VIDEO Daea: Începând de mâine dimineaţă un colectiv de specialişti va proceda imediat la implementarea soluţiilor tehnice pentru monitorizarea tranzitului
România va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor ucrainene care tranzitează teritoriul României către state terţe, iar începând de joi dimineaţă un colectiv de specialişti din patru ministere va lucra la proceduri, a declarat, miercuri seara, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
"Ministrul ucrainean a fost informat că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terţe. (...) Începând de mâine dimineaţă un colectiv de specialişti format din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Finanţelor şi ai Ministerului Agriculturii va proceda imediat la implementarea soluţiilor tehnice pentru monitorizare", a explicat şeful MADR, într-o conferinţă de presă.
Întrebat cum se vor aplica aceste măsuri de monitorizare, Daea a precizat că este o contribuţie a ministerelor menţionate şi, după ce vor fi stabilite metodele, acestea vor fi anunţate.
"Petre Daea nu le ştie pe toate. Petre Daea are răspunderea lui în minister. Aici este o contribuţie a ministerelor despre care am vorbit. Am discutat cu miniştrii în cauză şi mâine îşi trimit specialiştii la Ministerul Agriculturii şi vor compune metodele practice cu care să opereze. (...) Ne-am asigurat că mâine va fi şi un specialist de la MAI la Ministerul Agriculturii şi împreună cu ceilalţi de la ministerele de care pe care le-am prezentat vor lucra şi vor spune: iată cum procedăm, iată cine urmăreşte, iată cum se derulează. Nu poate Petre Daea să răspundă şi pentru alte activităţi, pe de o parte n-are răspunderea legală, pe de altă parte nu se pricepe. Mâine, cel târziu poimâine, vă vom informa şi le vom şi pune în practică", a transmis el.
Măsurile de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terţe fac parte dintr-o serie de măsuri convenite miercuri cu ministrul ucrainean al Agriculturii, într-o discuţie în sistem videoconferinţă, care mai vizează restricţionarea exportului de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina şi instituirea de controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina.
"România a luat măsura de intensificare a verificărilor în vamă a calităţii produselor importate din Ucraina, verificări coordonate de către ANSVSA, conform legislaţiei europene în vigoare, iar această măsură a fost comunicată ministrului ucrainean", a spus Petre Daea.
De altfel, ministrul ucrainean al Agriculturii a solicitat o întrevedere tete-a-tete cu ministrul român, întâlnirea urmând să aibă loc vineri, 21 aprilie, ora 9:00, la Bucureşti, pentru găsirea şi a altor soluţii ce pot fi implementate în vederea asigurării tranzitului în România, dar şi pentru alte probleme specifice situaţiei actuale.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
România susţine reintroducerea taxelor vamale pentru importurile de cereale din Ucraina
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,6 milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciilor ROMATSA
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât activitatea ROMATSA și serviciile de navigație aeriană să poată continua în condiții de siguranță. Potrivit unui comunicat
Consumatorii care folosesc AI și social media la cumpărături cheltuiesc cu aproape 50% mai mult (analiză)
Consumatorii care folosesc inteligența artificială, motoarele de căutare și rețelele sociale pentru a-și pregăti cumpărăturile ajung să cheltuiască cu aproape 50% mai mult decât cei care utilizează doar motoare de căutare, relevă o analiză a XTB România, dată vineri publicității. 'În goana după optimizarea resurselor, sugestiile din mediu
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabri
MADR: Peste 802 milioane de lei pentru Programul pentru școli în anul școlar 2026-2027
Guvernul a aprobat, vineri, un buget de 802,45 milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2026-2027, de care vor beneficia peste 1,86 milioane de elevi și preșcolari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ asigură continuitatea participării Rom&
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară
Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pe
ANAF lansează aplicații care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declarația D406 SAF-T
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite, create pentru a face mai simplă verificarea datelor raportate prin declarația D406 SAF-T, conform unui comunicat de presă al instituției. Prin aceste instrumente, contribuabilii pot compara mai ușor informațiile din SAF-T cu cele din decontul de
ANPC: Amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru firme din sectorul alimentar, nealimentar și stații de carburanți
O serie de agenți economici din sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică, dar și stații de carburanți au fost amendați cu peste 3,5 milioane de lei, în această săptămână, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în urma co
ANSVSA: Peste 355.000 de oi și capre din județul Tulcea vor fi monitorizate, după confirmarea a patru focare de variolă
Peste 100 de medici veterinari au fost mobilizați în județul Tulcea pentru monitorizarea a peste 355.000 de oi și capre, după confirmarea a patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). '
Darău, despre Petrotel Lukoil: Insolvența - o răscruce care poate să ducă la soluții sau scenarii negative
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, afirmă că insolvența Petrotel Lukoil este 'o răscruce' care, în timp, poate să ducă la foarte multe soluții, dar admite că ea poate conduce și către scenarii negative. 'Și eu cred că, în anumite situații, insolvența poate fi
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie în luna august
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) în conturile de mandat poștal ridicându-se la 35,782 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform sursei citate, sumele af
OMV Petrom își extinde capacitatea de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi
OMV Petrom își extinde capacitatea de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW, a anunțat vineri compania. 'Atingerea unei capacități de producție de 55 MW de hidrogen verde de la Petrobrazi este un pas important pentru rafinăria noastră. Hidrogenul verde va fi u
Peste 82.700 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în primele șapte luni
Un număr de 82.725 de persoane au fost integrate pe piața muncii în primele șapte luni ale acestui an, datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de structurile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform ANOFM, din totalul
Bursa de Valori București primește aprobarea ASF pentru noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare
Bursa de Valori București (BVB) primește aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT), un cadru de reglementare modern care redefinește arhitectura pieței și creează Piața de Creștere pentru IMM, un nou segment dedicat companiilor aflate în etapa de dezvoltare și accelerare.
Federația Silva solicită modificarea de urgență a HG privind reorganizarea Romsilva
Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită Guvernului și Ministerului Mediului modificarea de urgență a HG nr. 123/2026 privind reorganizarea Romsilva, susținând că auditul organizațional comandat de Regie indică drept cea mai robustă varianta cu 26 de direcții silvice, față de cele 19 prevăzute în actul normativ. Potri
INS: Populația rezidentă a României a scăzut la 19,041 milioane de persoane la 1 ianuarie 2026
Populația rezidentă a României a fost de 19,041 milioane de persoane la 1 ianuarie 2026, în scădere cu 1.829 de persoane față de 1 ianuarie 2025, în principal din cauza sporului natural negativ, de 104.100 de persoane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, so











