Black Friday de România sau transformarea unui fenomen comercial într-o campanie de zi cu zi
Într-o perioadă destul de complicată din punct de vedere economic şi sanitar, România se pregăteşte cum poate de marcarea unei noi ediţii de Black Friday, sărbătoare care, însă, şi-a pierdut însemnătatea cu ajutorul heirupist al retailerilor de pe piaţa locală.
Să nu uităm că România sărbătoreşte în fiecare zi din an şi în fiecare minut din zi "Vinerea Neagră", indiferent că e luni, marţi, miercuri, joi... sâmbătă sau duminică. Practic, fiecare zi a săptămânii s-a transformat de câţiva ani într-una de vineri.
Ediţia din acest an, stabilită arbitrar pe 12 noiembrie, aduce numeroase promoţii la sute de mii de produse din toate categoriile posibile şi imposibile, de la fashion până la locuinţe şi credite bancare.
În tot acest tumult al reducerilor se remarcă activitatea intensă derulată de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care, în premieră, au propus suspendarea magazinului online al unui mare retailer de electro-IT, pentru practici neloiale faţă de stabilirea reducerilor la produsele comercializate cu ocazia Black Friday 2021. În acelaşi timp, ANPC a înfiinţat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoţii, din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Punct de plecare pentru un nou Black Friday în România
În acest context, o analiză realizată de compania de hosting (găzduire web) din România, MxHost, relevă faptul că aproximativ 70% dintre magazinele online nu sunt pregătite pentru a face faţă creşterilor de trafic de Black Friday, în condiţiile în care traficul magazinelor online se dublează, de regulă, dar poate creşte, în unele cazuri şi de zece ori.
Cât priveşte intenţia de cumpărare a consumatorilor în campania reducerilor, peste 50% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani au declarat că vor să cumpere cel puţin un produs, o pondere ridicată fiind consemnată pe segmentul de vârstă 18 - 34 de ani, potrivit unui studiu telefonic realizat în perioada 22 - 28 octombrie de Kantar România.
Dintre aceşti potenţiali cumpărători, 64,6% intenţionează să cumpere de la magazinele online, iar bugetul alocat pentru Black Friday este de până la 1.000 de lei în cazul a peste o treime dintre respondenţi, între 1.000 şi 3.000 de lei pentru 40,7%, şi peste 3.000 de lei pentru 15,8%. La nivel general, media bugetului alocat de către români pentru cumpărăturile de Black Friday sare de 2.200 de lei.
Categoriile de achiziţii cele mai căutate de respondenţi sunt: electrocasnice mici, haine, televizoare, telefoane mobile, frigidere, încălţăminte, maşini de spălat, home & deco, laptopuri, cosmetice şi aragazuri.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
De toate pentru toţi, în "Vinerea Neagră" şi mai departe de ea
* Retailerul eMag pune în joc pentru ediţia din acest an de Black Friday 4,5 milioane de produse cu reduceri importante, în creştere cu 500.000 de produse faţă de toamna anului anterior. Vor fi acoperite toate categoriile de produse, precum: electrocasnice mici şi mari, produse de uz personal, televizoare, laptopuri, telefoane, până la articole pentru casă, parfumuri, haine şi jucării sau articole de bricolaj. Mai mult, cei care au în plan să cumpere o locuinţă, vor beneficia de un preţ foarte bun pentru o Casă tip Cuib 1, în Ansamblul Liziera de Lac, la un preţ de 69.999 de euro, cu avans de 35.000 de lei. Imobilul are trei camere, o baie, o suprafaţă de 81,5 mp utili, cu amprenta la sol de 64 mp şi teren cu suprafaţa utilă de 86 mp, fiind amplasată în Frumuşani, judeţul Călăraşi. Finalizarea casei este preconizată până la 30 septembrie 2022.
Oferta retailerului online mai cuprinde: televizor Samsung la 1.299,99 lei, maşină de spălat rufe Samsung la 1.099,99 lei, robot de aspirare Roborock la 1.799,99 lei, precum şi whisky Chivas Regal 12YO, Blended 40%, 1 litru, la 89,99 lei.
* În vinerea reducerilor, operatorul de telecomunicaţii Digi reduce preţurile cu 50% pentru toate serviciile, timp de 12 luni. Astfel, prin campania "Oaia neagră", în perioada 11 - 14 noiembrie 2021, clienţii noi şi existenţi, persoane fizice, pot contracta orice serviciu din portofoliul companiei fie online pe Digi.ro, fie în magazine.
* Sute de produse vor fi reduse cu până la jumătate de preţ şi în aplicaţia Glovo, în perioada 12 - 28 noiembrie, în şapte oraşe din ţară (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara). Ofertele personalizate vizează achiziţii de la: evoMag, English Home, Diverta, Yves Rocher şi Xpert Beauty. De asemenea, printre partenerii care vor avea produse la reducere în campania Glovo de Black Friday din acest an se regăsesc şi Cărtureşti (cu reduceri de 30% la 18 cărţi listate în platformă), Crama de Vinuri Vrâncene (reduceri de 30% la zece produse listate în aplicaţie), Raftul cu Băuturi (cu discounturi de 10% la cinci produse listate în aplicaţie), Vinexpert Cadouri (reduceri de 40% la 10 produse listate în aplicaţie) şi Vinexpert Vinuri şi Spirtoase (15% reducere la şapte produse din platformă).

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
* Campania celor mai importante reduceri din an demarată de Fashion Days pe 10 noiembrie continuă în aceste zile. Clienţii pot descoperi noi oferte de la branduri, precum G-Star Raw, Michael Kors, Lacoste, Gant, Nike, Diesel sau Tissot. În topul oraşelor cu cele mai multe comenzi adresate retailerului fashion, în prima zi de Black Friday, se află Bucureşti-Ilfov, Constanţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.
* Compania Farmec anunţă reduceri de până la 50% la produsele din portofoliu, în perioada 12 - 21 noiembrie 2021, precum şi promoţii exclusive dedicate consumatorilor fideli ai site-ului, în campania Magic Black Friday. Astfel, produsele din portofoliul companiei vor fi disponibile cu reduceri de până la 50% atât online, cât şi în cele 30 de magazine de brand din toată ţara şi în cele două magazine de franciză. În catalogul campaniei Magic Black Friday se vor regăsi produse pentru ten, corp, păr şi produse de make-up din toate gamele - de la produsele de tip fiolă, bestsellerul fiecărei ediţii de Black Friday derulate de Farmec, până la produsele din gamele profesionale, de lux sau dermatocosmetice.
* Unul dintre brandurile active în platforma 2Performant.com, Elefant.ro, estimează că ofertele pregătite pentru anul acesta vor genera vânzări de peste două milioane de euro, de Black Friday, în timp ce la Orange sărbătoarea reducerilor a început anul acesta din 1 noiembrie, cu o nouă categorie de produse eco-friendly: telefoanele recondiţionate premium.
* Litera.ro anunţă cărţi pe gustul tuturor şi o ofertă comercială mult mai generoasă decât anul trecut, cu mai multe titluri cu reduceri substanţiale şi cadouri, şi mizează pe o creştere a încasărilor cu 30%, de la an la an
* Pentru Black Friday 2021, Chilipirul Zilei anunţă preţuri reduse cu până la 60% pentru toate categoriile de produse din ofertă: canapele şi colţare, dressinguri, fotolii şi covoare. Compania estimează o creştere a comenzilor, iar 12,5% dintre acestea să fie generate cu ajutorul platformei partenere 2Performant.
* Al doilea Black Friday în pandemie va marca o prezenţă crescută a utilizatorilor în online, iar evoMag mizează pe un eveniment de o lună (29 octombrie - 28 noiembrie) şi pe categorii de produse precum: telefoane, televizoare, laptopuri, componente PC, monitoare sau vehicule electrice. "Anul acesta de Black Friday ne aşteptăm la o creştere cu 10% faţă de anul trecut. În plus, anul acesta vom avea o categorie nouă, PC-uri by evoMAG, dar şi o metodă de livrare nouă prin easybox", a anunţat Marian Călinescu, marketing teamleader în cadrul companiei.
* Vivre anunţă zeci de mii de produse la cele mai mici preţuri din an, pentru următoarele categorii: canapele, colţare, birouri, scaune, lenjerii de pat, decoraţiuni, covoare, fashion, chiar şi mobilier pentru exterior. Totodată, retailerul a pregătit şi o versiune îmbunătăţită a website-ului, care le permite clienţilor să navigheze mai uşor printre categoriile de produse şi să îşi găsească mai rapid preferatele.
* Retailerul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice, Flanco, derulează în perioada 22 octombrie - 30 noiembrie cea de-a XI-a ediţie a campaniei Black Friday, în cadrul căreia a pregătit reduceri de până la 80% la peste un milion de produse, precum şi opţiunea plăţii în rate direct cu cardul de salariu.
* De Black Friday, Vodafone România anunţă "5 euro Shop" prin care oferă smartphone-uri, gadgeturi, accesorii şi servicii mobile şi fixe la super reduceri şi în super oferte disponibile şi în rate de doar 5 euro/lună. Totodată, în premieră, clienţii vor putea cumpăra electrocasnice şi gadgeturi, precum aspiratoare-robot sau purificatoare de aer, în rate, împreună cu abonamentele de servicii mobile, dar şi televizoare sau sistem Wi-Fi Mesh împreună cu pachetele de televiziune si internet. Ofertele sunt disponibile atât în magazinele fizice, cât şi pe vodafone.ro, până duminică, 14 noiembrie a.c. Totodată, clienţii se pot bucura de oferte exclusive, disponibile în magazinul online.
* Banca Unicredit a anunţat recent, că, pe 12 noiembrie, clienţii noi persoane fizice îşi pot deschide conturi curente în lei, euro sau dolari SUA cu zero costuri pentru întreaga perioadă a contractului sau pot accesa de la UniCredit Consumer Financing credite pentru realizări personale cu dobânzi care pornesc de la 0% şi până la 5,99% şi oferte speciale pentru cardurile de credit. Pentru clienţii noi IMM, UniCredit Bank oferă pachete GeniusIMM cu zero comisioane de administrare a pachetului, a extraopţiunilor şi conturilor adiţionale ataşate timp de un an de la data contractării.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Cartonaş galben de la Protecţia Consumatorilor
În timp ce retailerii nu mai contenesc cu promovarea reducerilor de preţ, Comandamentul Special Black Friday a amendat cu 275.000 de lei 11 site-uri cu promoţii speciale, chiar în prima zi de activitate. Comisarii de la protecţia Consumatorilor au constatat că se practicau vânzări cu preţ redus, în condiţiile în care preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al preţului redus creându-se premisa existenţei unui avantaj specific preţului, consumatorii fiind determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea; lipsa indicării, pe site-ul societăţii, în mod clar şi neechivoc a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil", se arată într-un comunicat al ANPC transmis joi AGERPRES.
Cei 11 operatori verificaţi sunt: Altex România SRL - www.mediagalaxy.ro, Flanco Retail SA - www.flanco.ro, FineStore Distribution SRL - magazin de băuturi alcoolice, Vivre Deco SA - www.vivre.ro, Studio Moderna SRL - www.top-shop.ro, Arsis Trading SRL - www.arsis.ro, Lc Waikiki Retail Ro SRL - www.lcv.ro, Elefant SRL - www.elefant.ro, Premium Store SRL - www.premiumstore.ro şi Pc Garage SRL - www.pcgarage.ro.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Istoria unui fenomen de shopping
Sintagma 'Black Friday' apare pentru prima dată în articole publicistice ale vremii încă din secolul XIX, în Statele Unite ale Americii (SUA). Asocierea sărbătorii promoţiilor se face, la acel moment, cu criza financiară din 1869. Cea mai veche invocare cunoscută sub numele de 'Vinerea Neagră', care se referă la cumpărăturile făcute în cea de-a doua zi după Ziua Recunoştinţei, a apărut într-un buletin de relaţii publice din anul 1961. Numele şi originea sărbătorii sunt împământenite în Philadelphia.
În ianuarie 1966, se stabileşte definitiv titulatura de 'Black Friday', prin care se deschide oficial sezonul de cumpărături de Crăciun în centrul oraşului. Este momentul în care blocajele din trafic sunt masive, iar trotuarele devin neîncăpătoare.
La nivel mondial, ultima zi de vineri din luna noiembrie dă semnalul începerii promoţiilor de sărbători, originea zilei cu mari reduceri de preţ fiind în SUA, unde prima vineri de după Ziua Recunoştinţei marchează debutul cumpărăturilor pentru Sărbătorile de iarnă, iar retailerii oferă discounturi semnificative.
"Black Friday" a fost organizat pentru prima oară în România în anul 2011, iar 2015 a fost anul în care vânzările online le-au depăşit, pentru prima dată, pe cele tradiţionale, valoarea cumpărăturilor situându-se la peste 100 de milioane de euro. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scumpirea petrolului ar putea alimenta un nou val inflaționist (analiză)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul și creșterea prețurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaționist, în condițiile în care scumpirea combustibililor continuă să pună presiune asupra prețurilor, relevă o analiză publicată marți de o platformă de investiții. 'Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilo
Un lot de înghețată Gelatelli, retras din magazinele Lidl din cauza unui alergen
Un lot de înghețată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piață, întrucât nu poate fi exclusă prezența nucilor caju, a anunțat, marți, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unei informări publicate pe pagina de Facebook a ANSVSA, furnizorul Motido GmbH & C
Compania Romarm riscă să dispară fără o reformă structurală (director)
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcționare și riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale și a unei noi viziuni de business, avertizează directorul general al companiei, Răzvan Pîrcălăbescu. Acesta acuză politizarea situației și blocarea măsurilor de restructurare ale companiei, într-un comunicat
Patronatele din construcții: Noua lege de accelerare a investițiilor publice deblochează proiectele și protejează calendarul PNRR
Noua lege referitoare la accelerarea implementării investițiilor publice deblochează proiectele și protejează calendarul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), susțin reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. 'De o importanță deosebită este faptul că acest
Rotariu (DNSC): Folosim instrumente inteligente, dar nu avem reflexele de securitate necesare pentru a ne putea proteja
România oferă infrastructură de internet performantă și utilizează instrumente inteligente, însă utilizatorii finali nu au reflexele de securitate necesare pentru a se proteja și nu țin pasul cu tehnologia, a declarat, marți, la o dezbatere de specialitate, Mihai Rotariu, coordonator al Direcției Comunicare, Marketing și Media din cadrul Directoratului Na
Marinescu (BNR): Politicile economice ne pot duce pe direcții greșite, a căror corijare să necesite costuri vreme de decenii
Politicile economice pot conduce la direcții greșite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa unei fundamentări riguroase, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul său. 'Cred că cel mai important mesaj pentru tinerii economiști e
Dobre (IRIA): Peste 60% dintre românii de peste 50 de ani s-au confruntat cu cel puțin o fraudă online
Șase din zece români cu vârsta de peste 50 de ani au trecut prin cel puțin o tentativă de fraudă online, potrivit datelor unui studiu prezentat marți de către președinta Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă (IRIA), Alexandra Dobre, într- dezbatere de specialitate. 'Tehnologia face parte din viața
BNS se opune investirii banilor din Pilonul II de pensii în companii din domeniul apărării și industriei de armament
Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii din Pilonul II de pensii în companii din domeniul apărării, securității și industriei de armament. 'Blocul Național Sindical a luat act cu îngrijorare de inițiativa legislativă
Scăderea inflației la 10,4% este, în mare măsură, o iluzie sezonieră (analiză)
Economia României a transmis un semnal pozitiv în iunie, odată cu reducerea ratei anuale a inflației la 10,4%, însă această evoluție este explicată, în mare măsură, de scăderea sezonieră a prețurilor la fructe, legume și ouă, potrivit unei analize Akcenta. Conform sursei citate, economia României a trimis un semna
UNSAR: 50 de familii despăgubite în fiecare zi pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ale instalațiilor din locuință, fiind plătite circa 18.300 de dosare de daună, în baza asigurărilor facultative de locuințe, arată datele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
O nouă inițiativă BEI mobilizează până la 80 miliarde de euro pentru finanțarea unicornilor tech
România susține lansarea noului instrument strategic de finanțare a inovației prin Banca Europeană de Investiții (BEI), care mobilizează până la 80 de miliarde de euro pentru finanțarea unicornilor tech, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Europa are un nivel ridicat al cercetării, antreprenori și companii tehnologic
Pîslaru: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR
Comisia Europeană a aprobat luni propunerea de renegociere a PNRR iar aprobarea formală de către Consiliul Uniunii Europene este așteptată pe 7 august, potrivit ministrului interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. 'O veste bună, în exclusivitate, de la Bruxelles: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de
Un câștig de circa 380.000 de lei s-a înregistrat duminică, la tragerea Noroc
Un câștig în valoare de 379.289,28 de lei s-a înregistrat duminică la tragerea Noroc, la categoria a II-a, informează, luni, Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat online, pe bilete.loto.ro. Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/
APIA: Eșantionul de control pentru Campania 2026 cuprinde 14.802 de fermieri
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2026, care cuprinde 14.802 fermieri (fermieri distincți), pentru care se vor efectua verificări privind respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor solicitate. Conform unui comunicat al
ANPC: 164 amenzi de peste 750.000 lei, aplicate într-o săptămână în urma controalelor pe litoralul românesc
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au desfășurat, în perioada 6-12 iulie, controale în stațiunile de pe litoralul românesc și au aplicat 164 amenzi contravenționale, în valoare de peste 750.000 lei, precum și 191 avertismente. Potrivit unui comunicat al instituției, valoarea totală a






