VIDEO Daraban: În România nu am avut un lockdown anul trecut; inclusiv sezonul estival 2020 nu prea a fost lovit de pandemie
Scăderea cifrei de afaceri înregistrată de companiile din România, în anul pandemic 2020, nu a fost ''atât de mare'', deoarece nu am avut un lockdown, poate doar o încetinire a activităţii, iar în domeniul HoReCa inclusiv sezonul estival nu prea a fost lovit de pandemie, a afirmat, miercuri, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), la evenimentul Topul Naţional al Firmelor 2021.
"Vreau să subliniez că vorbim de situaţia financiară (pentru firmele din Topul Naţional 2021 - n. r.) a anului 2020, un an pandemic. Reculul nu a fost atât de mare pe cât ne aşteptam. Practic, cifra de afaceri a scăzut de la 355 de miliarde (de lei, n.r.), în 2019, la 329 de miliarde în 2020. Ne aşteptam la o cădere mult mai abruptă, dar faptul că noi, în România, nu am avut un lockdown - poate am avut o încetinire a activităţii datorită lockdown-ului de la ordonatorii noştri de comenzi, mă refer la firmele vest-europene -, totuşi în sectorul construcţiilor civile şi industriale, în sectorul construcţiilor navale şi în multe alte sectoare economice s-a lucrat şi se vede acum în rezultatele economice. Dacă ar fi să vorbim şi de domeniul HoReCa aş putea să spun că inclusiv sezonul estival 2020 nu prea a fost lovit de pandemie. A fost pre-sezonul şi post-sezonul, dar nu sezonul estival. Sunt lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare", a spus acesta.
Daraban a menţionat, totodată, că speră la o lege prin care cei care aduc forţă de muncă din străinătate să fie protejaţi de o eventuală migraţie a acesteia între firmele româneşti.
"Pe de altă parte, ceea ce ne aşteaptă în viitor sunt nişte challenge-uri deosebite în contextul scumpirii utilităţilor, lipsei de forţei de muncă. Vreau să salut faptul că s-a ridicat acest plafon la 100.000 de lucrători străini în România din ţările non-UE. Trăiesc cu speranţa că noua majoritate va înţelege să emită o lege prin care cei care aduc forţă de muncă din străinătate să fie protejaţi de o eventuală migraţie a forţei de muncă străine între firmele româneşti. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim foarte serios la deficitul balanţei comerciale", a subliniat preşedintele CCIR.
Conform datelor publicate de CCIR, cu ocazia evenimentului Topul Naţional al Firmelor 2021, de premiere a celor mai bune afaceri din România, cifra de afaceri cumulată a companiilor clasate pe primele zece locuri în ierarhie este de 178,18 miliarde de euro, iar profitul din exploatare a însumat 15,08 miliarde euro.
În 2021, un număr de 12.393 de firme au fost incluse pe primele zece locuri, iar ponderea profitului din cifra de afaceri s-a menţinut constantă faţă de 2020. Astfel, profitul din exploatare a reprezentat 8% din cifra totală de afaceri, ceea ce indică o menţinere a profitabilităţii companiilor româneşti.
În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi al primelor zece companii premiate, acesta a fost de 1.279.119.
Ca pondere, raportat la numărul de companii incluse în Top 10, cele mai semnificative domenii sunt: industrie (35,45%), servicii (27,76%), comerţ (21,08%), agricultură, silvicultură şi pescuit (4,95%), construcţii (4,81%), cercetare-dezvoltare şi high-tech (3,76%), turism (2,19%).
Clasamentul Topul Naţional al Firmelor se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.
Topul Naţional al Firmelor 2021 prezintă cele mai performante companii din şapte domenii de activitate: industrie; servicii; comerţ; turism; cercetare-dezvoltare şi high-tech; agricultură, silvicultură şi pescuit; construcţii. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Specialiști în tehnologie participă vineri la o conferință dedicată adopției AI
Cum se schimbă deciziile din organizații odată cu adopția Inteligenței Artificiale (AI), ce competențe devin necesare și ce oportunități poate crea România în acest domeniu, sunt temele abordate vineri în cadrul conferinței 'Human-Led, AI-Enabled: A Necessary Conversation', organizată de CES Bucharest. Evenimentul &ic
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat, astfel încât sprijinul acordat comunităților cu resurse limitate să nu conducă la o dependență excesivă de finanțarea centrală, a declarat președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, în cadrul unui s
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse



