Audieri miniştri / Mircea Fechet a primit vot favorabil pentru mandatul de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor
Mircea Fechet a primit, miercuri, votul majoritar al membrilor comisiilor reunite de specialitate din Parlament pentru mandatul de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Propunerea pentru acest portofoliu a fost avizată cu 35 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi două abţineri.
"În opinia mea, unul dintre cele mai urgente şi cele mai importante lucruri care trebuie gestionate se referă la extinderea fondului forestier naţional şi la reforma sectorului silvic. (...) fără îndoială, suntem conştienţi că există nevoia unui management transparent, sustenabil. Există nevoie în continuare de combaterea eficientă a tăierilor ilegale de arbori şi de creşterea suprafeţei fondului forestier. Una dintre priorităţile ministerului va fi, cu siguranţă, adoptarea noului Cod Silvic, care va fi în acord cu Strategia naţională pentru păduri 2030 şi care mă aştept să facă obiectul unei consultări ample, serioase, cel mai probabil aici în Parlament şi în măsura în care respectarea adoptării jalonului PNRR care vizează Codul Silvic o va permite. De asemenea, dezvoltarea SUMAL 2, şi când spun SUMAL 2 mă refer la tehnologii inovative despre care s-a discutat foarte mult în ultima perioadă, trebuie să se facă tot cu bani din PNRR, bani care vin din fonduri nerambursabile. Vom upgrada SUMAL-ul în sensul folosirii hărţilor satelitare, camere video de monitorizare a fondului forestier, tehnologie radar de scanare, de măsurare digitală a volumului de masă lemnoasă", a declarat Fechet, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare.
Potrivit ministrului propus, se va mai pune accent, în perioada următoare, şi pe Programul "Împădurim România".
"(...) aşa cum s-a anunţat în nenumărate rânduri, Fondul Forestier Naţional va spori cu 56.000 de hectare printr-o finanţare din PNRR, finanţare care, pe de o parte, extinde suprafaţa împădurită şi, pe de altă parte, investeşte şi generează finanţare pentru noi pepiniere. De asemenea, bineînţeles că vom continua finanţarea IFN-ului, al Inventarului Forestier Naţional, putem să discutăm despre compensaţii pentru proprietarii de pădure vizaţi de restricţii, pentru că, la fel, discutăm din ce în ce mai des despre trecerea suprafeţelor împădurite în regim de protecţie din ce în ce mai superior", a subliniat demnitarul.
În acelaşi context, Mircea Fechet a adus în discuţie subiectul protecţiei biodiversităţii şi al ariilor naturale protejate.
"Despre biodiversitate şi arii naturale protejate aş adăuga doar faptul că vom transpune Strategia europeană privind biodiversitatea în anul 2030. Faptul că vom încerca că ariile naturale protejate să nu fie o pacoste pentru administraţia publică locală, dimpotrivă, într-un parteneriat corect şi solid între administraţia publică locală, între Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi, de ce nu, şi cu ONG-urile, eu cred că putem să schimbăm, pe de o parte, percepţia legată de arii naturale protejate şi, pe de altă parte, managementul efectiv al acestora", a menţionat Fechet.
Mircea Fechet a fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), în perioada decembrie 2019 - noiembrie 2020, iar în intervalul 5 noiembrie - 23 decembrie 2020 a deţinut funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor.
De asemenea, acesta a fost reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu, cu sediul la Copenhaga, Danemarca, între februarie şi noiembrie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv














