logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nazare: Am susţinut prelungirea IMM INVEST până la 30 iulie 2021 şi am introdus o serie de completări

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri a susţinut prelungirea programului IMM INVEST până la 30 iulie 2021 şi că a introdus o serie de completări, precum extinderea categoriilor de beneficiari şi modificarea criteriului de eligibilitate.

"Sprijinirea mediului de afaceri reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanţelor, astfel că am susţinut în şedinţa de Guvern de astăzi prelungirea programul IMM INVEST până la 30 iulie 2021. Totodată, am introdus o serie de completări, respectiv extinderea categoriilor de beneficiari, modificarea criteriului de eligibilitate privind capacitatea de lichiditate a întreprinderilor solicitante, precum şi includerea producătorilor de vinuri şi bere în cadrul domeniilor eligibile", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a subliniat că subprogramul AGRO IMM INVEST se adresează exclusiv domeniilor de activitate din agricultură, pescuit, acvacultură şi sectorul alimentar şi prevede posibilitatea acordării unui grant suplimentar în valoare de 10% din creditul acordat faţă de grantul din cadrul IMM INVEST, în termen de 1 an, în funcţie de utilizarea creditului garantat. Perioada de graţie poate fi extinsă până la maximum 24 de luni pentru creditele de investiţii, faţă de 18 luni, în cazul programului IMM Invest.

Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea programului IMM INVEST pentru 2021, care include şi programul AGRO INVEST destinat fermierilor, cu un plafon de un miliard de lei.

"În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobat programul IMM INVEST, prelungirea pentru 2021, care include şi programul AGRO INVEST destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM INVEST, au fost mai multe probleme şi am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermieri, cu un plafon de un miliard de lei. Înţeleg că suma este aproape solicitată deja şi, dacă este un program de succes, aşa cum este şi IMM INVEST, vom avea grijă să suplimentăm suma", a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Programul IMM INVEST România este destinat susţinerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanţare, pentru asigurarea lichidităţilor necesare în vederea continuării activităţii economice, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele şi contul statului roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, conform informaţiilor publicate pe site-ul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.

În cadrul programului, statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor accesate la una dintre băncile partenere şi nu se plătesc dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Din ajutorul de stat se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului opt luni de la data acordării creditului, iar comisionul de administrare şi comisionul de risc vor fi subvenţionate integral pe toată durata de derulare a creditului garantat în cadrul programului. De asemenea, nu se plăteşte comision de rambursare anticipată.

Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiţii şi până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

AGRO IMM INVEST, poate fi accesat pentru acordarea de garanţii de stat în vederea accesării de finanţare pentru nevoile curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii. Beneficiarii grantului sunt întreprinderile mici şi mijlocii, întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie, precum şi fermierii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Prin grant se acordă şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul alimentar. Ajutorul de stat sub forma componentei nerambursabile pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Nazare: Ministerul Finanţelor va acorda în 2021 garanţii de stat de 1 miliard de lei prin IMM Factor

Afisari: 153

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 17-09-2026 18:39

CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend

CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu

Economic Intern 17-09-2026 16:43

Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național

Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20

Economic Intern 17-09-2026 16:26

IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației

IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici

Economic Intern 17-09-2026 16:04

Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate

Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe

Economic Intern 17-09-2026 15:58

CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare

Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.

Economic Intern 17-09-2026 15:13

TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare; ofertă de 72 de euro pentru călătorii dus-întors pe anumite destinații interne

TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare și marchează aniversarea printr-o ofertă de 72 de euro dus-întors pentru mai multe destinații interne, valabilă până la finalul zilei de 18 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES. 'TAROM împlinește mâine, 18 septembrie, 72 d

Economic Intern 17-09-2026 14:45

Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6

SN Nuclearelectrica (SNN) și Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înțelegere neangajant pentru cooperare în operarea și dezvoltarea tehnologiei CANDU 6, a anunțat compania românească. Cele două companii dețin competente tehnice și experiență relevantă în inginerie, operare, mentenanță, managem

Economic Intern 17-09-2026 14:21

Pistol: Lucrările de drum pe cei 9,86 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș sunt finalizate; teste de siguranță la tunelul Momaia

Lucrările pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1), secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) au ajuns la un stadiu fizic de 99%, deschiderea circulației depinzând acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Faceb

Economic Intern 17-09-2026 14:07

Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media referitoare la inspectorul general de stat sunt prezentate tendențios

Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media, referitoare la inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, sunt realizate și prezentate tendențios și precizează că va colabora cu autoritățile abilitate pentru stabilirea adevărului. 'În ceea ce privește apariț

Economic Intern 17-09-2026 13:34

Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă

Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'În România, această discuție este cu atât m

Economic Intern 17-09-2026 13:15

Avrămescu (ASF): Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică

Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, a declarat, joi, Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la un eveniment de profil. 'Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică

Economic Intern 17-09-2026 13:15

(P) Cum folosești banda LED RGB pentru a crea linii luminoase continue în habitaclu

Interiorul unei mașini poate căpăta o atmosferă complet diferită printr-o intervenție aparent simplă: introducerea unor lumini ambientale în zonele potrivite ale habitaclului. Banda LED RGB este una dintre soluțiile folosite pentru astfel de proiecte deoare

Economic Intern 17-09-2026 12:54

Studiu: 71% dintre români nu investesc, deși 60% recunosc că inflația le poate diminua economiile în timp

Economiile insuficiente, teama de risc și lipsa cunoștințelor despre investiții sunt principalele motive pentru care șapte din zece români (71%) aleg să nu investească în diferite instrumente financiare, reiese din rezultatele unui studiu dat publicității joi. Conform datelor analizate în cercetarea ING Research, 60% dintre r

Economic Intern 17-09-2026 12:50

(P) Ce materiale de ambalare merită să ai permanent într-un depozit de eCommerce

Un depozit de eCommerce funcționează bine atunci când comenzile pot fi pregătite rapid, indiferent dacă într-o zi pleacă zece colete sau câteva sute. Produsele sunt diferite, dimensiunile variază, iar unele articole au nevoie de mai multă protec

Economic Intern 17-09-2026 12:23

Inflația a crescut în luna august în UE; în România a scăzut semnificativ

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,2%, în luna august, de la un nivel de 3% în luna iulie, însă România se numără printre statele membre unde rata anuală a inflației a fost mai mică în luna august comparativ cu luna iulie, potrivit datelor publicate, joi, de Oficiul de statistică al Uniunii