Turiştii îşi pot recupera în instanţă banii pierduţi în urma cartelului agenţiilor, folosindu-se de decizia Consiliului Concurenţei

Turiştii îşi pot recupera în instanţă banii pierduţi, folosindu-se de decizia Consiliului Concurenţei, care a descoperit că 13 agenţii de turism au format un cartel care a dus la scumpirea produselor turistice în perioada 2013-2016, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii instituţiei de concurenţă.
"Conform directivei privind acţiunile în despăgubire, clienţii afectaţi de o practică anticoncurenţială pot acţiona în instanţă pentru a cere despăgubiri, folosindu-se de decizia Consiliului Concurenţei", au spus oficialii autorităţii.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, care transpune în legislaţia românească Directiva 2014/104/UE, "orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, şi/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv".
Actul normativ prevede că despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată.
"Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente. Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură", se mai arată în textul actului normativ.
Consiliul Concurenţei a anunţat, luni, că a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.
Astfel, în perioada iunie 2013 - septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.
"Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/ sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter - atât ca produs turistic individual, cât şi ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărţit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creşterii preţului de vânzare", susţin reprezentanţii Consiliul Concurenţei într-un comunicat remis AGERPRES.
Din totalul amenzilor de 11,5 milioane de lei, cea mai mare sancţiune a fost aplicată Touring Europabus România, în valoare de 5,397 milioane lei, urmată de Prestige Tours International (2,139 milioane lei), Paralela 45 Turism (1,723 milioane lei), Eximtur (685.116 lei), Happy Tour (519.597 lei), Aerotravel (400.754 lei), Prompt Service Travel Company (186.084 lei), Nova Travel (124.616 lei), Fibula Air Travel (88.310 lei), Tez Tour (55.930 lei) şi Rezeda World Travel (28.780 lei).
La polul opus, cu sancţiuni pecuniare mai reduse, s-au situat agenţiile de turism Air Fla (9.618 lei) şi Corali Holidays (6.644 lei).
Consiliul Concurenţei precizează că agenţia Christian '76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.
În plus, companiile Aerotravel, Eximtur, Fibula Air Travel, Nova Travel, Paralela 45 Turism, Prompt Service Travel Company, Rezeda World Travel, Tez Tour, Touring Europabus România au recunoscut participarea la practică anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.
"Investigaţia va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurenţial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale", notează autoritatea de concurenţă.
În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a sancţionat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 - aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice şi/sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.
ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%, iar Consiliul a impus Autorităţii obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii acestora, pentru a cunoaşte reglementările din domeniul concurenţei şi, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurenţiale.
"Aceasta este prima investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă. În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă a solicitat îmbunătăţirea cadrului de reglementare prin corectă şi completa transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/ 2015), astfel încât să fie protejaţi atât turiştii, cât şi operatorii din domeniu", se menţionează în comunicatul citat.
Consiliul Concurenţei consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar, la acest mecanism de despăgubire/de garanţii, agenţiile de turism trebuie să participe proporţional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client.
De asemenea, instituţia precizează faptul că garanţiile agenţiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcţiona distinct său asociat cu scrisori de garanţie bancară, poliţe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut cu 4,2% în primele două luni ale acestui an
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele două luni din acest an, față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4%, arată datele publicate, vineri, de Institutul