Mariana Miclăuş preia atribuţiile de director general al Metrorex

Mariana Miclăuş va prelua pentru o scurtă perioadă atribuţiile de director general al Metrorex, până la desemnarea unui nou director general cu contract de mandat provizoriu, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor.
Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de renunţarea la mandat înaintată de Gabriel Mocanu. Acesta a anunţat cu puţin timp în urmă că a solicitat Consiliului de Administraţie încetarea contractului de mandat.
"Suntem în cadrul Consiliului de Administraţie şi am solicitat Consiliului de Administraţie ca de comun acord să înceteze contractul de mandat. Aceasta este solicitarea, în conformitate cu prevederile specifice ale acestui contract de mandat", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Gabriel Mocanu.
Întrebat dacă solicitarea sa are vreo legătură cu "războiul" izbucnit între ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe de o parte, şi sindicatul de la Metrou şi conducerea Metrorex, pe de altă parte, Mocanu a răspuns: "Eu, în general, am încercat să fiu fair-play şi sportiv în viaţă şi asta am învăţat: în momentul în care este criticată echipa, antrenorul trebuie să ştie să facă un pas în lateral".
În ultima perioadă, ministrul Cătălin Drulă a criticat salariile mari din Metrorex şi faptul că la finele anului 2020 s-a aprobat creşterea salariilor cu 18%, în contextul în care compania a suferit pierderi în urma pandemiei. Într-o postare pe Facebook, din 8 februarie, Drulă a scris că "unii dintre bogaţii tranziţiei au acaparat şi subjugat pentru ei şi interesele lor companiile statului, cum este cazul şi liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex".
Potrivit ministrului de resort, câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei, iar în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021 al companiei acesta este estimat la 12.739 lei.
De asemenea, la finele lui ianuarie, ministrul declara că venitul mediu lunar la Metrorex este în jur de 10.000 de lei, o dublare faţă de acum 3-4 ani, în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, călătoriile cu metroul şi în consecinţă veniturile companiei s-au prăbuşit. Potrivit acestuia, compania se află într-o situaţie financiară şi structurală de cheltuieli foarte dificilă, anul trecut subvenţia de la bugetul de stat ajungând la 687 milioane de lei.
De cealaltă parte, într-un document trimis AGERPRES de USLM (sindicatul de la Metrou), se arată că salariul mediu la Metrorex este de 5.700 lei net şi include toate sporurile pentru lucrul în subteran, sâmbăta şi duminica, noapte de noapte, precum şi sporul de vechime.
"Venitul mediu brut care include toate contribuţiile plătite la buget este de 9.900 de lei. Aici trebuie precizat că acesta a crescut cu circa 35% în anul 2018, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal prin care contribuţiile plătite de angajator au fost transferate în sarcina angajaţilor. De asemenea, din 2016 şi până în 2020, Metrorex a pus în funcţiune 12 staţii noi de metrou şi două depouri, care împreună, prin gradul ridicat de asigurare a unor condiţii de calitate, atractivitate şi confort, totalizează circa 50% din volumul total al reţelei de transport care are 63 de staţii şi şase depouri (reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime de 78 km, depăşind reţelele de metrou din oraşe precum Dubai şi Rotterdam). Totodată, urmare a controalelor efectuate de ISU, care au consemnat lipsa de personal pentru mentenanţă şi intervenţii, în cursul anului 2019 au fost angajaţi 354 de salariaţi, astfel încât, împreună cu personalul prevăzut pentru Magistrala 5 de metrou, numărul total de posturi prevăzute este de 5.861 de persoane, din care sunt neocupate peste 150 de posturi", se arată în document.
Gabriel Mocanu a fost numit în data de 2 iulie 2020 în funcţia de director general interimar al Metrorex, după ce Consiliul de Administraţie al companiei a luat act de demisia Marianei Miclăuş, care a ocupat această poziţie din noiembrie 2019. Mocanu a îndeplinit, până la momentul numirii sale, funcţia de director al Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, având o experienţă de peste 25 de ani la Metrorex. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat/ Moțiunea simplă - Burduja: Sectorul energetic e vital, pentru că o țară care are energie e o țară puternică, de care alții depind
O țară care are energie este o țară puternică, de care alții depind, de aceea toate investițiile sunt importante, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în Plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii simple împotriva sa. ''Nu pot să nu mă refer la dimensiunea geopolitică, geostrategică. Sectorul energetic est
Sebastian Burduja: Interesul este să nu fim vulnerabili în fața experților în șantaj energetic de la Est
Primul interes ar trebui să fie să livrăm românilor securitate energetică, să nu depindem de alții, să nu fim vulnerabili în fața celor care sunt experți în șantaj energetic de la Est, așa cum am fost ani de zile, a afirmat, luni, în plenul Senatului, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. ''România are, a
Valentin Ștefan: Modernizarea Poștei Române depinde și de partenerii săi economici sau de instituțiile statului
Modernizarea Poștei Române nu depinde numai de companie, ci și de partenerii săi economici sau instituțiile statului, a declarat, luni, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Valentin Ștefan, la ''Conferința Tendințe Economice 2025'', aflată la a treia ediție, sub egida BNR. ''Moderni
Ministerul Finanțelor a atras, luni, 930,6 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 930,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 25 luni, la un randament mediu de 6,93% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500
Sterică Fudulea: Decizia politică se vede mai mult decât dialogul social din spatele acesteia
Decizia politică este aceea care se vede mai mult decât orice dialog social din spatele deciziei, noi neavând o cultură a dialogului social și civic privind implementarea și parcursul legislativ, a declarat, luni, președinte al Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea, la Conferința ''Tendințe Economice 2025'', aflată la a tre
Tarifele vamale ale lui Trump apasă pedala de frână a industriei auto; tarife reciproce la orizont (analiză)
Anunțul de săptămâna trecută al președintelui Donald Trump privind introducerea, din data de 2 aprilie, a unor tarife vamale de 25% pentru automobilele și principalele componente importate a provocat o undă de șoc în industria mondială a automobilelor, cu posibile implicații grave pentru producătorii europeni, este de părere analistul eToro, Bogdan Maiore
Niculescu (ANRE): Prin scăderea birocrației și măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos
Prin scăderea birocrației și măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos, iar în perioada următoare Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dorește simplificarea modalității prin care operatorii economici obțin autorizații de înființare și licențe, a afirmat, luni, președintel
România produce carne de pui în proporție de 100% față de nevoile naționale, cu posibilități de export (președinte companie)
România produce carne de pui, în ferme, în proporție de 100% față de nevoile naționale, având și posibilități de export, a afirmat luni Ioan Popa, președinte și fondator Transavia. ''Este singura zonă, mă refer la mâncare, la produse alimentare, în care producem în proporție de 100% față de nev
România poate exporta produse alimentare de origine vegetală proaspătă către Indonezia
Laboratorul de testare a siguranței alimentelor al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a obținut recunoașterea oficială din partea Autorității de Carantină din Indonezia și, în acest fel, România are posibilitatea să exporte produse alimentare de origine vegetală proaspătă (FFPO), în special grâu,
Apostol (FPE): Proiectul privind impozitul pe construcții speciale, așa cum e lansat în transparență, presupune ca această taxă să devină permanentă
Proiectul privind impozitul pe construcții speciale, așa cum este lansat în transparență decizională, presupune ca această taxă să devină una permanentă, ceea ce ar însemna o penalizare permanentă a proiectelor de investiții, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Federației Patronale a Energiei (FPE), Daniel Apostol. &
Oprea: România are oportunitatea de a fi cel mai bun hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei
România se pregătește pentru momentul reconstrucției Ucrainei, având oportunitatea de a fi cel mai bun hub din punct de vedere logistic pentru aceasta, a declarat, luni, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ștefan Radu Oprea, la ''Conferința Tendințe Economice 2025'', aflată la a treia ediție, sub egida BNR. '
APIA a publicat Ghidul informativ pentru sprijinul financiar în sectorul apicol; cererile de plată se depun până la 31 iulie
Cererile pentru acordarea de sprijin financiar în sectorul apicol se pot depune până la data de 31 iulie 2025, iar Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat Ghidul informativ dedicat acestui segment. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis luni AGERPRES, materialul de informare intitulat
Jianu: IMM-urile au început să investească în noile tehnologii, nu și în resursele umane
Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) au început să investească mai mult în noile tehnologii, dar mai puțin în resursele umane, a afirmat, luni, senatorul PSD Florin Jianu, fost președinte al Consiliului Național al IMM-urilor, la
Oprea: Industria de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în 2025
Industria națională de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în tendințele economice pentru anul 2025, a declarat, luni, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ștefan Radu Oprea, la 'Conferința 'Tendințe Economice 2025', aflată la a treia ediție, sub egida BNR. 'Industria națională de apărare poate să fie unul dintre motoa
Tarifele lui Trump ar putea lăsa fermierii americani cu porumbul nevândut (analiză)
Investitorii așteaptă data de 2 aprilie, când Statele Unite urmează să impună tarife și să decidă cu privire la evoluția comerțului cu Mexic și Canada, situație ce ar putea declanșa răspunsuri pe măsură din partea celor două țări, unul putând fi o majorare a prețului la porumb, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România. &