Blue Air datorează sume semnificative şi Companiei Aeroporturi Bucureşti
Blue Air are datorii semnificative şi faţă de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dar ne-am luat anumite garanţii că vom recupera aceste sume, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.
"Blue Air are datorii la aeroport, dar acesta nu a fost un motiv pentru anularea acestor curse. Au fost acumulate în ultimii ani şi sunt semnificative. Noi ne-am luat anumite garanţii, astfel încât să fim siguri că ne vom recupera aceste datorii", a spus Iordache, răspunzând unei întrebări din partea presei.
De asemenea, el a admis că Blue Air va trebui să plătească tariful de parcare pentru aeronavele care nu s-au mai ridicat de la sol, indiferent de motiv.
"Şapte avioane nu au plecat în cursă. Aceste avioane urmau să vină şi să plece într-o altă cursă, deci alte şapte curse anulate, dar o parte dintre ele sunt efectuate cu acelaşi avion, iar o parte cu alte avioane. Cert este că platforma este mai aglomerată ca de obicei, dar aceasta este o situaţie pe care noi o gestionăm şi avem back-up, avem plan de contingenţă, astfel încât să nu fie afectate şi zborurile celorlalte companii aeriene, să nu fie afectaţi şi alţi pasageri. (...) Orice companie aeriană doreşte să aibă avioanele în aer şi nu la sol, pentru că în aer produc bani, la sol consumă. Evident că orice aeronavă staţionează pe platformă plăteşte acel tarif de parcare indiferent de motivul staţionării", a explicat el.
Potrivit reprezentantului CNAB, pasagerii care trebuiau să zboare cu aeronavele Blue Air au primit alimente şi apă din partea agentului de handling, iar după ce au ajuns la terminalul Plecări au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia, în funcţie tipul de bilet pe care-l avea, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare.
"Pasagerii au fost supăraţi, evident pentru anulare, dar nu recalcitranţi. Au înţeles care este situaţia şi s-au comportat foarte bine. Au primit alimente şi apă din partea agentului de handling. În caz că va fi nevoie, suntem şi noi pregătiţi să le oferim ceva asemănător. Cert este că aceştia, după ce au ajuns la terminalul de plecări, au intrat în grija companiei aeriene, care a oferit fiecăruia în funcţie de ce tip de bilet avea şi în funcţie de ce condiţii erau menţionate în acel bilet returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-şi continue drumul într-una din zilele viitoare. Trebuie precizat că biletul este un contract între pasager şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, cei de la aeroport, doar ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană direct sau prin intermediul agentului de handling propriu oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului. Obligaţia companiei aeriene prin intermediul agentului de handling a fost să le ofere asistenţă, alimente, apă şi să-i conducă şi cu sprijinul nostru în zona publică a terminalului, împreună cu bagajele", a precizat Iordache.
Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România.
Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Premierul Nicolae Ciucă discută, marţi seara, cu miniştrii de resort şi autorităţile implicate în gestionarea situaţiei cetăţenilor români afectaţi de oprirea zborurilor Blue Air, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
