Comisia Europeană a aprobat un ajutor de restructurare de până la 2,7 miliarde euro pentru Complexul Energetic Oltenia
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societăţii de energie electrică Complexul Energetic Oltenia SA un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde euro (13,15 miliarde lei), anunţă Reprezentanţa CE în România.
Conform unui comunicat al Executivului comunitar, măsura va permite societăţii să îşi finanţeze planul de restructurare şi să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung.
"Planul de restructurare prezentat de România şi ajutorul pentru sprijinirea acestuia vor asigura restabilirea viabilităţii pe termen lung a CE Oltenia fără a fi necesară continuarea acordării de ajutor de stat. Sprijinul public este însoţit de garanţii pentru a asigura că denaturările concurenţei care s-ar putea produce sunt reduse la minimum şi că măsurile vor sprijini obiectivele de decarbonizare ale UE, în concordanţă cu Pactul verde european", a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.
CE Oltenia este o întreprindere de stat care desfăşoară activităţi în domeniul mineritului, al producerii de energie electrică şi al furnizării de energie termică. Societatea este al treilea cel mai mare producător de energie electrică din România şi este importantă din motive de siguranţă şi de adecvare a sistemului energetic naţional.
La 5 februarie 2021, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă planul de restructurare prezentat de România în data de 4 decembrie 2020 şi măsurile de ajutor de restructurare aferente menite să îl sprijine sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai exact cu Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare.
În cursul investigaţiei aprofundate, România a prezentat un plan revizuit de restructurare a societăţii pentru perioada 2021-2026, căruia i-au fost aduse modificări şi îmbunătăţiri semnificative, notează CE. Planul va fi sprijinit de un ajutor de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde euro, sub formă de granturi, sub forma unei garanţii de stat pentru un împrumut, a unei injecţii de capital şi a unei conversii a împrumuturilor în granturi.
"Planul de restructurare are la bază planul României, care se înscrie în eforturile de decarbonizare, de înlocuire a producţiei de energie electrică pe bază de lignit cu energie electrică produsă din gaze naturale şi din surse regenerabile (energie solară şi hidroelectrică), care emit mai puţin sau nu emit deloc CO2. Se preconizează că acest lucru va ajuta societatea să îşi îmbunătăţească amprenta de mediu şi, în acelaşi timp, să îşi reducă costurile de funcţionare. În plus, planul de restructurare va reduce costurile şi va îmbunătăţi eficienţa societăţii, printre altele prin măsuri organizatorice şi manageriale (de exemplu, îmbunătăţirea proceselor) şi prin măsuri financiare (optimizarea împrumuturilor bancare ori cesionarea sau vânzarea de active). Planul prezentat de România sprijină, în general, obiectivele ecologice ale decarbonizării stabilite în Planul de redresare şi rezilienţă al României. Cu toate acestea, evaluarea de către Comisie a ajutorului de stat acordat pentru planul de restructurare a CE Oltenia, realizată prin prezenta decizie, este separată şi nu aduce atingere evaluării de către Comisie a punerii în aplicare a Planului de redresare şi rezilienţă al României", se menţionează în comunicat.
Comisia a evaluat planul de restructurare şi ajutorul de restructurare în conformitate cu Orientările privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, care permit o intervenţie a statului într-o întreprindere aflată în dificultate financiară numai în anumite condiţii, impunând în special ca întreprinderea să realizeze un plan de restructurare solid pentru a asigura restabilirea viabilităţii sale pe termen lung, ca aceasta să contribuie la costul propriei restructurări, ca denaturarea concurenţei să fie limitată şi ca măsura să contribuie la un obiectiv de interes comun.
"Comisia a constatat că ajutorul este adecvat, deoarece abordează atât problemele de lichiditate ale societăţii, cât şi pe cele legate de solvabilitate. În special, Comisia a constatat că România va fi remunerată în mod corespunzător pentru ajutor. În acest sens, remuneraţia statului va fi realizată prin câştiguri nete pozitive preconizate, care vor face să crească valoarea participaţiei publice în CE Oltenia, şi prin cesionarea până în 2026 a cel puţin 20 % din acţiunile deţinute de stat, astfel cum se prevede în planul de restructurare", se mai arată în comunicatul CE.
Totodată, Comisia a considerat că ajutorul este proporţional, contribuţia proprie a societăţii şi a investitorilor de pe piaţă la costurile de restructurare preconizate ridicânduse la peste 30% din costurile restructurării (1,24 miliarde euro), jumătate din această contribuţie constând în noi finanţări din partea unor investitori privaţi şi a unor instituţii financiare acordate în condiţii de piaţă.
Totodată, sunt prevăzute măsuri compensatorii pentru a limita potenţialele denaturări ale concurenţei generate de ajutor. Printre acestea se numără crearea de către CE Oltenia, alături de alţi producători de energie electrică, a unor vehicule cu scop special dedicate coinvestiţiilor şi exploatării centralelor pe bază de gaze naturale şi a centralelor fotovoltaice, precum şi interzicerea achiziţionării de interese în operatorii concurenţi şi invocarea sprijinului de stat ca avantaj competitiv în comunicările societăţii.
Comisia a constatat, de asemenea, că ajutorul va sprijini decarbonizarea producţiei de energie electrică în România şi, în general, în Europa, în concordanţă cu obiectivele UE stabilite în Pactul verde european şi cu normele de mediu ale UE.
"Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsura aplicată de România respectă normele UE privind ajutoarele de stat", subliniază sursa citată.
Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. În februarie 2020, Comisia a aprobat ajutorul pentru salvare acordat de România societăţii CE Oltenia.
Acel ajutor, precum şi ajutorul de restructurare aprobat prin prezenta decizie abordează dificultăţile pe termen lung ale CE Oltenia. Planul de restructurare garantează că viabilitatea societăţii poate fi restabilită fără continuarea sprijinului din partea statului. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șucu (Concordia): România și Europa Centrală și de Est reprezintă o parte importantă a bazei industriale europene
România și Europa Centrală și de Est sunt o parte importantă a bazei industriale europene - de la auto și componente la echipamente, energie și software, a afirmat președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, în cadrul European Forum for New Ideas (EFNI) de la Sopot, Polonia, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute.
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate (armament, navale, cercetare etc.) și condus în sistem dualist (consiliu de supraveghere și directorat) pentru asigurarea depolitizării, se arată într-un comunicat al instituției. Ministrul inter
A fost câștigat marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei
Marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei (1,87 milioane de euro), a fost câștigat duminică cu un bilet jucat pe bilete.loto.ro, care a costat 987,50 de lei, a anunțat Loteria Română, printr-un comunicat. Biletul a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și cu schema redusă cod 45 în
Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din județele Botoșani și Iași, luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineața, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localități din județele Botoșani și Iași. Astfel, în Flămânzi, Frumușica (Botoșani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Ceplenița, Todirești, Balș (
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.









