Ministrul Muncii: Sunt pregătită pentru săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere a alocaţiilor sustenabilă în buget
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că va propune Guvernului, săptămâna viitoare, o creştere a alocaţiilor, însă procentul va fi unul sustenabil pentru buget.
În context, ministrul a precizat că promisiunile de dublare fără o sursă de finanţare nu sunt responsabile.
"Suntem conştienţi de decizia Curţii Constituţionale şi vom găsi o soluţie. PNL a crescut alocaţiile. Nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi că există această nevoie. Dar să dublezi... vă spun, la Ministerul Muncii în fiecare dimineaţă am proiecte PSD, două teancuri. Proiecte legislative, să triplăm să dublăm...Orice are nevoie de mai mult. Problema este că atât este bugetul şi din el trebuie să acoperi toate aceste nevoi. A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu este o abordare responsabilă. Premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens. PNL în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei tocmai pentru că ştim că nu este mult. Da. Vor creşte alocaţiile. Sunt pregătită pentru săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget", a declarat ministrul Muncii, marţi seara, la B1TV.
Ea a arătat, totodată, că un răspuns cu privire la pensii şi alocaţii va veni foarte curând, după ce Ministerul Finanţelor va încheia bilanţul cheltuielilor şi situaţia încasărilor după această perioadă marcată de pandemia de coronavirus.
Violeta Alexandru a explicat, astfel, că Ministerul Finanţelor este sursa autorizată care să comunice posibilităţile bugetare şi a asigurat că pensiile vor fi majorate.
"Un răspuns clar cu privire la pensii şi alocaţii va veni foarte curând, când Ministerul Finanţelor va încheia bilanţul cheltuielilor şi situaţia încasărilor după această perioadă de pandemie. Am avut mai multe discuţii cu colegii mei, dorinţa noastră este să nu alimentăm prin nu ştiu ce cifre, păreri sau dorinţe, pentru că dorinţă avem, vă asigur de acest lucru. Ministrul Finanţelor are poza cu schimbările care apar de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, a încasărilor la buget şi a posibilităţii pe care bugetul o are după această perioadă grea. Am comunicat constant situaţia plăţilor pentru şomaj tehnic pentru că sunt un minister care face foarte multe plăţi din bani publici în această perioadă. Ministrul Finanţelor ştie care este starea economiei, vede încasările, este sursa autorizată să ne spună care este poza în acest moment a posibilităţilor bugetare. Vă asigur că vor creşte pensiile. În momentul în care această evaluare va fi gata vom avea o comunicare în care vom arăta care este situaţia. O situaţie pe care nu au creat-o Florin Cîţu, Violeta Alexandru sau Ludovic Orban. O situaţie generată de tot ce s-a întâmplat în aceste luni. Vrem să avem o abordare responsabilă", a subliniat ministrul Muncii.
Ea a precizat, totodată, că ţara nu trebuie gestionată cu promisiuni, iar dacă PSD voia să crească pensiile o făcea imediat.
"Este uşor să păcăleşti şi să dai speranţe şi să spui Alexandru îşi doreşte să crească pensiile cu 60%. Iau contact cu pensionarii şi văd cât de greu le este să îşi acopere medicamentele. După o vârstă ai mai multe cheltuieli decât când eşti mai tânăr. Nu aşa trebuie gestionată această ţară. Cu promisiuni. Dacă PSD voia să crească cu 40% o făcea imediat. Ce se va întâmpla în acest moment va fi o comunicare responsabilă făcută de colegul meu (ministrul Finanţelor n.r.) pe baza situaţiei bugetului din care vom vedea foarte clar ce se poate anul acesta, anii viitori", a precizat Alexandru.
Cât priveşte posibilitatea ca majorarea pensiilor şi a alocaţiilor să fie realizată cu ajutorul banilor de la UE, ministrul Muncii a explicat că aceste fonduri nu se pot muta dintr-o parte în alta pentru că sunt alocate pentru investiţii şi pentru proiecte foarte clare.
"Domnul Ciolacu (Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, n.r.) să înveţe ce înseamnă bani europeni şi cum ei nu se pot muta dintr-o parte într-alta. Se dau pentru investiţii, pentru proiecte foarte clare. Poate pe vremea PSD se puteau face anumite jonglerii. În ceea ce ne priveşte ştim exact care sunt regulile europene pentru cheltuirea banilor europeni", a mai precizat oficialul citat.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid








