Virgil Popescu: Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta
Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta de compania Black Sea Oil&Gas din perimetrul Aurora, iar din zăcământul Neptun Deep probabil că acest lucru se va întâmpla în anul 2025, a declarat, luni seara, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
"Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult decât putem consuma noi, dar avem răgaz până în 2025 probabil când ar putea să iasă prima moleculă din Neptun Deep, şi aici aş face o paranteză. Primul gaz românesc, prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, va fi anul acesta. Va fi scoasă de compania Black Sea Oil&Gas din alt perimetru, Aurora, în zona de nord a arealului şi vor scoate primul gaz românesc. Este o descoperire mai mică, este un perimetru mai mic decât Neptun Deep, dar va ieşi primul gaz românesc din Marea Neagră. Deci, vom avea anul acesta primul gaz scos din Marea Neagră'', a spus ministrul, la B1 TV.
Virgil Popescu a menţionat că România se află printre puţinii producători de gaze din Europa, iar dacă va avea surplus de gaze acestea vor trebui vândute.
"Da, România este producător de gaze. Suntem printre puţinii producători de gaze din Europa şi până când va ieşi gazul cel mult din Marea Neagră avem timp să construim mai multe centrale de energie electrică cu producţie de gaze - şi aici le-aş vedea în interiorul arcului carpatic, pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este o zonă unde se produce şi de aceea şi Mintia şi Paroşeni sunt acolo, sunt foarte importante de ţinut şi de tehnologizat, trecut parţial pe gaze şi, de ce nu, şi altele. Avem proiectul de la Halânga, unde a fost o termocentrală, s-a închis, deci (...) trebuie pusă în loc o nouă producţie de energie electrică şi evident trebuie gazul procesat pe o valoare adăugată mai mare şi aici vorbim de dezvoltarea petrochimiei, iar Romgazul are un prim proiect de producţie a metanolului, care este primul pas spre petrochimie. Şi eu cred că până iese gazul putem discuta de proiecte şi de a avea capacităţi de consum a gazului în interiorul României. Evident, dacă avem surplus de gaze - şi vom avea surplus de gaze - acestea trebuie vândute, iar România poate deveni un furnizor de gaze pe piaţa regională. Şi să nu uităm dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale şi încălzirea populaţiei cu gaze", a susţinut acesta.
În privinţa exploatării gazului din Marea Neagră, din Neptun Deep, şeful de la Energie a dat asigurări că anul acesta Legea offshore va fi modificată în Parlament.
"Avem un perimetru Neptun Deep, care este cea mai bogată descoperire, unde este deţinut jumătate de Petrom, companie românească deţinută la rândul ei 51% de OMV - statul român mai are 20% în Petrom - şi de către Exxon, compania americană. Compania americană Exxon doreşte să vândă, doreşte să iasă din această participaţie. Eu am spus - şi suntem în negocieri - că dacă Exxon doreşte să iasă, doresc ca compania românească Romgaz, companie deţinută 80% de statul român, să intre să preia acest 50% al Exxon. Se discută între companii, se va ajunge la ofertă, se va ajunge la negociere şi eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acţionar - sau să zicem să deţină o parte de 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania tot românească, fiindcă e o companie românească Petrom, chiar dacă este deţinută de austrieci, OMV Petrom. În paralel, se doreşte - s-a dorit de toţi investitorii din Marea Neagră - schimbarea Legii offshore în Parlament", a explicat Virgil Popescu.
El a subliniat că doreşte ca modificarea acestei legi să fie făcută prin proiect parlamentar şi nu prin ordonanţă de urgenţă.
"Noi am spus şi am afirmat şi-am trecut în programul de guvernare că vom modifica Legea offshore în aşa fel încât să putem demara investiţiile din Marea Neagră. Dar am mai spus şi am susţinut şi acest lucru - şi colegii din coaliţia de guvernare au fost de acord - că acest lucru îl vom face în Parlament. Nu în Guvern, nu ordonanţă de urgenţă, nu proiect de lege trimis de către Guvern în Parlament, ci proiect parlamentar, pentru că îmi doresc tocmai ca să existe nu numai o majoritate guvernamentală, ci o majoritate mai largă pe acest proiect, care e un proiect major pentru România", a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, se conturează o majoritate parlamentară pe acest proiect.
"Nu cred că vor fi...o să vedeţi, o să aveţi surprize plăcute, eu aşa zic. Eu nu cred că vom avea...bine cu excepţii evident, că suntem în Parlament, nu suntem unanimitate. Suntem diferiţi, dar eu cred că vom avea o majoritate mai mare decât majoritatea guvernamentală pe modificarea acestei Legi offshore şi o să vedeţi cât de curând discuţiile în Parlament. Nu vreau să repetăm greşeala care s-a repetat: ordonanţă de urgenţă în Guvern dată de un Guvern PSD, modificată în Senat, modificată înapoi în Camera Deputaţilor, iar modificată, iar modificată pe o majoritate foarte solidă a PSD de la acea vreme. Am participat activ la construcţia Legii offshore. Nu vreau să se întâmple acest lucru. De aceea vreau să mergem pe o dezbatere direct parlamentară, pe discuţii şi pe o majoritate mai mare decât cea guvernamentală, pentru modificarea Legii offshore", a adăugat Popescu. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







