Cîţu, despre protestele HoReCa: Înţeleg prin ce trec; nu aş vrea ca astfel de proteste să fie folosite electoral
Sectorul HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele, n.r.) este important pentru economie, dar nu cred că, dacă mergem fiecare în colţul lui şi avem această atitudine dură, ajungem undeva şi nu aş vrea ca astfel de proteste să fie folosite electoral, a declarat, miercuri seara, la Digi 24, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Ştiu că este dificil, dar nu cred că dacă mergem fiecare în colţul lui şi avem această atitudine dură ajungem undeva. Referitor la protestul de azi, este păcat că apare campania pre-electorală şi nu aş vrea ca astfel de proteste să fie folosite electoral. Socialiştii de la PSD ar folosi protestul acesta să-şi avanseze propria agendă şi ar fi păcat să vedem că le oferă o astfel de armă. Mai bine stăm şi discutăm şi vedem care sunt nevoile reale şi care sunt problemele. De fiecare dată, am fost fost deschişi pe partea de fiscalitate. Noi am ieşit din perioada de stare de urgenţă şi am grăbit măsurile. În general, şi nu doar din cauza sectorului HoReCa, a crescut numărul de infectaţi. S-ar putea să nu deschidem restaurantele, s-ar putea să le deschidem, dar în anumite condiţii", a afirmat Cîţu.
Ministrul Finanţelor a susţinut ideea că nu trebuie trecute cu vederea măsurile pe care le-a luat Guvernul pentru susţinerea sectorului HoReCa.
"Este un sector important (HoReCa, n.r.) în economie, un sector vizibil. Eu înţeleg prin ce trec. Este dificil, dar în acelaşi timp nu aş vrea să trecem cu vederea şi măsurile pe care le-a luat acest Guvern pentru acest sector. Deja sunt 150 de zile, în 2020, pentru care nu se plătesc impozite pentru sectorul HoReCa. Am eliminat şi cerinţa de a depune declaraţia în iunie, am spus totul în octombrie. Dezbatem acum dacă putem să prelungim şi acest termen. Au fost deja vreo 2.000 de restaurante care aplicaseră pentru IMM Invest. Înţeleg frustrarea, dar în acelaşi timp nu putem decât prin dialog. Ne-am văzut cu membri HoReCa, premierul s-a văzut de mai multe ori şi eu cred că fiecare discuţie a avansat. Vrem să vedem şi din partea cealaltă că vin măsuri care încearcă să minimizeze răspândirea pandemiei. Am văzut că şi ţările din afară au început să închidă sau să ceară mască în spaţiul public", a menţionat demnitarul.
Angajaţii din sectorul HoReCa au protestat, miercuri, între orele 17:00 şi 18:00, la locul de muncă faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în domeniul Hoteluri, Restaurante şi Cafenele.
Aceştia au oprit lucrul timp de o oră şi au ieşit în faţa locului de muncă purtând pancarte pe care scria "Guvernul ORBan, CoVid legislativ", "Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi"," Vedeţi că vi se răceşte economia", "Suntem 40.000 de firme. Contează?" etc, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.
Acţiunea de protest a fost iniţiată de organizaţiile patronale din industria turismului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de interdicţia autorităţilor privind deschiderea restaurantelor.
Liderul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Daniel Mischie, a apreciat miercuri dimineaţa că un număr de 200.000 de lucrători ar participa la proteste. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Ministrul Finanţelor: Aş prefera să venim cu un buget pentru anul viitor cât mai curând
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu peste 354,03 milioane de lei (+93,16%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 680,98 miliarde de lei, în
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele de date
Distribuție Energie Electrică România (DEER) intenționează să achiziționeze un sistem pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele sale de date, valoarea estimată a contractului fiind de 7,7 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Prin ace
ANM: Cod galben de vânt pe raza a 13 județe, luni, vremea se răcește și plouă până joi
Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 21 septembrie, între orele 12:00 - 21:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului, jumătatea de vest
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelo
Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricționeze utilizarea aplicațiilor de acest tip din afara proceselor sau platformelor aprobate, potrivit cercetării Eset SMB Cyber Readiness Index 2026, publicată recent într-un articol de pe blogul din România al producătorului de soluții ant
Romsilva alocă aproape 2,4 milioane de lei pentru servicii de amenajare a pădurilor din Hunedoara
Direcția Silvică Hunedoara, sucursală a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, intenționează să achiziționeze servicii de amenajare a pădurilor pentru Ocolul Silvic Brad, pe o suprafață de 18.486,87 hectare, valoarea estimată a contractului fiind de 2,38 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r
Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanțelor publice și combaterea evaziunii fiscale
România și Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii și fraudei fiscale, digitalizarea administrației fiscale și dezvoltarea unor servicii publice și financiare mai simple și mai accesibile, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în urma discuției cu omologul său italian, Giancarlo Giorgetti. Minis
Hidroelectrica vrea să cumpere servicii de asigurare a răspunderii profesionale cu peste 8 milioane de lei
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere civilă profesională a membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului companiei, inclusiv a președinților, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Conform documentației, o
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.








