ANPC a propus închiderea a două magazine cora din Bucureşti pe o durată de cel mult 6 luni
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus închiderea unităţilor cora Pantelimon şi cora Alexandriei pe o durată de cel mult 6 luni, în urma constatării mai multor abateri importante la cele două magazine în cadrul unui control realizat vineri, potrivit unui comunicat remis de ANPC.
ANPC a decis, ca urmare a controalelor la patru puncte de lucru ale S.C. România Hypermarche (Magazinele cora) din Bucureşti, oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată de la unităţile cora Lujerului (mezeluri, cofetărie, peşte, produse alimentare promoţionale), cora Pantelimon (legume-fructe, gastro, cofetărie, măsline vrac), cora Văcăreşti - din incinta Mall Sun Plaza (legume-fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi şi carne vrac) şi cora Alexandriei (gastro).
Autoritatea a luat şi măsura opririi definitive de la comercializare şi a retragerii din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine, se precizează în comunicat.
Neregulile descoperite au avut ca efect aplicarea unor amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 de lei.
Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare constatate de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din regiunea Bucureşti-Ilfov au fost: comercializare fructe şi legume ca fiind calitatea I, când în realitate acestea prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman; lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro; nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare; utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită; utilizare unor bureţi de sârmă şi coşuri de gunoi fără capac, în zona de gătire.
Alte nereguli constatate au fost existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate; existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse ambalate fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora; existenţa insectelor moarte sub tăvile de expunere din vitrinele asistate; existenţa unor depuneri masive de praf pe ventilatoarele agregatelor vitrinei asistate; absenţa, de pe etichetele de produs, a menţiunilor prezenţei ingredientelor cu potenţial alergen, în produsele preparate în magazine şi alte deficienţe de etichetare a produselor realizate în unitate; prezenţa unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheaţă în ambalaj; lipsa igienizării la vitrinele frigorifice de la raioanele de produse congelate; utilizarea unor vitrine frigorifice cu rugină, exfolieri ale vopselei, grad avansat de uzură sau în care existau resturi alimentare, acumulări de apă şi mucegai; comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oţet), constatându-se faptul că nu se precizează originea oţetului, precum şi faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oţet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.
Echipa ANPC care a realizat controalele de vineri de la cele 4 magazine Cora din Bucureşti a fost coordonată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
cora: Cea mai mare parte a situaţiilor constatate de ANPC au fost deja remediate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele (analiză)
Majorarea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele, în condițiile în care companiile și populația resimt deja povara fiscală, iar economia României ar urma să înregistreze o creștere de numai 0,7% în acest an, consideră Ruxandra Târlescu, partener coordonator Taxe în cadrul PwC România.
Petrescu (ASF): România trebuie să transpună reglementările europene privind criptoactivele
România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu, la evenimentul Profit Financial.forum - '
Modificări în circulația trenurilor ca urmare a lucrărilor efectuate de către CFR SA pe secțiunea Târgu Jiu - Ecaterina Teodoroiu
Circulația trenurilor va suferi modificări în ultima săptămână a lunii octombrie ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Târgu Jiu și Ecaterina Teodoroiu, concomitent cu lucrările între stațiile Târgu Jiu - Amaradia și Târgu Jiu - Lunca Budieni, informează miercuri CFR Călători.
România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani pentru a recâștiga încrederea investitorilor (analiză)
România are nevoie de un moratoriu fiscal care să asigure stabilitatea taxelor și impozitelor pentru o perioadă de 3-5 ani și de un dialog periodic între Guvern și mediul de afaceri, pentru recâștigarea încrederii investitorilor, susțin experții companiei de consultanță Frames, într-o analiză transmisă miercuri AGERPRES.









