VIDEO Câciu: Dacă nu s-ar fi adoptat ordonanţa cu măsurile fiscal-bugetare, impactul brut asupra deficitului ar fi fost de 97 miliarde lei
Impactul brut asupra deficitului, dacă nu s-ar fi aprobat ordonanţa privind măsurile-fiscal bugetare, ar fi fost de 97 miliarde lei, iar economia care s-a făcut la bugetul general consolidat este de 87 miliarde lei, a declarat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Dacă nu s-ar fi adoptat o astfel de ordonanţă, impactul brut asupra deficitului ar fi fost de 97 miliarde lei. Atât ar costa ca statul român să pună în aplicare legile pe care le are de aplicat. Evident, prin echilibrul făcut în cadrul acestor măsuri fiscal-bugetare cu creşterea colectării veniturilor şi cu măsuri care să se ducă în zona aceasta de creştere a colectării, impactul net rămas, care s-a făcut economie la bugetul general consolidat este de 87 miliarde de lei", a spus Câciu.
În ceea ce priveşte măsurile din ordonanţă, ministrul a reamintit că, din perspectiva salarizării unitare, există o prorogare a aplicării Legii 153, cu excepţia a două familii ocupaţionale, respectiv Sănătate şi Educaţie.
Alte măsuri prezentate de Câciu sunt TVA de 5% pentru energia termică, de la 1 ianuarie, pe durata sezonului rece, atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru consumatorii instituţii publice, spitale, şcoli sau alte unităţi prestatoare de servicii sociale, şi TVA redus, de 5%, pentru achiziţionarea unei singure locuinţe în valoare de până la 140.000 de euro.
"De asemenea, s-au introdus o serie de măsuri care vor conduce, din punctul nostru de vedere, nu numai la transparentizarea veniturilor publice, dar mai ales la creşterea colectării. A fost introdus sistemul aşa numit radar al mărfurilor, astfel încât orice marfă care se transportă pe teritoriul României, indiferent de zona din care provine, intracomunitară, ţări terţe sau producţie internă, va fi monitorizată şi intenţia este de fiscalizare a transporturilor de mărfuri", a subliniat şeful MF.
El a adăugat că proiectul vine şi cu o clarificare a legislaţiei cu privire la acordare tichetelor cadou astfel încât să nu mai existe situaţiile care au apărut în urma controalelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi să se pună o povară nejustificată asupra unor antreprenori. Astfel, începând de la 1 ianuarie, tichetele cadou se pot acorda doar propriilor angajaţi.
O măsură "discutată şi în mediul public" este cea a introducerii contribuţiei de sănătate pentru pensiile care depăşesc valoarea de 4.000 de lei, doar pentru diferenţa care depăşeşte acest nivel.
"Este vorba şi de acele pensii despre care în mediul public se discută de ani de zile, cu caracter special sau pensii de serviciu, care depăşesc această valoare şi am spus-o întotdeauna: cred că România nu este într-o situaţie fericită din perspectiva finanţării sistemului de sănătate şi în contextul în care 80% dintre români câştigă sub 4.000 de lei cred că ceilalţi ar putea să-şi plătească contribuţia de sănătate astfel încât să beneficieze, evident, şi de serviciile de sănătate. În marje nominale, după creşterea aplicată la punctul de pensii, discutând de ceea ce afectează sistemul public de pensii, vă spun că sumele sunt de ordinul a 39 de lei, 45 de lei, 50 de lei, dar din creştere şi nu din ceea ce primea persoana până acum", a explicat Adrian Câciu.
Ministrul a mai menţionat că s-a aprobat reincriminarea ca infracţiune a faptei de neplată a stopajului la sursă, în urma dezbaterii publice fiind adusă o modificare la varianta iniţială a proiectului, publicată joi, pentru ca formularea să nu fie ambiguă.
Totodată, a fost introdus un termen de conformare şi această prevedere va intra în vigoare de la 1 martie 2022, "pentru a putea să intrăm în normalitate cu privire atât la predictibilitatea politicilor publice dar şi la conformarea voluntară a mediului economic cu regimul fiscal".
Adrian Câciu a precizat că a o altă măsură benefică pentru mediul economic este prelungirea termenelor de depunere a cererilor de eşalonare şi pentru anularea accesoriilor, care expira la 31 ianuarie 2022, până la 30 iunie 2022.AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Ministrul Finanţelor: Bugetul pe 2022 e construit pe investiţii de 7% din PIB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
APAPR: Peste un milion de români au accesat pilonul2.ro în 2026
Peste un milion de români au accesat pilonul2.ro, portalul privind Pilonul 2 de pensii, în primele zece luni din 2026, pentru a se interesa de pensia lor privată, arată Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) într-un ghid despre verificarea banilor din Pilonul 2. Astfel, potrivit organizației, toți cei 8,5 mili
Sporul natural s-a menținut negativ, în septembrie; numărul deceselor l-a depășit de 1,4 ori pe cel al născuților-vii
Numărul nașterilor și cel al deceselor înregistrate au scăzut în luna septembrie a acestui iar sporul natural s-a menținut negativ, în condițiile în care numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Astfel, în septembrie 2026
INS: Producția de carne de pasăre a crescut, în septembrie; la carnea de porc, la ovine, caprine și bovine a scăzut
Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă (producția de carne - n.r.) au crescut la păsări, iar la bovine, la porcine și la ovine și caprine au scăzut, în septembrie 2026 față de aceeași perioadă din anul anterior, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în perioada de referință au fost sacrific
Intotero: România are nevoie de investiții, de mai multă energie produsă în țară și de soluții pentru reducerea costurilor
România are nevoie de investiții, de mai multă energie produsă în țară și de soluții care să contribuie la reducerea costurilor pentru cetățeni, a declarat, marți, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, într-o postare pe
Nazare: România are nevoie de un buget care să răspundă presiunilor reale, dar să nu creeze noi dezechilibre
România are nevoie de un buget pentru 2027 care să răspundă presiunilor reale, dar care să nu creeze noi dezechilibre, iar cele trei priorități majore pentru închiderea anului în curs și construcția bugetului pentru anul următor sunt fondurile europene, finanțarea prin SAFE și continuarea reducerii deficitului bugetar, susține ministrul Finanțelor, Alexandr
Masă rotundă a industriei de apărare, organizată marți de Defense Romania
Defense Romania organizează, marți, la București, o masă rotundă a industriei de apărare cu titlul 'Bilanțul sectorului național de securitate în 2026 și prioritățile strategice pentru 2027'', în pregătirea celei de-a treia ediții a conferinței DefenseRomania Security Dialogue, programate pentru 2027. Evenimentul va reuni decidenți de p
CONAF prezintă marți o cercetare privind contribuția femeilor la economia României
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) va prezenta marți, la Institutul Cultural Român din București, rezultatele cercetării 'România nevalorificată - Capitalul uman feminin între performanță și inegalitate', care analizează participarea femeilor la economie și valoarea muncii neremunerate. Confo
Ministerul Energiei monitorizează situația de la Cernavodă, după deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național
Ministerul Energiei monitorizează permanent situația de la Centrala Nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă, după deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național (SEN), în urma un
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Național din cauza unei defecțiuni
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Național (SEN), din cauza unei defecțiuni apărute în partea clasică a reactorului, fără niciun impact asupra securității nucleare, a anunțat SN Nuclearelectrica. ''SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavo
BVB: Noua structură a Sistemului Multilateral de Tranzacționare va deveni operațională din 20 noiembrie 2026
Noua structură a Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) va deveni operațională din 20 noiembrie 2026 și va fi organizată în trei piețe distincte: Piața de Creștere pentru IMM-uri (PC), Piața de Bază (PB) și SMT International (SMTI), a anunțat luni Bursa de Valori București (BVB). Noua arhitectură a SMT este implementată în
Directorul general al TAROM: Compania va exista cu siguranță și anul următor; avem planuri mari
TAROM va exista cu siguranță și anul viitor, avem planuri mari pentru companie și îndemn toți pasagerii să cumpere cu încredere bilete, pentru că traversăm un proces de modernizare și consolidare, a transmis, luni, directorul general al TAROM, Cristian Anghel. Prezent la o conferință de presă susținută de ministrul Transporturilor
Petrescu (ASF): Utilizarea inteligenței artificiale în companii trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță
Utilizarea inteligenței artificiale în activitatea companiilor trebuie însoțită de mecanisme de guvernanță care să permită consiliilor de administrație să înțeleagă implicațiile acestor tehnologii, să evalueze oportunitățile și riscurile și să își exercite eficient responsabilitățile, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financi
Popa (MTI): Până la final de an avem planificați 138 de kilometri de drumuri ce vor fi deschiși circulației; pe Dunăre, ne intersează Bala 2
Un total de 138 de kilometri de autostradă și drum expres sunt planificați pentru a fi dați în trafic până la finele anului, eventual cu 10 kilometri mai puțjn, dacă nu reușim să operaționalizăm tunelul Momaia, iar pe Dunăre ne interesează proiectele Bala 2 și Fast Danube, a declarat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa,
Ivan: Simplificarea legislației este necesară pentru creșterea capacităților de producție și stocare a energiei
Simplificarea legislației din domeniul energetic este necesară pentru dezvoltarea capacităților de producție și stocare a energiei, iar proiectele importante din sector trebuie susținute printr-o colaborare între Parlament, Ministerul Energiei și reprezentanții industriei, a declarat luni vicepreședintele Camerei Deputaților, Bogdan Ivan, la o conferință privin
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei (procesator)
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei, procesate prin PayU România, pe măsură ce consumatorii au profitat de campaniile de cumpărături organizate de comercianții parteneri ai companiei procesatoare pe 6 noiembrie. Dincolo de volumele tranzacționate, datele PayU arat











