Teodorovici: Perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană
Proiectul de buget pe anul 2019 este configurat pe o creştere economică de 5,5% şi un ritm mediu anual de 5,2% pentru anii 2020-2022, iar perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în plenul reunit al Parlamentului.
"Proiectul de buget este configurat pe o creştere economică de 5,5% prevăzută pentru anul 2019 şi un ritm mediu anul de 5,2% pentru întregul orizont de timp 2020 -2022. Acesta creştere este comparativ mai mare cu cea estimată la nivelul ţărilor europene în condiţiile tendinţei de încetinire a creşterii la nivel european, care va continua şi în următorii doi ani, conform prognozei de toamnă a Comisiei Europene. O asemenea performanţă demonstrează în mod clar că viziunea economică din ultimii ani a fost bine fundamentată cu o combinaţie optimală de politici fiscale şi bugetare care să menţină o creştere economică sănătoasă. Mai mult, perspectiva vizând creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană, care confirmă creşterea economică robustă din anul 2018, după o creştere de 7% în anul 2017. În proiectul de raport de ţară 2019 la care unii dintre dumneavoastră au făcut referire este menţionat acest lucru", a spus Teodorovici, în Plen, unde se dezbat proiectele legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.
El a subliniat că în Plenul Parlamentului este prezentat mai mult decât bugetul pe anul 2019, respectiv o viziune pentru România anului 2019.
"Astăzi noi prezentăm mai mult decât bugetul pe anul 2019, prezentăm o viziune pentru România anului 2019, care are la bază angajamentele asumate prin programul de guvernare, multe dintre ele fiind deja îndeplinite. Viziunea României pentru anul 2019 este definită într-un context mai amplu, pe de o parte un mediu macroeconomic european şi mondial marcat de creşterea gradului de incertitudine, tensiuni comerciale internaţionale şi de eventuale efecte ale ieşirii Marii Britanii din familia europeană, Pe de altă parte, avem obiective naţionale strategice cuprinse în programul de guvernare 2018-2020, unde ne-am asumat o creştere economică sustenabilă şi inclusivă care să susţină dezvoltarea unei societăţi echilibrate şi reducerea decalajelor sociale. Chiar nu mai avem timp de pierdut", a spus Teodorovici.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, imagine: Eugen Teodorovici, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei, editori online: Irina Giurgiu, Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir
Costreie: Școala trebuie să devină relevantă și să îi învețe pe copii să gândească, nu doar să acumuleze informații
Școala românească trebuie să devină mai relevantă pentru viața de zi cu zi, iar modelul educațional trebuie schimbat astfel încât elevii să învețe să gândească și să înțeleagă informațiile, nu doar să le acumuleze, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, la evenimentul de lansare a cercetării ''
ANRE a retras licența de furnizare a energiei electrice a IBN Energy; nu este afectat niciun consumator
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de furnizare a energiei electrice a societății IBN Energy SRL, după ce a constatat încălcări repetate ale obligațiilor legale și de licență, inclusiv neconstituirea unei garanții financiare de peste 3,5 milioane de lei. ''Comitetul de reglementare
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr
Andrei (INS): Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în 2023 aveau mame casnice
Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în anul 2023 aveau mame casnice, iar în mediul rural ponderea se apropia de 50%, a declarat, marți, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la evenimentul de lansare a cercetării ''România nevalorificată''. ''&
Intenția de preluare a Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiza Consiliului Concurenței
Tranzacția prin care Content Project SRL și Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenționează să achiziționeze Dogan Media International S.A. este analizată de Consiliul Concurenței. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis marți AGERPRES, în conformitate cu prevederile Legi
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3443 lei, în creștere cu 0,17 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,3426 lei. Valoarea leului a crescut însă comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7617 lei, în scăder
Petrescu (ASF): De la 'Name and Shame' la 'Name and Shine', o perspectivă diferită asupra guvernanței corporative
Guvernanța corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eșecurilor, expunerea deficiențelor și sancționarea practicilor necorespunzătoare ci ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoașterea excelenței, promovarea exemplelor de bună practică și încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate, consideră președintele Autori
Mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor locale devine operațional (minister)
Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, a anunțat, marți, instituția. 'Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art.17 alin.(3)-(19) din Ordonanța d
Chisăliță: Ieri le-am prezentat furnizorilor măsurile care urmează să se aplice în perioada următoare; așteptăm feedback-ul lor
Reprezentanții Ministerului Energiei au avut luni o întâlnire cu furnizorii de energie, cărora le-au fost prezentate măsurile avute în vedere pentru perioada imediat următoare și, în funcție de feedback-ul acestora, vor continua discuțiile și cu celelate instituții, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Ieri a f
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 2,901 miliarde de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 36 luni, la un randament mediu de 6,6% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiu
Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 11 noiembrie
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi sincronizată miercuri la Sistemul Energetic Național (SEN), urmând să atingă puterea nominală în data de 12 noiembrie 2026, informează Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 'Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza p











