ANSVSA dezaprobă mesajul publicitar care susţine că oamenii se pot îmbolnăvi de coronavirus de la pâinea neambalată
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) dezaprobă public mesajul transmis prin spotul publicitar în care se susţine că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de Covid-19 de la pâinea neambalată şi care menţionează şi numele instituţiei, potrivit unui comunicat remis joi de ANSVSA.
"Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot realizat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se precizează că 'Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!' şi în care apare şi numele instituţiei noastre, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar", se precizează în comunicatul ANSVSA.
În document, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cataloghează drept condamnabilă această acţiune de inducere în eroare a consumatorilor şi de creare a unei stări de panică nejustificate în rândul opiniei publice.
ANSVSA subliniază că instituţia a informat, în repetate rânduri, că din datele ştiinţifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars-Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).
"ANSVSA consideră reprobabilă şi în afara prevederilor legale implicarea numelui instituţiei în girarea unor informaţii eronate. (...) Implicarea numelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără a avea acordul, pentru a da credibilitate informaţiilor eronate prezentate în spotul publicitar menţionat, este blamabilă", conform comunicatului.
Potrivit ANSVSA, s-a demonstrat că boala COVID-19 este una respiratorie, iar calea principală de transmitere este aeriană, în cazul contactului direct între persoane, prin intermediul secreţiilor eliminate de persoanele infectate prin expiraţie, atunci când strănută, vorbesc sau tuşesc.
Atât Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor, organism european independent, care emite avize ştiinţifice cu privire la alimentaţia umană, la cererea Comisiei Europene, în baza evaluărilor de risc efectuate, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19, se menţionează în comunicatul ANSVSA.
Astfel, studiul "Evaluarea prin modelare a factorilor de risc în răspândirea COVID-19 în industria de panificaţie" realizat de Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), care formulează în concluzii afirmaţia prezentată în spotul publicitar menţionat, are la bază analiza impactului transmiterii virusului SARS-CoV-2 în diferite circumstanţe, plecând de la trei scenarii ipotetice, notează ANSVSA.
"Rezultatele acestui studiu sunt 'obţinute prin realizarea unei aplicaţii informatice de tip maşină de învăţare, la care au fost modificaţi parametrii modelului în funcţie de anumite scenarii şi ipoteze. Rezultatele obţinute nu au fost validate prin măsurători fizice şi statistice'", se precizează în comunicat.
ANSVSA a luat cunoştinţă de concluziile acestui studiu, care a fost primit în cursul lunii decembrie 2020, iar în situaţia în care va intra în posesia unor noi informaţii, obţinute prin metodologii ştiinţifice, cu privire la existenţa unor neconformităţi pentru pâine şi/sau produse de patiserie, va lua măsuri pentru ca produsele neconforme să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de pe piaţă, după caz, transmite Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Pentru protejarea sănătăţii populaţiei, ANSVSA ia în considerare, în îndeplinirea atribuţiilor sale privind evaluarea riscurilor în domeniul siguranţei alimentelor, toate studiile şi opiniile ştiintifice care respectă rigurozitatea ştiinţifică, potrivit comunicatului instituţiei. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Autoritățile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară
Autoritățile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară și există proceduri gestionate de Transelectrica și care vor fi puse în practică astfel încât să fie asigurată funcționarea sistemului, a declarat vineri, într-o conferință de presă, premierul interimar Bolojan.
Bolojan: Ucraina a fost de acord să exporte energie electrică în România, astfel încât să ne echilibreze sistemul energetic național
Ucraina are capacitate de energie electrică în rezervă și a fost de acord să exporte în România, în condiții de piață, astfel încât să ne echilibreze sistemul energetic național, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, premierul interimar Ilie Bolojan, care deține și funcția de ministru interimar al Energiei. <if
Bolojan: Mâine se vor lua deciziile pentru a menține un nivel al apei care să permită funcționarea Grupului 2 de la Cernavodă
Autoritățile de resort studiază soluțiile de intervenție la brațul Bala de pe Dunăre, iar în cursul zilei de sâmbătă specialiștii de la Apele Române și de la Forțele Navale vor lua deciziile posibile pentru a menține un nivel al apei care să permită funcționarea Grupului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan, mi
UPDATE Bolojan: Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august
Autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, a anunțat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
APCPR: Adoptarea măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului pestei porcine africane, un pas important în consolidarea biosecurității
Votul dat vineri în cadrul sesiunii extraordinare a Plenului Camerei Deputaților pentru adoptarea modificărilor legislative privind combaterea pestei porcine africane (PPA) reprezintă un pas important în consolidarea biosecurității și în protejarea fermelor comerciale de creștere a porcinelor, consideră Asociația Producătorilor de Carne de Porc din Rom&acir
Războiul din Iran a zguduit bursele; românii au devenit mai activi și 'au pus ochii' pe aur și petrol (analiză)
Investitorii români nu s-au retras complet, atunci când s-au prăbușit bursele internaționale, ci au devenit mai activi și s-au orientat în special către instrumente ce reacționează rapid la mișcările pieței, precum indicii americani, aurul și petrolul, relevă o analiză de specialitate, dată vineri publicității. 'Atacul SUA asupra Iranului
DNSC: Hackerii folosesc ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive
Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix - o tehnică prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pentru dispozitivele lor, atrage atenția Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, vineri, pe pagina de socializare a instituției. 'Ai întâlnit vreodată un mesaj pe un s
ANOFM: Blocarea HG 570 pune în pericol investiții europene de 234 milioane euro și afectează piața muncii
Posibila blocare a aplicării Hotărârii Guvernului nr. 570/2026, privind acordarea subvențiilor și a primei de stabilitate, adoptată pe 23 iulie, pune în pericol investiții europene de 234 milioane euro și afectează direct piața muncii din România, arată Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis vineri.
Nazare: Discuțiile cu agențiile de evaluare financiară sunt foarte exigente; ele nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică
Discuțiile cu agențiile de evaluare financiară sunt foarte exigente, pentru că acestea nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică și capacitatea țării de a continua reformele și de a menține direcția fiscal-bugetară asumată, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți
Aproape 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc, introduse pe lista neagră în ședința Comitetului de Supraveghere al ONJN
Aproximativ 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră în cadrul ședinței Comitetului de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a anunțat, vineri, instituția. Potrivit unui comunicat al Oficiului, acestea se adaugă celor aproximativ 370 de site-uri introduse anterior, în actualul
Metrorex înlocuiește 15 kilometri de șină în cadrul programului de mentenanță preventivă
Metrorex continuă programul de mentenanță preventivă și anunță înlocuirea a 15 kilometri de șină, lucrările fiind programate exclusiv pe timpul nopții, astfel încât circulația trenurilor de metrou cu călători să nu fie afectată. Potrivit unui comunicat al companiei, în această perioadă, un convoi de aproximativ 850 de tone, cu ș
Miruță: Vom informa Comisia că ceea ce TAROM trebuia să facă până la 1 iunie și nu a făcut va fi realizat în regim accelerat
TAROM a avut un plan de restructurare agreat, în baza căruia a primit foarte mulți bani, însă obligațiile asumate nu au fost îndeplinite, astfel că în următoarele trei zile Comisia Europeană va fi informată că operatorul aerian va realiza în regim accelerat ceea ce nu a făcut, iar în șase săptămâni se va veni cu un proiect pentru vii
UPDATE ANPC a aplicat amenzi de peste 3, 3 milioane lei, în urma unor controale
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 706 amenzi cu o valoare totală de peste 3,3 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control la mai mult de 1.250 de operatori economici nivel naţional, în perioada 26 - 31 iulie. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranţei prod
Peste 988.000 de lei au fost câștigați la tragerea Loto 5/40 de joi
Premiul de categoria I în valoare de 988.285,60 lei a fost câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletul norocos fiind jucat la o agenție din Galați, informează, vineri, Loteria Română. La tragerea Noroc de joi, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 110.610 lei. Biletul norocos a fost
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 50,4 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 50,4 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 336 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 168 de luni, la un randament mediu de 7,07% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 50,4 mil





