Ministrul Finanţelor dă asigurări că proiectul privind stopajul la sursă este creat conform deciziei Curţii Constituţionale
Proiectul privind stopajul la sursă este creat conform deciziei Curţii Constituţionale, a dat asigurări vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, precizând că există instrumente de eşalonare şi vor fi create altele.
"Exact acesta a fost scopul acestui articol. Este creat conform deciziei Curţii Constituţionale. Fiecare impozit în sine sau contribuţie este bine definită. Decizia nu a dezincriminat fapta pentru că ar fi fost neconstituţională, ci pentru că norma era neclară. Şi am urmărit foarte atent fiecare cuvânt din motivarea deciziei Curţii. Acum aş vrea să lămuresc, dacă aţi adus în discuţie acest lucru. Nu se aplică această sancţiune cumva de drept, din oficiu. Există tot felul de instrumente înainte de a se întâmpla lucrurile acestea, care eu mi-aş dori sincer să nu se întâmple niciodată, instrumente puse la dispoziţie de către stat. Instrumente până la urmă pe care le rezolvă chiar circuitul economic. Adică există un termen în primul rând de conformare de 60 de zile peste data scadenţei. Deci se introduce un termen care este în plus. În acelaşi timp, există instrumente de eşalonare puse la dispoziţie de stat. Chiar şi pentru stopajul la sursă există astfel de instrumente. Vom mai dezvolta instrumente de eşalonare. Faptul că, ştiu că pare câteodată ca rupt din context. Vezi doar un articol. Iată tot în aceeaşi ordonanţă am venit cu un alt articol în care am creat un cadru mai larg pentru aplicarea unei facilităţi astfel încât contribuabilii să poată să-şi anuleze nişte debite către stat. Vor mai fi câteva elemente, inclusiv de dezvoltare a modului de eşalonare. Care este de fapt scopul? Scopul este ca toată lumea să intre într-un regim, în parteneriat real cu statul, iar statul să ştie chair dacă nu îşi încasează taxele, în momentul în care le-a prevăzut iniţial în Codul Fiscal, măcar prin eşalonare să ştie, să aibă predictibilitate pe încasările viitoare astfel încât politicile publice pe care şi le construieşte, cum şi anul acesta, vă spun, o parte din veniturile de la bugetul de stat le avem datorită eşalonărilor din anii trecuţi. Şi atunci ai un venit predictibil", a spus Adrian Câciu, întrebat dacă există vreun risc să ajungă la Curtea Constituţională cu respectivul proiect.
Potrivit ministrului, creanţele eşalonate nu reprezintă creanţe fiscale restante şi deci în momentul în care o firmă a intrat în procedura de eşalonare nu mai are nicio treabă cu acest articol sau cu alte articole care sunt prevăzute în codul Fiscal "ca provocatoare de eventuale sancţiuni, popriri pe conturi sau alte elemente".
De asemenea, el a fost întrebat dacă un angajator care nu şi-a plătit obligaţiile fiscale în ziua 61 el devine pasibil de închisoare.
"În primul rând să nu facem confuzia "nu şi-a plătit obligaţiile fiscale", să specificăm foarte clar obligaţii fiscale specifice, adică stopajul la sursă. Ca să nu amestecăm probabil cu TVA-ul sau alte obligaţii fiscale. Doi la mână, orice infracţiune dacă ar fi să oarecum prezumată că ar fi existat trebuie să aibă câteva elemente constitutive. Adică dincolo de prejudiciul pe care vă aduceţi aminte l-am prevăzut că se transformă această faptă din penală în amendă sau din infracţiune în amendă, orice infracţiune trebuie să aibă un element foarte important, ca să poată fi considerată infracţiune şi anume intenţia. Intenţia reprezintă până la urmă un aspect de subiectivitate al angajatorului, dacă Doamne fereşte, se află în acea situaţie. Nu discutăm acum că fiecare companie, care dintr-un motiv care poate fi justificat, nu a încasat banii, a avut contracte care nu i-au făcut viramentele. Acela e un motiv obiectiv. Intenţia este cu totul altceva. Adică intervine factorul subiectiv în care, deşi tot fluxul tău de cash flow era integru, ai luat decizia să nu-ţi faci datoria de mandatar al statului", a declarat Adrian Câciu.
El a mai precizat că stopajul la sursă reprezintă un mandat dat de stat către angajator sau către companie de a colecta taxele în numele său. Stopajul la sursă nu reprezintă obligaţie fiscală ca toate celelalte.
"Este foarte importantă nuanţa fiscală. Am propus chiar să fac o şcoală de finanţe, nu s-o predau eu, la Ministerul de Finanţe, la care chiar am să invit atât mediul economic să facă parte, mediul academic, studenţii să vină la şcoala de finanţe, presa să vină. Pentru că, dacă nu începem să transmitem realităţile din perspectivă fiscală, vom genera confuzii în continuare şi poate şi eu câteodată generez confuzii. Îmi cer scuze. De aceea încep să le clarific", a spus Adrian Câciu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Angajații din România petrec 53 minute/zi pe drum pentru deplasarea dus-întors la locul de muncă, pe un traseu mediu de 17 km
Românii parcurg cea mai scurtă distanță în naveta zilnică către și dinspre locul de muncă, în comparație cu ceilalți europeni, dar petrec în medie aproape 53 de minute pe drum, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, realizat în 16 țări. Conform datelor analizate de de SD Worx, România se clasează pe
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 7,8% în trimestrul al doilea din 2026
Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul a crescut, în trimestrul al doilea al acestui an, cu 7,8% comparativ cu perioada similară din 2025, la 7.730.600 pasageri, de la 7.173.400, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au î
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două trageri - o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, Loteria Română suplimentează fondul de
Nova Power&Gas: Amplasamentului de la Doicești cuprinde 50 de hectare ecologizate și o stație de transformare complet nouă
Amplasamentul de la Doicești nu este doar un teren, el cuprinde 50 de hectare ecologizate, după demolarea integrală a fostei termocentrale pe cărbune, o stație de transformare de 110/20 kV complet nouă, cu o valoare contabilă de 12 milioane de euro, o capacitate de racordare la Sistemul Energetic Național de aproximativ 600 MW, precum și alte active, informează Nova
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX inclus din 12 septembrie în flota TAROM
TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două
Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6% în trimestrul II din 2026 (INS)
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841 tone, de la 14.193 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transport
ANPC: Amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 7 - 11 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel național, în perioada 7 - 11 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat v
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o




