Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: Vrem măsuri de ajutorare a legumicultorilor ca să producă orice legume, nu doar roşii
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, joi, la Timişoara, că ministerul doreşte sprijinirea legumicultorilor în sensul de a cultiva în spaţii protejate, sere şi solarii, orice legume, nu doar roşii, pe cât posibil din bani europeni, iar aceştia, la rândul lor, trebuie să înţeleagă că "sunt unele domenii şi perioade în care trebuie să facem lucrurile împreună, nu separat".
Ministrul a precizat, într-o conferinţă de presă, că a numărul beneficiarilor pe programul naţional "Tomata" a fost în acest an de 18.300, dar şi că au fost în anii trecuţi judeţe în care s-au înregistrat sute de dosare fictive.
"Anul acesta am verificat mai atent, a fost mai greu posibil datorită restricţiei de mişcare impuse de pandemie. Anul acesta, în unele judeţe nu au fost aprobate toate dosarele, de exemplu, în judeţul Timiş din 92 de dosare înregistrate, doar 84 au valorificat producţia. Numărul cel mai mare de beneficiari este în judeţele Galaţi, Olt, Teleorman, Dolj, unde au fost întotdeauna zone legumicole consacrate", a afirmat Adrian Oros.
Ministrul a subliniat că programul "Tomata" este în anul patru de aplicare şi crede că după această perioadă statul trebuie să mute acel ajutor şi spre alte sectoare care sunt în dificultate.
"Pentru legumicultura în spaţii protejate vom face măsură în Pilonul II, astfel încât cei care doresc să facă în continuare legumicultură în spaţii protejate să poată accesa acea măsură, să-şi facă sere sau solarii (...) în care să poată cultiva orice legumă, nu doar tomata (...), să utilizăm bani europeni, nu să alocăm în fiecare an bani de la buget, pentru că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, impactul economic asupra agriculturii nu a fost cel aşteptat. Exact în perioadele în care ne aşteptam să scadă importurile de tomate, când se derulau aceste programe, în fiecare an, cantităţile de tomate erau în creştere. Vom vedea până la finele acestui an care este trendul", a detaliat ministrul Oros.
El a insistat asupra faptului că cea mai mare problemă pe care o au fermierii mici este cea legată de negociere, pentru că atunci când îşi vând marfa nu reuşesc niciodată să o vândă pe toată la preţuri competitive, iar când îşi cumpără imputurile, le iau la preţuri dezavantajoase. În acest context, ministrul a afirmat că "singura soluţie este cooperativa".
"Pe noi ne interesează în primul rând partea de depozitare şi de procesare, care este deficitară. Deşi avem producţii foarte mari în unii ani, noi exportăm materie primă, cereale şi animale vii, adică exportăm subvenţii şi importăm hrană procesată, cu valoare adăugată foarte mare. Dacă această procesare şi depozitare am face-o în ţară ar oferi şi multe locuri de muncă în plus. Aceasta este singura pârghie prin care ministerul poate stimula fermierii să se asocieze, creând măsuri dedicate acestor cooperative şi explicându-le că legea cooperaţiei, care există, oferă foarte multe avantaje fiscale. Trebuie să mai lucrăm la educaţie şi la încredere, pentru că sunt unele domenii şi perioade în care trebuie să facem lucrurile împreună, nu separat", a explicat Adrian Oros.
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, i-a sugerat ministrului Agriculturii să încerce să-i convingă pe legumicultori să cultive legumele româneşti, care au un gust şi o aromă aparte, întrucât toate legumele şi fructele de pe piaţă şi-au pierdut aceste calităţi.
"Poate încercaţi să-i lămuriţi pe producători să cultive legumele noastre, astfel încât să aibă acelaşi gust pe care-l cunoşteam noi, roşiile să aibă gust de roşii, ardeii, de ardei. Din păcate, au ajuns (şi legumele noastre, n.r.) să aibă acelaşi gust ca şi cele din import", a arătat Nicolae Robu. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria ospitalității din România crește doar în statistici; piața intră într-o zonă de risc major (analiză)
Industria ospitalității din România înregistrează creșteri doar în statisticile oficiale, care nu reflectă efectul scumpirilor, în timp ce piața intră într-o zonă de risc major, susțin reprezentanții Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Industria ospitalității din România traver
Bende (Camera Deputaților): România are nevoie de o resetare a economiei și să ofere mai mult sprijin pentru investitori
România are nevoie de o resetare a economiei și a industriei, de reducerea exportului de materii prime, iar Guvernul trebuie să ofere mai mult sprijin investitorilor și întreprinzătorilor, în condiții de predictibilitate, a declarat luni Sandor Bende, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. 'Atunci c&aci
Bursa locală rămâne rezilientă înaintea votului pe moțiunea de cenzură, în pofida volatilității geopolitice și politice (brokeri)
Piața bursieră locală se situează cu circa 4,5% sub maximele atinse la finalul lunii februarie, în contextul tensiunilor geopolitice și al incertitudinilor politice interne, însă investitorii evită reacțiile de panică înaintea votului asupra moțiunii de cenzură, adoptând în schimb strategii mixte de reducere a expunerii sau de acumulare pe scăde
Au început lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
Lucrările la conducta offshore care va prelua gazele din largul Mării Negre și le va aduce la țărm au început, marcând un progres important în cadrul proiectului Neptun Deep, iar primul dintre vasele care instalează conducta de 160 de kilometri, Castoro, a sosit în România.
Anca Dragu: Moldova a economisit aproape șapte milioane de euro în șase luni după aderarea la SEPA
Republica Moldova a economisit aproape șapte milioane de euro în șase luni după aderarea la zona de plăți în euro (SEPA), în condițiile în care costurile transferurilor au fost reduse la 0-3 euro, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. 'București este un oraș care pentru Chișinău reprezintă un parten
Potențial de finanțare de peste 6,5 miliarde de euro pentru proiectul de la Doicești, din partea instituțiilor financiare americane
Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești beneficiază de sprijinul unor instituții susținute de guvernul Statelor Unite, cu un potențial de finanțare de peste 6,5 miliarde de dolari, a anunțat, luni, RoPower Nuclear, compania de proiect dedicată dezvoltării primei centrale cu reactoare modulare mici din România. 'Banca de Expo
EY: 76% dintre companii cunosc facilitățile fiscale, dar un sfert nu le accesează
Peste trei sferturi dintre companiile din România declară că știu de existența facilităților fiscale, însă un sfert dintre acestea nu le utilizează, relevă un studiu EY România, care evidențiază un decalaj între nivelul de informare și aplicarea efectivă a acestor instrumente fiscale. Studiul EY România 'Finanțare și fiscalita
Jude (Romgaz): Expirarea măsurii privind prețul administrat și gazele din Neptun Deep vor duce la un preț real și corect
Expirarea măsurii privind prețul administrat de 110 lei pentru consumatorul casnic și gazele din Neptun Deep vor asigura o ofertă de gaze ușor superioară cererii și vor duce la formarea unui preț real și corect în România, a declarat, luni, directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude. 'Cred că după ce măsura adoptată de Guvern, respect
Cazacu (XTB România): Cursul leu/euro poate rămâne sub presiune până la clarificarea politicii fiscale post-moțiune
Cursul leu/euro poate rămâne sub presiune până la apariția unor indicii convingătoare privind politica fiscală a formulei de guvernare post-moțiune, consideră consultantul de strategie în cadrul XTB România, Claudiu Cazacu. 'Creșterea cursului euro/leu la un maxim istoric, confirmată de cotația BNR de luni, a fost semnalată de piața
Prima fabrică de inteligență artificială din România ar putea deveni funcțională în 2027 (director ICI București)
Prima fabrică de inteligență artificială din România - RO AI Factory, proiect european găzduit de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni funcțională în prima parte a anului 2027, a afirmat luni directorul general al ICI București, Adrian-Victor Vevera. 'Începând de anul a
Corina Martin: Circa 40.000 de turiști au ajuns pe Litoral, de 1 Mai, în scădere cu 50% față de anul anterior
Circa 40.000 de turiști au ajuns pe Litoral, în stațiunile Mamaia, Vama Veche, Mamaia Nord și Eforie, în mini-vacanța de 1 Mai, în scădere cu 50% față de perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate, luni, de Asociația Patronală Resto Constanța. 'Așa cum am estimat, încheiem cu bine primul weekend oficial al sezonulu
Rezervele valutare la Banca Națională a României au scăzut la 64,8 miliarde de euro, la 30 aprilie 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în aprilie cu peste 2,1 miliarde de euro, până la 64,836 miliarde euro, de la 67,032 miliarde euro la finalul lunii martie, potrivit datelor publicate luni de BNR. În cursul lunii au avut loc intrări de 1,8 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezerv
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 2,7% în România, în aprilie; segmentul electrificat, pe plus cu 26,3% (date preliminarii)
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 2,7% în luna aprilie a acestui an față de același interval din 2025, în timp ce segmentul electrificat a înregistrat un salt de 26,3%, arată datele preliminarii ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni.
Ministerul Finanțelor: România intră într-o etapă de stabilizare și reechilibrare economică
România începe să intre într-o fază echilibrată de ajustare, după deteriorările acumulate în perioada 2024-2025, cu progrese vizibile în reducerea deficitului, stabilizarea dezechilibrelor externe și revenirea încrederii investitorilor, susțin reprezentanții Ministerul Finanțelor. 'Analiza evoluțiilor di
Moneda națională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric: 5,1998 lei
Moneda națională s-a depreciat luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1998 lei, în creștere cu 5,81 bani (+1,1%) față de cotația precedentă, de 5,1417 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a f

