Mitroi: Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II este o măsură corectă; Pilonul I are minusul ne-personalizării contribuţiilor
Posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II de pensii este o măsură corectă, iar dacă sistemul Pilonului I ar putea găsi o soluţie de nominalizare a portofoliilor individuale, cu posibilitatea de transfer, de moştenire, de transformare în rentă viageră, ar fi un competitor letal pentru Pilonul II, consideră Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).
"Oferirea opţiunii de alegere între cele două sisteme - privat şi de stat - dar şi reducerea semnificativă a necruţătorului comision de 2,5% iniţial (1,7%, doar recent) sunt două măsuri corecte. Acest coeficient perceput iniţial, lipsit de curtoazie profesională, cumulează un minus semnificativ din capitalizarea portofoliului prezent (pentru calculul performanţei investiţionale există multe cercetări academice şi profesionale în care adevărul este, de obicei, la mijloc). Sistemul Pilonului 1 are marele minus al ne-personalizării contribuţiilor. Dacă sistemul ar putea găsi o soluţie de nominalizare a portofoliilor individuale, cu posibilitatea de transfer, de moştenire, de transformare în rentă viageră, ar fi un competitor letal pentru Pilonul 2", a declarat, pentru AGERPRES, analistul economic.
În viziunea lui Adrian Mitroi, Pilonul II de pensii reprezintă un model de afacere scump şi ineficient, "care primeşte uşor şi de-a moaca acele contribuţii alocate, şi nu câştigate".
"Sistemul Pilonului 2 este, în schimb, un model de business scump şi ineficient, comod şi rentier fără risc, care primeşte uşor şi de-a moaca acele contribuţii alocate şi nu câştigate, pe care le administrează prudent după cote bine impuse şi controlate de autorităţi, dar după costuri prea mari, monopoliste. Pilonul 2 este o schemă automată de investiţie, cu risc administrat impecabil, cu automatizare a procesului de economisire, dar cu randamente mai mari decât dobânda la bancă. Sistemul este verificat, bun şi recomandabil. Sunt un investitor dedicat în acest sistem şi predau cu optimism studii de caz despre avantajele lui, dar ca şi client sunt nedumerit de întârzierea cu care sistemul pare că e dispus să îşi îndrepte erorile. Ecosistemul 2 pare preocupat doar de slăbiciunile competiţiei, sistemul Pilonul 1, de parcă noi, cei ignoranţi, nu le-am cunoaşte, chiar mai bine. Mai ales că noi, investitori individuali, ştim să măsurăm performanţa chiar mai bine decât par să o facă investitorii instituţionali. Noi ne plătim facturile şi telefonul copiilor cu sume reale, nu cu procente", a explicat Mitroi.
Acesta consideră că soluţia minimală a Pilonului I trebuie neapărat ajutată de cea mai eficientă, a combinaţiei Pilonului 1 cu 2, dar cea optimă este mixtul 1, şi 2, 3. "Un cetăţean deştept financiar, indiferent de gradul său de educaţie sau de avere, ştie că, până la urmă, cea mai bună soluţie este cea dificilă şi mai grea - construirea de portofoliu diversificat al unui individ informat care înţelege tarele fiecărui sistem, dar care foloseşte avantajele ambelor", a spus analistul.
Pe de altă parte, Adrian Mitroi susţine că sistemul privat de pensii este esenţial oricărei economii moderne şi prospere.
"Argumentul competiţiei favorabile consumatorului, între cele două sisteme - cel privat şi cel de stat - este minor, fragil şi foarte puţin robust din punct de vedere statistic - financiar; la fel, argumentul performanţei superioare al oricărei dintre sisteme este, din nou, calculat şi prezentat partinic, dar şi parţial. Sistemul privat de pensii este esenţial oricărei economii moderne şi prospere; alocarea competitivă a capitalului, cea pe care o reuşeşte sistemul privat, dovedeşte capacitatea cea mai potrivită de finanţare a cerinţelor noastre de dezvoltare. Achiziţia de titluri de stat pe termen lung de către fondurile private de investiţii şi de pensii finanţează cel mai favorabil proiectele naţionale pe termen lung. În plus, aceste vehicule investiţionale care măsoară foarte atent riscul şi caută disciplinat recompensa, evaluează şi tranzacţionează în mod constant acţiuni sau obligaţiuni, asumând astfel riscul investiţional, cel care creează impetus antreprenorial inovativ şi în final performanţa economică, uzufructul esenţial unei societăţi capitaliste performante", consideră profesorul în ştiinţe comportamentale.
În acelaşi timp, Mitroi vorbeşte despre un "compromis eficient", respectiv administrarea unui fond de investiţii şi pensii individual, construit de către fiecare din noi.
"Analiza cea mai serioasă a mentenanţei randamentului investiţional în viitor nu pune mare preţ pe reuşitele din trecut. Atât pentru administratorul public, cât şi pentru managerul privat de pensii nu va fi uşor să protejeze puterea de cumpărare a pensiilor noastre viitoare, în scenariul cel mai plauzibil al dobânzilor în creştere; acest scenariu este "clear and present danger" pentru majoritatea bancherilor centrali, băncilor comerciale, fondurilor de investiţii şi de pensii. Din această dilemă a contribuabilului - investitor - viitor pensionar se poate evidenţia soluţia de compromis eficient - cea de administrare a unui fond de investiţii şi pensii individual, construit de fiecare din noi. Acest fond individual investiţional poate să ţintească interesul clientului - ultimul pe listă ca de obicei, urmărind sistematic şi riguros creşterea puterii de cumpărare a pensiei viitoare. Dacă valoarea nominală a pensiei este un drept, valoarea ei reală este un privilegiu, iar pentru menţinerea acestui privilegiu, individul modern poate să devină mai priceput şi mai abil în managementul finanţelor sale personale. Pe cealaltă parte, slăbiciunile inerente sau intenţionate trebuie, însă, imediat adresate în favoarea consumatorului, viitor pensionar şi beneficiar direct al serviciilor de administrare, privată sau publică a pensiei. Ascunderea acestor defecte sub o pleiadă incorectă de argumente superficiale de tipul administrator bun vs. slab sau diferenţial de randamente investiţionale este fără folos pentru noi - cetăţeanul financiar consumator. O victorie la care am contribuit şi noi, consumatorii de ambele sisteme, prin opiniile critice despre comisioane şi costuri prea mari", explică analistul.
Adrian Mitroi subliniază, totodată, că, în timp ce "noi suntem de fapt capitaliştii fără scrupule, cei care pun presiune pe randamente la depozite bancare sau la contul de pensii", capitalul privat este administratorul banilor noştri.
"(...) Capitalul privat este de fapt administratorul banilor noştri, iar noi suntem de fapt capitaliştii fără scrupule, cei care pun presiune pe randamente la depozite bancare sau la contul de pensii. Noi suntem deponenţii intransigenţi la bancă, cei care nu am putea admite să pierdem un ban din valoarea reală a economiilor noastre prin credite prost acordate sau repudiate de legi nefireşti, nesănătoase, nefezabile, inepte şi defetiste. Bătălia constantă a capitalismului financiar în favoarea noastră - acţionari, deponenţi, contribuitori la pensie, se face mai ales la bursa de valori, un alt mecanism esenţial şi excepţional al societăţii moderne. Bursa de valori şi întreg ecosistemul său instituţional (inclusiv fondurile private de pensii) sunt uneltele de construire şi mentenanţă a prosperităţii pentru fiecare din noi, dar mai ales pentru cei ce ne urmează. Astfel, oricât de precaut sau profitabil este patrimoniul administrat curent, contul privat de pensie are Marele Atu că poate fi transferat moştenitorilor în valoare clar definită. Care va fi puterea de cumpărare a acestui patrimoniu în viitor este subiect de dezbatere academică. În oglindă, aceasta este slăbiciunea majoră a sistemului public, cea de lipsă de individualizare a valorii patrimoniului pensiei. Această îmbunătăţire poate fi adresată în deliberările despre noul format la competiţiei dintre cele două sisteme", a menţionat Mitroi.
Recent, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la un post de televiziune, că Pilonul II de pensii nu va fi naţionalizat, dar va deveni opţional. "Ne-am hotărât ce vrem să facem şi ce am comunicat de anul trecut, şi anume să fie opţional acest Pilon II. E bătut în cuie (...) Nu naţionalizăm, dar vom explica foarte clar tuturor persoanelor cotizante la acest Pilon II cât va fi pensia lor", a afirmat Vasilescu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
