Ministrul Finanţelor: România nu este nici singură, nici izolată în Europa, ci bine văzută la conducerea Consiliului UE
România nu este nici singură, nici izolată în Europa, în ciuda entuziasmului cu care întreaga opoziţie, în frunte cu însuşi preşedintele ţării, vorbeau despre eşecul iminent al Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, a declarat, luni, în Plenul Senatului, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Este o premieră atât pentru mine, ca ministru al Finanţelor, cât şi pentru dumneavoastră, cu ocazia unei moţiuni simple, atât de simple... Chiar le spuneam colegilor din Camera Deputaţilor că în Senat colegii din Opoziţie sunt mai puţin dispuşi să dea curs spectacolului politic decât în Cameră. Nu ştiu dacă m-am înşelat, dar cel puţin un prim pas a fost făcut, nu oricum şi nu de către oricine. Chiar mă întrebam când îşi va epuiza resursele oricum limitate de creaţie literară, redutabilul economist, respins şi exclus de mediul bancar pentru fapte reprobabile, domnul senator Cîţu (Florin Cîţu, senator PNL n.r). Şi iată că ceea ce mă aşteptam să se întâmple s-a întâmplat chiar mai repede. Prin lipsă de inspiraţie, deşi cu mari aspiraţii, domnul Cîţu nu mai este în stare să propună, aşa că face apel la cetăţeni pentru a-l ajuta să poată scrie de fapt copia de la ei, câteva idei care să-l poată aduce la tribuna Parlamentului ţării. Şi acest lucru se întâmplă după tentativa patetică de a mă dovedi un trădător şi un mare spion rus, într-o încercare disperată de a-şi justifica şi luna aceasta încasarea salariului, de altfel plătit din banii contribuabililor", a spus Teodorovici.
Ministrul de resort a menţionat, totodată, că România este bine văzută şi bine primită la conducerea Consiliului Uniunii Europene în perioada exercitării Preşedinţiei.
"Pe toţi oamenii de bună credinţă şi care nu au fost tocmai convinşi de o fotografie la Havana şi nu la Varadero, alături de doamna ministru Pintea (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, n.r.) şi de câţiva importanţi oficiali cubanezi, sau de câteva extrase din statutul Băncii Internaţionale de Investiţii şi din diverse articole din presă, dar care doresc răspunsuri şi clarificări, îi rog ca de acum înainte să mi se adreseze direct şi fără intermedierea neverosimilă a unuia respins deja de mediul privat, dar din păcate salvat de mediul politic. România nu este nici singură, nici izolată în Europa. Din contră, România este bine văzută şi bine primită la conducerea Consiliului Uniunii Europene în perioada exercitării Preşedinţiei, în ciuda entuziasmului cu care întreaga opoziţie, în frunte cu însuşi preşedintele ţării, vorbeau despre eşecul iminent. Eşecul Guvernului s-ar fi tradus în agonia eşecului României şi al românilor", a subliniat oficialul.
Moţiunea simplă "Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!", iniţiată de PNL şi USR şi depusă pe 8 aprilie în plenul Senatului, este dezbătută şi votată luni, în Plenul Senatului. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir
Costreie: Școala trebuie să devină relevantă și să îi învețe pe copii să gândească, nu doar să acumuleze informații
Școala românească trebuie să devină mai relevantă pentru viața de zi cu zi, iar modelul educațional trebuie schimbat astfel încât elevii să învețe să gândească și să înțeleagă informațiile, nu doar să le acumuleze, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, la evenimentul de lansare a cercetării ''
ANRE a retras licența de furnizare a energiei electrice a IBN Energy; nu este afectat niciun consumator
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de furnizare a energiei electrice a societății IBN Energy SRL, după ce a constatat încălcări repetate ale obligațiilor legale și de licență, inclusiv neconstituirea unei garanții financiare de peste 3,5 milioane de lei. ''Comitetul de reglementare
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr
Andrei (INS): Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în 2023 aveau mame casnice
Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în anul 2023 aveau mame casnice, iar în mediul rural ponderea se apropia de 50%, a declarat, marți, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la evenimentul de lansare a cercetării ''România nevalorificată''. ''&
Intenția de preluare a Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiza Consiliului Concurenței
Tranzacția prin care Content Project SRL și Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenționează să achiziționeze Dogan Media International S.A. este analizată de Consiliul Concurenței. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis marți AGERPRES, în conformitate cu prevederile Legi
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3443 lei, în creștere cu 0,17 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,3426 lei. Valoarea leului a crescut însă comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7617 lei, în scăder
Petrescu (ASF): De la 'Name and Shame' la 'Name and Shine', o perspectivă diferită asupra guvernanței corporative
Guvernanța corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eșecurilor, expunerea deficiențelor și sancționarea practicilor necorespunzătoare ci ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoașterea excelenței, promovarea exemplelor de bună practică și încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate, consideră președintele Autori
Mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor locale devine operațional (minister)
Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, a anunțat, marți, instituția. 'Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art.17 alin.(3)-(19) din Ordonanța d
Chisăliță: Ieri le-am prezentat furnizorilor măsurile care urmează să se aplice în perioada următoare; așteptăm feedback-ul lor
Reprezentanții Ministerului Energiei au avut luni o întâlnire cu furnizorii de energie, cărora le-au fost prezentate măsurile avute în vedere pentru perioada imediat următoare și, în funcție de feedback-ul acestora, vor continua discuțiile și cu celelate instituții, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Ieri a f
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 2,901 miliarde de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 36 luni, la un randament mediu de 6,6% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiu
Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 11 noiembrie
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi sincronizată miercuri la Sistemul Energetic Național (SEN), urmând să atingă puterea nominală în data de 12 noiembrie 2026, informează Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 'Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza p











