CNAIR, despre Centura Capitalei: Primăria vehiculează public informaţii neverificate, trunchiate şi confuze
Primăria Generală a Capitalei vehiculează public, din nou, informaţii neverificate, trunchiate şi confuze referitoare la Centura Capitalei, iar modul în care Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea abordează acest subiect nu este de natură să sprijine proiectul în sine, precizează reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.
"Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea continuă să lanseze acuzaţii la adresa CNAIR, fără a verifica informaţiile şi fără argumente reale. Deşi i s-a explicat atât formal cât şi informal care este parcursul unei cereri de finanţare europeană, aceasta revine cu acuze bazate pe informaţii prezentate trunchiat. De aceea ne vedem obligaţi ca pentru corecta informare a opiniei publice să reamintim procedura legală necesară obţinerii fondurilor europene destinate inclusiv obiectivelor Centurii Bucureşti (autostrada de Centură Bucureşti Sud, pasajele Mogoşoaia, Domneşti, Berceni şi Olteniţa, lărgirea la 4 benzi a secţiunilor cuprinse între A1 şi DN7, DN2 şi A2 şi A1 şi DN5, aflate pe actuala Centură a Capitalei)", se menţionează în comunicat.
Astfel, reprezentanţii CNAIR explică faptul că odată cu transmiterea prin MYSMIS 2014+ a documentaţiei privind proiectul "Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti", se declanşează practic procesul de evaluare a proiectului de către organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Această structură, în colaborare cu experţii Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evaluează şi validează documentaţia tehnico-economică, iar formularul final al cererii de finanţare, împreună cu documentaţia suport, verificată şi validată, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finanţării.
"În orice moment Comisia Europeană poate avea cunoştinţă de situaţia parcursului Cererilor de finanţare prin solicitarea unei informări din partea entităţilor implicate în procesul de evaluare. Subliniem că Ministerul Transporturilor este cel care poate accesa fondurile europene în domeniu şi de aceea procedura prevede ca evaluarea aplicaţiei de finanţare să se facă prin colaborarea directă între DGOIT şi Jaspers, pe baza documentaţiei transmise de CNAIR S.A", se subliniază în comunicat.
În ceea ce priveşte întabularea suprafeţelor aferente lucrărilor de modernizare a Centurii Bucureşti, conform sursei citate aceasta procedură are loc legal în momentul în care sunt expropriate suprafeţele de teren în cauză şi trecute în patrimoniul statului român, în administrarea MT şi în concesiunea CNAIR S.A.
"La ora actuală, majoritatea terenurilor aferente Centurii Bucureşti sunt intabulate. A mai rămas de întabulat o mică parte din suprafeţe, acolo unde nu a fost clară situaţia juridica a persoanelor expropriate. Pentru acestea CNAIR face demersuri permanente la autorităţile locale, care au ca scop reglementarea situaţiei juridice. În plus, pentru sectorul A1-DN7, există deja un contract de prestări servicii destinate întocmirii cadastrelor iar pentru sectorul DN2-A2, se află în desfăşurare o procedură de achiziţie publică destinată prestării serviciilor de cadastru. Aceste proceduri sunt urmate pentru fiecare obiectiv care este construit pe Centura Bucureşti, pe măsura evoluţiei. Trebuie spus şi că pentru obiectivele de modernizare a Centurii Bucureşti, construcţia poate începe imediat după emiterea deciziei de expropriere, iar pe perioada execuţiei lucrărilor se desfăşoară procedurile de întabulare, fără să afecteze bunul mers al proiectelor", se mai precizează în comunicat.
Referitor la transferul dreptului de administrare al drumurilor aflate în concesiunea CNAIR S.A., reprezentanţii companiei semnalează că acesta presupune declasarea de la nivel de Drum Naţional la nivel de Drum Judeţean sau local. Ca atare administrarea acestor căi rutiere, revine ulterior declasării, Unităţilor Administrativ Teritoriale pe raza cărora se află. În ceea ce priveşte Centura Bucureşti, o mare parte din obiectivele acesteia se află pe raza Judeţului Ilfov.
"În toate discuţiile cu Primăria Generală a Capitalei, Ministerul Transporturilor şi CNAIR S.A. nu s-au opus niciodată predării administrării Centurii Bucureşti la PMB, în condiţiile legii. Dovadă stau întâlnirile, atât la nivel de experţi cât şi la nivelul Primarului General cu Ministrul Transporturilor, dar şi Foaia de Parcurs stabilită împreună. Este important să atragem atenţia însă că modul în care Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea abordează acest subiect nu este de natură să sprijine proiectul în sine. Trebuie să mai precizăm că în toate discuţiile cu Primăria Generală a Capitalei, CNAIR S.A a pus pe primul loc interesul public. Acesta este şi motivul pentru care Compania a acceptat, la solicitările PMB, să modifice Proiectul deja finalizat al Pasajului Domneşti, chiar dacă această situaţie a dus la reluarea proiectării, întârzierea lucrărilor şi creşterea preţului acestui obiectiv, în special ca urmare a apariţiei unor suprafeţe suplimentare de teren care trebuie expropriate pentru construcţia în noua configuraţie. Motivul invocat de Primăria Generală a Capitalei, la momentul la care s-a acceptat această modificare, a fost că locuitorii din zonă au nevoie de tramvai pe Prelungirea Ghencea, situaţie identificată însă de PMB după doi ani de evaluare a ofertelor, după stabilirea configuraţiei acestui pasaj şi după semnarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru pasajul Domneşti. La acea dată, PMB a promis că va susţine CNAIR S.A pentru a obţine rapid aprobarea exproprierii suprafeţelor suplimentare necesare şi a noilor autorizaţii de construcţie. CNAIR S.A. a dovedit că pune pe primul loc interesul public, inclusiv în ceea ce priveşte intrarea în Bucureşti a Autostrăzii 3 ( autostrada urbană), pentru care a acceptat să plătească sistemul de semaforizare. Aceasta în condiţiile în care intersecţia cu şoseaua Petricani se află pe teritoriul Capitalei, iar configurarea intersecţiei s-a făcut de comun acord cu PMB. Pentru că după deschiderea circulaţiei pe acest sector de autostradă, pe şoseaua Petricani din Bucureşti urmează să intre 20.000 de autovehicule zilnic, CNAIR S.A. a decis să suporte cheltuielile semaforizării acestei intersecţii, pentru care PMB nu a prezentat nicio soluţie viabilă până la ora actuală", susţin reprezentanţii CNAIR.
Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că se impune o "schimbare majoră" la nivelul conducerii CNAIR, precizând că va supune acest subiect spre dezbatere în forurile statutare ale PSD.
"Reabilitarea şoselei de Centură este un proiect de importanţă majoră pentru Capitală, iar orice abordare neprofesionistă faţă de un proiect de asemenea anvergură denotă dezinteres faţă de bucureşteni şi faţă de cei care tranzitează oraşul. Nu putem asista pasivi la modul în care CNAIR temporizează acest proiect, din lipsă de profesionalism şi/sau din cauza unor interese politice şi economice nelegitime, acesta fiind motivul pentru care solicităm insistent şi, se pare, foarte deranjant, să preluăm acest obiectiv de investiţii. Întrucât am epuizat toate variantele constructive şi am constatat că grupurile de lucru constituite pentru acest obiectiv au fost doar un mijloc de a tergiversa în mod birocratic lucrurile, cred că se impune o schimbare majoră la nivelul conducerii CNAIR, iar pentru asta sunt doar două variante: demisia sau demiterea. Voi supune acest subiect spre dezbatere în forurile statutare ale partidului", a declarat Firea.
Potrivit PMB, declaraţiile publice făcute la începutul acestei săptămâni de premierul Viorica Dăncilă, potrivit cărora dosarul prin care se solicită finanţarea din bani europeni pentru şoseaua de Centură este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene, sunt infirmate de reprezentanţi ai CE.
"În acest context, în care un termen asumat a fost deja depăşit, considerăm că doamna Dăncilă a fost indusă în eroare de reprezentanţii CNAIR, instituţie care are în concesiune acest obiectiv, cu privire la stadiul real al dosarului. Nu este prima dată când CNAIR dezinformează nu doar înalţi oficiali, ci şi populaţia, după ce a susţinut, acum câteva luni, că nu poate transfera Primăriei Municipiului Bucureşti acest obiectiv, întrucât anumite secţiuni beneficiază de finanţare europeană. Primarul General a clarificat, la acel moment, că, de fapt, finanţarea este alocată pentru obiectivul de investiţii, nu pentru instituţia care îl derulează. Concret, informaţia publicată astăzi, conform căreia dosarul pentru finanţarea lucrărilor la Centura Capitalei se află în analiza JASPERS, nu înseamnă că cererea de finanţare este finalizată şi nici că este depusă la Comisia Europeană", se arată în comunicatul PMB.
Conform sursei citate, JASPERS (Joint Assistance to Support Projects în European Regions) este un organism consultativ, rezultat din parteneriatul de asistenţă tehnică dintre trei membri, Comisia Europeană, BEI şi BERD, care poate emite în continuare observaţii şi poate solicita modificări de formă sau de fond ale documentaţiei. Procesul de analiză ar putea fi unul de durată, aşadar termenele iniţiale ar putea fi modificate, precizează PMB.
"Abia după parcurgerea acestei etape, adică finalizarea documentaţiei conform consultării cu experţii JASPERS, cererea de finanţare poate fi transmisă, prin sistemul MYSMIS 2014+, pentru a intra, conformă din punct de vedere administrativ, în evaluare tehnică şi financiară (...) conform Ghidului Solicitantului, pentru proiectele depuse pe POIM, unul dintre criteriile de eligibilitate se referă la terenurile pe care se vor construi/extinde/reabilita investiţiile. În acest sens, solicitantul trebuie să demonstreze că deţine sau că este în procedura de a obţine dreptul de proprietate sau dreptul de administrare a acestora pe o perioadă de cinci ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. Conform datelor deţinute de specialiştii PMB care au participat la grupurile comune de lucru pe acest proiect, CNAIR nu a realizat cadastrul şi intabularea pentru anumite segmente din Centura Capitalei", adaugă Municipalitatea.
PMB şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini CNAIR în realizarea acestor documentaţii.
"Un alt obstacol care, în viziunea CNAIR, ar împiedica preluarea de către municipalitate a Centurii Bucureştiului este obligativitatea realizării transferului printr-o lege organică. Dacă ar exista o colaborare interinstituţională corectă, dacă interesul public ar fi plasat pe primul loc de conducerea CNAIR, iar aceasta şi-ar recunoaşte incapacitatea de a finaliza acest proiect vital, ar fi găsite soluţii pentru transferul Centurii Capitalei la PMB. Concret, atunci când a existat voinţa politică, în anul 2001, Centura a putut fi transferată de la Primăria Capitalei la CJ Ilfov printr-un simplu Protocol", menţionează Municipalitatea.
PMB afirmă că la nivelul acestei instituţii există o structură de specialitate, funcţională şi operativă, dedicată atragerii de fonduri europene, care are capacitatea de a urgenta demersurile pentru completarea şi finalizarea dosarului de finanţare. "Prin intermediul acestei structuri, au fost depuse numai anul acesta cereri de finanţare în valoare de aproape 300 de milioane de euro", a adăugat PMB.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a depus, pe 15 octombrie, aplicaţia de finanţare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului "Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti", măsură care înseamnă debutul procesului firesc de accesare a finanţării nerambursabile, preciza compania de drumuri într-un comunicat remis vineri seara.
"Premierul Viorica Dăncilă a fost corect informată şi a spus adevărul atunci când a afirmat că dosarul prin care România solicită finanţare din bani europeni pentru Centura Capitalei se află în pregătire şi urmează să fie transmis la Bruxelles", se arată în comunicatul CNAIR. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nova Power&Gas: Amplasamentului de la Doicești cuprinde 50 de hectare ecologizate și o stație de transformare complet nouă
Amplasamentul de la Doicești nu este doar un teren, el cuprinde 50 de hectare ecologizate, după demolarea integrală a fostei termocentrale pe cărbune, o stație de transformare de 110/20 kV complet nouă, cu o valoare contabilă de 12 milioane de euro, o capacitate de racordare la Sistemul Energetic Național de aproximativ 600 MW, precum și alte active, informează Nova
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX inclus din 12 septembrie în flota TAROM
TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două
Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6% în trimestrul II din 2026 (INS)
Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poștă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841 tone, de la 14.193 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică și consultate de AGERPRES. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transport
ANPC: Amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 7 - 11 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la peste 1.600 de operatori economici la nivel național, în perioada 7 - 11 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat v
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești, în decembrie 2025, era de 6,5 miliarde dolari (raport corpul de control)
Estimarea de cost a proiectului SMR de la Doicești la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult față de estimarea inițială, este una dintre concluziile Raportului emis de către Corpul de Control al premierului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Societatea Națională Nuclearelectrica SA în perioada 15
Buget de 500 de milioane de euro pentru capacități de producere a energiei din surse de energie solară, cu stocare
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenție
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu; infrastructura trebuie să țină pasul
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026, iar interoperabilitatea sistemului românesc cu sisteme
Buzoianu: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii; 400 de milioane de lei pentru stocare
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare. 'De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru st
Coman (ACA): România nu mai exportă miere din cauza prețului scăzut cu care vin China și Ucraina
Producția de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obișnuit, cu un număr normal de familii de albine, undeva între 10 și 15.000 de tone, suficientă dacă ne gândim la consumul intern și la faptul că nu mai exportăm din cauza prețurilor scăzute pe piața europeană și mondială cu care vine mierea din China și din Ucraina, a
(P) Bani pentru belele în concediu. Viva Credit a tractat gratuit pe A2 mașinile clienților rămași în drum
Viva Credit a încheiat recent campania de vară „Bani pentru belele în concediu”, în care a oferit clienților săi un beneficiu de tractare gratuită pe autostrada A2, între București și Constanța. Conceptul campaniei integrate a avut la bază o continuare a poveștii „Bani pentru belele”, care a luat naștere încă din 2025
ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat de presă a
Nazare: România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN
România și Grecia pot susține poziții comune în Eurogrup și ECOFIN și pot avea mai multă greutate în dezbaterile despre regulile fiscale, taxare și competitivitatea Europei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Ajutorul de stat de 15 euro/familia de albine se transformă în ajutor de minimis; inițiativa legislativă, agreată de Ministerul Agriculturii
România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere și încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim, a declarat, vineri, Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii
UPDATE Buzoianu: Administrația Bazinală Jiu a aruncat pe fereastră aproximativ 10 milioane de lei; raportul de control a ajuns la Parchet
Administrația Bazinală de Apă Jiu a plătit aproximativ 10 milioane de lei către Romsilva din cauza unor erori și întârzieri legate de proiectul de apărare împotriva inundațiilor a municipiului Craiova, iar raportul Corpului de Control a fost trimis Parchetului General, a declarat, vineri, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'A
România, economie mai mare și riscuri diferite față de 2008 (analiză)
România este în prezent o economie mult mai mare decât în 2008, însă are o datorie publică mai ridicată și vulnerabilități diferite, într-un context financiar global mai dificil, la 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, subliniază Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România. Conform unui comunicat al comp




