie 2020, fapt ce a determinat la imposibilitatea estimării valorii creanţelor care se vor încasa de la această societate", se menţionează în instrumentul de motivare. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* CFR Călători estimează în 2023 o pierdere mai mare cu 351%, faţă de cea de anul trecut
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
