Chiriţoiu: Ne vom strădui cu toţii să accelerăm listarea Hidroelectrica şi a altor companii unde statul e prezent majoritar
Atragerea fluxurilor de capital depinde de ofertă, iar aici, desigur, ne vom strădui cu toţii să accelerăm listarea Hidroelectrica şi, posibil, şi a altor companii unde statul are o prezenţă majoritară, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de presă dedicată aniversării a 10 ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) pe piaţa locală de capital.
"Aşteptăm cu toţii să vedem fluxuri mai mari de capital, ceea ce se poate traduce şi în valori mai bune. Desigur, trebuie să ajutăm atragerea fluxurilor de capital dacă vom creşte şi oferta. Şi aici, desigur, ne vom strădui cu toţii să accelerăm listarea Hidroelectrica şi posibil şi a altor companii unde statul are o prezenţă majoritară şi care vrea să rămână majoritară. Când a pornit Fondul Proprietatea exista o doză de scepticism. Îmi aduc aminte că şeful meu de la vremea respectivă era sceptic privind această metodă de a compensa foştii proprietari, de a-i despăgubi pe oameni. Ce am înţeles din aceşti ani este că principalul beneficiu pe care l-a adus Fondul Proprietatea în economie a venit din partea guvernanţei economice. Aici, Fondul a fost foarte util pentru noi ca instituţie şi pentru economia României, în general, pentru că a îmbunătăţit transparenţa, regulile de funcţionare în instituţiile de stat au redus dimensiunea numitor practici din companiile de stat şi ne-a ajutat uneori să nu aruncăm bani pe apa sâmbetei prin programe scumpe de restructurare. Dacă pui mai mulţi bani în ceva de merge prost nu o să poată să meargă bine, ci doar vei reuşi să pierzi mai mulţi bani", a precizat Chiriţoiu.
Conform acestuia, este important ca în România să fie creat un cadru de reglementare transparent care să permită companiilor să ia deciziile cele mai potrivite.
"Fondul Proprietatea e prezent şi în alte companii ale statului care nu merg strălucit: Poşta Română, Complexul Energetic Oltenia. Deci, în decursul anilor, am avut discuţii cu FP şi ne-a ajutat în a dimensiona corect măsurile de sprijin în privinţa acestor companii. Unde am avut anumite tensiuni între modul în care vedea FP şi modul cum vedeam noi lucrurile a fost în situaţia companiilor cu poziţie de monopol, gen Portul Constanţa, Aeroportul Bucureşti. Aici e treaba noastră, a statului, să ne îmbunătăţim mecanismele de reglementare pentru situaţii de monopol. Sunt încrezător că în următoarele luni şi în următorii ani vom reuşi să fructificăm oportunităţile pe care le avem, să creăm acel cadru de reglementare transparent care să permită oamenilor să ia deciziile pe care le cred ei cele mai bune pentru firma lor", a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.
FP se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit ("GDR-uri") la data de 29 aprilie 2015.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), organizează, luni, o conferinţă de presă cu ocazia a zece ani de la listarea FP pe Bursa de la Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea
Fermierii afectați de seceta din 2025 vor primi până la 333 de lei/hectar pentru porumb și floarea-soarelui
Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Venim î
Tanczos: Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru sprijinirea fermierilor până la sfârșitul anului
Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar fermierilor până la sfârșitul anului, iar pentru achitarea integrală a sprijinului pentru motorina utilizată în trimestrul al doilea este necesară o rectificare bugetară, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții, în luna iulie
Lucrările de construcții au scăzut ușor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă România se numără printre țările membre cu cel mai puternic avans la acest capitol, arată datele publicate, vineri, de Eurostat. Conform acestor date, lucrările de construcții au stagnat în zona eu
Șeful CNAIR: Străpungerea tunelurilor dintre Margina și Holdea a fost finalizată; betonarea galeriilor, gata până la finele anului
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, iar betonarea în totalitate a galeriilor se va finaliza până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Tunelurile dintre Margina ș
Daraban: Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională
Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT - Comunit
ANPC: Amenzi de peste 3,78 milioane de lei, aplicate în urma controalelor la peste 1.500 de operatori economici
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat 983 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,78 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 14-18 septembrie 2026 la peste 1.500 de operatori economici din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă al ANPC. Acțiunile de con
Atacurile phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare (raport)
Atacurile de tip phishing prin coduri QR rămân o metodă frecventă de furt al datelor de autentificare, arată un raport de specialitate, iar cel puțin 10% dintre amenințările transmise prin e-mail au reușit să treacă de unul sau de mai multe sisteme de scanare de tip 'email gateway', arată un raport de specialitate, publicat vineri. Conform HP Thr




