Oana Ozmen/Camera Deputaţilor: Astăzi am depus în Parlament primul proiect adresat producţiei de hidrogen verde
Primul proiect adresat producţiei de hidrogen verde şi hidrogen cu emisii scăzute din România a fost depus marţi în Parlament, urmând să intre în dezbatere, a declarat Oana Marciana - Ozmen, secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii, Camera Deputaţilor, la un eveniment de specialitate.
"Astăzi (marţi, n.r.) am depus în Parlament primul proiect adresat producţiei de hidrogen verde şi hidrogen cu emisii scăzute din România. Este un proiect la care am lucrat împreună cu colegii mei din Comisia pentru industrii servicii. Fiind raportor al acestui grup m-am asigurat că vom avea o colaborare bună cu instituţiile care vor avea atribuţii pe acest segment. Proiectul va intra în dezbatere şi va reglementa piaţa de hidrogen. România face paşi concreţi în a deveni verde, în a deveni sustenabilă şi în a înţelege că alături de ţările europene trebuie să ne atingem aceste ţinte până în 2035", a menţionat Oana Ozmen, la evenimentul "Romanian Sustainability Forum", organizat de publicaţia Financial Intelligence.
Totodată, ea a menţionat că la nivelul Parlamentului a fost votată în sesiunea trecută amendarea ordonanţei 18/2009 privind blocurile de locuinţă "pentru că e important să continuăm renovarea locuinţelor, dar cu materiale sustenabile".
"Am avut o discuţie în conferinţele pe care le-am organizat de-a lungul timpului cu reprezentanţii producătorilor - şi aici vorbim de producătorii de ciment, producătorii în general de materiale de construcţii, rocă bazaltică sau polistiren. De ce? Pentru că este important să vedem şi din perspectiva producătorilor care sunt provocările în contextul crizei actuale generate de acest război şi de o creştere foarte mare a preţurilor, de a susţine o industrie care să producă materiale, care să aibă componentă verde. Ştim că în alte ţări precum Germania, Danemarca, Turcia se folosesc inclusiv resturile care rămân în urma construcţiei unui imobil. Este important, de asemenea, să ai o campanie de conştientizare. Săptămâna viitoare, miercurea viitoare, vom avea la Palatul Parlamentului, în cadrul Camerei Deputaţilor, un eveniment adresat copiilor. Suntem la ediţia a II-a, în care copiii vor expune lucrările lor, pentru că atunci când vorbim de sustenabilitate trebuie, în primul rând, să ne adresăm tinerei generaţii şi celor care vor utiliza aceste clădiri, care vor avea o performanţă energetică crescută", a adăugat Oana Ozmen.
Ea a subliniat că trebuie să-i învăţăm pe copii că, atunci când vorbim de clădiri verzi, "vorbim în primul rând şi de cum protejăm natura".
"Nu putem fi sustenabili dacă nu înţelegem că trebuie să protejăm natura - şi că acele clădiri trebuie cumva să se încadreze în spaţiul geografic respectiv, ţinând cont de resursele locului şi de arhitectura locului. Dacă tot aţi vorbit de Directiva REPowerEU, ea a fost într-adevăr amendată de curând, chiar la începutul acestei săptămâni. Sunt foarte bine-venite aceste clarificări", a mai spus Oana Ozmen. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Raffel (E.ON): România are cel mai mare preț al electricității din Europa, cu investiții corecte, poate scădea semnificativ
România are, în prezent, cel mai mare preț al electricității din toată Europa, dar, cu investiții corecte, acesta poate scădea semnificativ, a declarat, marți, directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-o conferință de specialitate. 'Când vorbim despre electricitate, România, deși are î
Piața rezidențială încetinește, dar rămâne rezilientă; Capitala recuperează mare parte din începutul slab de an (raport)
Piața rezidențială din România a încetinit în prima jumătate a anului, după câțiva ani de creștere puternică, dar datele nu arată o corecție majoră, indică raportul Colliers pentru primul semestru, dat marți publicității. Bucureștiul a recuperat mare parte din începutul slab de an și a încheiat primele șase
Bursa de la București, în scădere ușoară după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) era în scădere ușoară, marți, după 40 de minute de la debutul ședinței, iar valoarea schimburilor se cifra la 9,34 milioane de lei (1,78 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu
Bușoi: România are ca țintă să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, până la sfârșitul deceniului
România are o țintă foarte ambițioasă ca, până la sfârșitul deceniului, să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, iar în săptămânile și lunile următoare ne vom concentra și pe stocare, în principal în baterii, dar și pe stocarea hidro, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, l
Metz (AHK România): Eficiența energetică este un subiect despre care nu se vorbește atât de mult în România
Eficiența energetică este un subiect pe care, poate, nu se pune accent și despre care nu se vorbește atât de mult în România și, de aceea, trebuie să creștem conștientizarea pe acest subiect, a declarat, marți, președintele Camerei de Comerț Româno - Germană (AHK Romania), Sebastian Metz, la o conferință de specialitate.
Asociația Română a Apei organizează ExpoApa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei
Asociația Română a Apei (ARA) organizează, în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO, ExpoApa 2026, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România. Ediția din acest an reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: rep
AHK Romania organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice
Camera de Comerț Româno-Germană (AHK Romania) organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice, la care sunt așteptați să participe decidenți și experți din domeniu. Evenimentul este organizat în cadrul unei delegații de afaceri, cu participarea unor companii germane care vin cu soluții inovatoare pentru renovare ener
Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al infla
CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul &ic
UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată
Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe di
Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China
Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu suc
AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților.
Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)
Suma totală a restanțelor firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro. Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste
BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie
Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema 'Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere'.
ANCOM: Platformele online trebuie să ofere clienților mai multe mecanisme pentru a-și apăra drepturile
Platformele online trebuie să se asigure că informațiile privind posibilitatea utilizării serviciului de soluționare extrajudiciară a litigiilor sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat, transmite Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.









