Halele Centrale Obor din Bucureşti închise de comisarii ANPC pentru nereguli majore
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus, marţi, închiderea Halelor Centrale Obor din Bucureşti pentru nereguli majore, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
"Pe data de 23.11.2021, echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, coordonate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au efectuat ample verificări privind respectarea prevederilor legale din domeniu la Halele Centrale Obor, unul dintre punctele comerciale de referinţă ale Capitalei. Au fost controlaţi 26 operatorii economici cărora le-au fost aplicate 30 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 365.000 lei şi 2 avertismente", se menţionează în comunicatul ANPC.
De asemenea, a fost oprită definitiv de la comercializare şi retrasă din circuitul consumului uman o cantitate de circa 11,5 tone de produse alimentare nesigure, în general carne, produse din carne şi produse lactate, şi s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 25 operatori economici.

Sursa foto: ANPC
Comisarii ANPC au propus închiderea pe o durată de cel mult 6 luni pentru societatea care administrează Halele Centrale Obor.
Deficienţele constate de comisarii ANPC vizează: nerespectarea temperaturii de depozitare şi expunere spre vânzare recomandată de producător; expunerea spre vânzare în afara spaţiilor frigorifice (comercializare la temperatura mediului ambiant) pentru carne, produse din carne şi produse lactate; utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (zone cu rugină, resturi alimentare, acumulări de gheaţă murdară, insule de mucegai etc.); comercializarea unor produse alimentare nesigure şi a unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; existenţa căilor de acces cu gresie spartă, a diferenţei de nivel, a treptelor deteriorate nemarcate, care constituie un pericol pentru cumpărători.

Sursa foto: ANPC
"Cel mai mult m-au impresionat oamenii care veniseră în piaţă la cumpărături şi vedeau, odată cu noi, mizeria pe care o descopeream în galantare. Nu ne venea să credem; nici nouă, nici lor. Vreau să subliniez un lucru foarte important: niciodată nu ne-am dorit închiderea activităţii unui operator economic. Nu acesta este scopul nostru! Dar mesajul este unul foarte scurt: faceţi curăţenie, respectaţi reglementările în vigoare şi, astfel, vă puteţi relua activitatea. Alegerea este doar a operatorilor economici. Curăţenia în spaţiile comerciale, vitrine igienizate şi conforme sau depozitarea corectă a mărfurilor sunt lucruri absolut normale, nu excepţii. Sănătatea oamenilor nu se negociază, iar noi manifestăm toleranţă zero faţă de cei care arată respect zero consumatorilor", a declarat Mihai Culeafă, preşedintele ANPC. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa
Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa, pe fondul nivelului mare de îndatorare al unor state și al intensificării atacurilor cibernetice, iar în România este importantă continuarea consolidării fiscal-bugetare, a declarat marți Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Nați
APIA: 58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 - 20 octombrie 2026, un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri. Conform unui comunicat al APIA, valoarea totală autorizată la plată până la această dată este d
Inspecția Muncii: Înrolarea angajatorilor în viitorul Spațiu Privat Virtual va deveni obligatorie
Angajatorii vor avea obligația să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit unui comunicat al instituției. 'Spațiul Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii va deveni canalul oficial de comunicare dintre inspectoratele
BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană
Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mob
Comisia Europeană: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine pe 24 octombrie
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române. Potr
BNR: Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate
Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, al deficitelor bugetar și extern încă mari și al incertitudinilor generate de situația politică internă, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, public
BNR: Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului, peste nivelul prognozat anterior
Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului 2026, urmând să depășească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei, al majorării cotațiilor materiilor prime și al evoluției cursului de schimb, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naț
BCC2026/Odobescu: Spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat până la infractori cibernetici și hackeri
Cea mai presantă provocare este confruntarea cu noile amenințări, în condițiile în care spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat, cu un accent principal pe Rusia, până la infractori cibernetici și hackeri, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), consiliera de stat pentru Politică ex
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa (analiză)
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din Europa în funcție de riscurile la care se expun cumpărătorii, deși a urcat două poziții față de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto. Peste jumă
BCC2026/Negrescu: Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic
Atacul cibernetic poate fi un atac împotriva economiei noastre, a serviciilor publice, a securității noastre și chiar a democrației, iar Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, &ici
APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata a 26,65 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2025, suma fiind destinată unui număr de 19.354 de beneficiari, dintre care 18.717 rentieri agricoli și 637 de moștenitori ai acestora, informează instituția. Din totalul sumelor autorizate, au fost
Manole: O simulare informală la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de 9, 6 miliarde lei cu indexarea pensiilor
Calculele referitoare la procentul cu care vor fi indexate pensiile, atât civile, cât și militare, vor trebui făcute după rectificarea bugetară, în condițiile în care o simulare informală existentă la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de maximum 9,6 miliarde de lei, a susținut, marți, ministrul propus pentru Ministerul
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Garanti Bank și Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Raiffeisen Bank intenționează să preia Garanti Bank și Motoractive IFN, precum și Motoractive Multiservices, societate deținută de Motoractive IFN, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că operațiunea nu ridică obstacole semn
Transportul rutier intră într-o nouă ecuație de cost (analiză)
Costul unei expediții rutiere devine de la 1 octombrie mai sensibil la traseu, tipul de drum și caracteristicile vehiculului, iar o rută cu taxă mai mică poate ajunge mai scumpă, arată o analiză realizată de o companie de logistică cu privire la transportul rutier. ''Schimbarea vine odată cu introducerea TollRo, noul sistem de taxare r
Parlament - audieri miniștri/ Ghigiu: Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, inclusiv sumele aflate în risc
Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, într-un tablou de bord care va cuprinde plățile efectuate, proiectele finalizate și sumele aflate în risc, defalcate pe programe și județe, a declarat, marți, Alexandru-Mihai Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul audierilor din comi





