BNR: Rata anuală a inflaţiei ar putea urca peste limita de sus a intervalului ţintei în a doua parte a anului
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să urce vizibil peste limita de sus a intervalului ţintei în a doua parte a anului curent, până la 4,1% în decembrie 2021, faţă de 3,4% în prognoza precedentă, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 12 mai 2021.
"În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au discutat îndelung noul pattern anticipat al inflaţiei, arătând că acesta este sensibil mai înalt pe termen scurt decât în proiecţia anterioară, şi în mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să urce vizibil peste limita de sus a intervalului ţintei în a doua parte a anului curent, până la 4,1% în decembrie 2021, faţă de 3,4% în prognoza precedentă, pentru ca în debutul anului viitor să revină, dar să şi rămână ulterior în jumătatea superioară a intervalului - în apropierea nivelului de 3,0% -, uşor peste valoarea de 2,8% anticipată anterior pentru luna decembrie 2022", se spune în minuta BNR.
Conform sursei citate, s-a observat că înrăutăţirea perspectivei pe termen scurt a inflaţiei este din nou atribuibilă aproape integral acţiunii curente şi viitoare a factorilor pe partea ofertei, influenţe inflaţioniste mai pronunţate decât în prognoza precedentă fiind aşteptate în actualul context din evoluţia preţurilor combustibililor, energiei electrice şi gazelor naturale. Acestea vor genera însă uşoare efecte de bază dezinflaţioniste în 2022 - complementare celor majore decurgând din scumpirea energiei electrice în luna ianuarie 2021 şi din ascensiunea cotaţiei petrolului din primul trimestru al anului curent -, au remarcat membrii Consiliului, creşterea ratei anuale a inflaţiei deasupra intervalului ţintei având, prin urmare, un caracter temporar. Influenţe în dublu sens pe orizonturi diferite de timp, dar similare ca intensitate celor previzionate anterior, sunt aşteptate să mai vină din evoluţia preţului produselor din tutun, precum şi din trendul ascendent al cotaţiilor internaţionale ale unor materii prime agro-alimentare, resimţit prioritar la nivelul inflaţiei de bază.
BNR menţionează că impactul inflaţionist al tuturor acestor factori ar putea fi însă mai intens şi mai de durată, inclusiv prin efectele lor indirecte, au atenţionat membrii Consiliului, evocând în mod repetat creşterile sincronizate în accentuare ale cotaţiilor multor materii prime şi blocajele în lanţurile de producţie şi aprovizionare, de natură să accelereze inflaţia pe plan mondial. Există totuşi premise favorabile pentru producţii agricole foarte bune pe plan intern, cel puţin pe anumite segmente, cu potenţiale consecinţe pozitive asupra preţurilor unor produse agroalimentare, au semnalat unii membrii ai Consiliului, în timp ce, în cazul preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice sunt mai degrabă posibile dinamici relativ mai ridicate, inclusiv în contextul rigidităţii manifestate recent de ofertele de pe piaţa liberă. S-a apreciat că potenţialul acestor riscuri de a afecta durabil anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu şi de a genera astfel efecte secundare, în eventualitatea materializării lor, rămâne totuşi scăzut, reclamând însă monitorizarea atentă a tuturor evoluţiilor.
Pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei, valorile mai ridicate ale ratei anuale anticipate a inflaţiei sunt atribuibile însă presiunilor factorilor fundamentali, au concluzionat membrii Consiliului, în condiţiile în care este de aşteptat ca acestea să-şi epuizeze în scurt timp caracterul uşor dezinflaţionist, iar apoi să devină mai evident inflaţioniste decât în proiecţia anterioară, într-o intensificare totuşi graduală. Argumentul major l-a constituit perspectiva creşterii mai alerte a deviaţiei pozitive a PIB după redeschiderea ei în trimestrul III 2021, în contextul unei creşteri economice relativ mai dinamice, impulsionată de accesarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.
În acelaşi timp, însă, s-a considerat a fi relevante: decalajele temporale ale manifestării efectelor inflaţioniste ale gap-ului pozitiv al PIB; probabila ameliorare a structurii cererii agregate din perspectiva potenţialului ei inflaţionist, prin creşterea contribuţiei investiţiilor în detrimentul consumului privat, cu implicaţii inclusiv asupra evoluţiei viitoare a PIB potenţial; perspectiva decelerării vizibile a creşterii costurilor salariale unitare pe orizontul proiecţiei, în principal pe fondul persistenţei subutilizării forţei de muncă, implicit a caracterului relaxat al pieţei muncii.
Potrivit BNR, s-a observat că uşoare efecte inflaţioniste sunt aşteptate şi din partea dinamicii preţurilor importurilor non-energie, iar pe termen scurt, asemenea influenţe vor veni probabil suplimentar din creşterea abruptă a cererii de servicii odată cu ridicarea restricţiilor de mobilitate, eventual confruntată cu constrângeri pe partea ofertei. Pe acest fond, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat îşi va încetini probabil scăderea în următoarele luni, iar apoi va reintra şi se va menţine pe un trend uşor ascendent - în loc să se stabilizeze în jurul valorii de 2,7%, aşa cum se anticipa anterior -, urcând la 2,8% în decembrie 2021 şi la 3,1% la finele orizontului prognozei.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
BNR: Economia va continua să se redreseze în primul semestru al anului curent
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027, iar sistemul CNPP va fi digitalizat integral
Indexarea pensiilor începând cu anul 2027, digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari și dezvoltarea a 2.000 de servicii sociale integrate în mediul rural sunt printre obiectivele avute în vedere de Cabinetul Veștea în programul de guvernare pe domeniul 'Muncă, familie, tineret și solidaritate socială'.
Program de guvernare/Absorbția a 100% din fondurile de coeziune până în 2029, asumată în document
Absorbția a 100% din fondurile de coeziune până în 2029 (N+2) din cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027 reprezintă unul dintre obiectivele generale ambițioase cuprinse în programul de guvernare al prim-ministrului desemnat Adrian Veștea, dat publicității duminică. Conform sursei, principalele direcții de acțiune sunt: posibi
Program de guvernare/Prioritizarea contractelor CNAIR, reducerea subvențiilor și reforma companiilor și autorităților din transporturi
Reducerea subvențiilor acordate companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Consilii de Administrație formate din profesioniști și prioritizarea contractelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se află printre obiectivele Guvernului Veștea, conform programului de guvernare, publicat duminică sear
Program de guvernare/Protejarea puterii de cumpărare a populației și creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026, printre obiectivele principale la Muncă
Protejarea puterii de cumpărare a populației, creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026 și sprijinirea categoriilor vulnerabile se numără printre obiectivele generale cuprinse în programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea pe domeniul 'Muncă, familie, tineret și solidaritate socială'. Documentul mai
Program de guvernare/Reobținerea perspectivei stabile de rating trebuie să fie principalul obiectiv într-un orizont de maximum un an
Menținerea ratingului suveran la nivelul gradului investițional (investment grade) din partea principalelor agenții de rating (S&P, Moody's și Fitch) este un obiectiv crucial, însă reobținerea perspectivei stabile de rating trebuie să fie principalul obiectiv într-un orizont de timp de maximum un an, se arată în programul de guvernare propus
Program de guvernare/Ministerul Finanțelor își va întări rolul de centru de analiză, fundamentare și coordonare a politicilor fiscal-bugetare
Consolidarea capacității administrative a Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Vamale Române, printr-o mai bună organizare a structurilor interne, clarificarea atribuțiilor între nivelul central, regional și teritorial și îmbunătățirea coordonării instituționale reprezintă unul dintre obiectivele avute &
Program de guvernare/Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi - țintele pentru MIPE
Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi în funcție de spațiul fiscal disponibil și de capacitatea de creștere a gradului de îndatorare, dar mai ales finalizarea responsabilă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin îndeplinirea jaloanelor și țintelor rămase, sunt obiectivele generale cuprinse
Program de Guvernare/Deficitul bugetar cash trebuie redus la 127 miliarde lei; traiectoria vizează 110 miliarde lei
Deficitul bugetar cash trebuie redus la aproximativ 127 miliarde lei, iar, conform estimărilor de lucru, traiectoria trebuie să permită apropierea de aproximativ 110 miliarde lei în etapa următoare, se arată în programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea la capitolul Finanțe. 'România a pornit d
Program de guvernare/Premierul desemnat mizează pe dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române
Dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române, dar și continuarea clarificării statutului juridic al patrimoniului imobiliar al acestei companii de stat sunt două dintre țintele cuprinse în programul de guvernare făcut public duminică seara de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea și echipa sa. De asemenea, se propune &i
Program de guvernare/Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, obiectiv central în digitalizare
Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, atingerea mediei UE în ceea ce privește gradul de digitalizare al statului, precum și reducerea considerabilă a risipei în zona de achiziții software și hardware și flexibilizarea cadrului achizițiilor publice de tehnologie, sunt câteva dintre obiectivele cuprinse în programul de gu
Program de guvernare/Modernizarea sistemului de irigații, creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente, obiective în domeniul agriculturii
Modernizarea sistemului de irigații, sprijinirea fermierilor și procesatorilor români pentru creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente sunt obiectivele cuprinse în programul de guvernare propus de premierul desemnat Adrian Veștea, la capitolul 'Agricultură'. În privința reformelor din acest se
Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.700 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (5.900 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 21 - 28 iulie 2026. &Icir
Darău: Turismul românesc are nevoie disperată de modernizare, digitalizare și predictibilitate
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat semnarea unui nou ordin privind clasificarea structurilor turistice, care introduce reguli de digitalizare, accesibilitate și măsuri de protecție a turiștilor împotriva 'țepelor'. 'Am semnat noul Ordin pentru modificarea
Bursa de la București a câștigat în această săptămână peste 21 de miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 21,47 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 3,45% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu aproape 25,9 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. C
INS: Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 13,4% în primul trimestru din 2026
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 13,4%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 12.794 tone la 14.510 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri s-au în














