Șase state membre UE cer taxarea profiturilor excepționale generate de companiile petroliere
Șase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP.
Miniștrii de Finanțe din Germania, Italia, Austria, Polonia și Portugalia, împreună cu ministrul Economiei din Spania, au trimis scrisoarea comună ministrului de Finanțe irlandez, a cărui țară deține în prezent președinția rotativă a UE, în care au solicitat ca problema unei taxe pe profiturile companiilor petroliere să fie inclusă pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de Finanțe din blocul comunitar, care va avea loc luna viitoare la Dublin.
'Companiile petroliere se bucură de o profitabilitate generală și de marje la produsele rafinate care depășesc creșterea prețului țițeiului. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din ultimele decenii, iar nemulțumirea crește la nivel mondial din cauza creșterii costului vieții', se arată în scrisoarea consultată de AFP.
Miniștrii solicită discuții la nivelul UE privind impozitarea profiturilor excepționale, care să țină cont de lecțiile învățate din implementarea unei măsuri similare în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, a declarat în repetate rânduri că firmele energetice nu trebuie să jefuiască consumatorii în timpul acestei crize, a declarat o sursă din cadrul ministerului pentru AFP. 'Profiturile excesive legate de criză trebuie returnate consumatorilor', a apreciat sursa.
Mai multe din țările semnatare au solicitat deja la începutul acestui an o taxă pe profiturile companiilor petroliere. Companiile din sectorul energetic au văzut cum profiturile lor au crescut semnificativ după ce Statele Unite și Israelul au lansat un război împotriva Iranului în februarie, ceea ce a dus la o reducere a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru tranzitul cu energie.
Cu toate acestea, UE nu a dat până acum niciun semnal că intenționează să impună o taxă pe profiturile companiilor petroliere. AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secretarul american al Trezoreriei crede că Fed nu ar trebui să majoreze dobânda în urma efectelor războiului din Iran
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat vineri că Rezerva Federală a SUA (Fed) ar trebui să aibă o minte deschisă și să nu majoreze dobânda de referință în urma ''șocului privind aprovizionarea cu energie'' legat de războiul din Iran, transmite Reuters. ''Cred că Fed ar trebui să î
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,5% în trimestrul doi din 2026
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în trimestrul doi din 2026, la 833 milioane tone echivalent CO2, o scădere de 0,5% față de trimestrul precedent (837 milioane tone echivalent CO2), arată
Germania: Guvernul cancelarului Merz plănuiește cel mai mare buget din istoria țării
Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea mai mare sumă din istoria sa, conform proiectului aprobat în noaptea de joi spre vineri în comisia pentru buget a camerei inferioare a Parlamentului german, proiect în care apărarea este una dintre priorități, informează EFE.
Cererea de argint va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achizițiilor de bijuterii
Cererea de argint este așteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achizițiilor de bijuterii și a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu în care prețurile ridicate au accelerat procesul de înlocuire a argintului, arată un studiu publicat vineri de firma de consultanță Metals Focus pentru Silve
Generali este în grafic pentru a-și depăși obiectivele financiare
Cel mai mare grup italian de asigurări, Generali SpA, a raportat vineri un profit mai ridicat în primele nouă luni din acest an, chiar dacă pierderile din dezastrele naturale s-au ridicat la 1,5 miliarde de euro, și a anunțat că este în grafic pentru a-și depăși obiectivele din planul pe trei ani, care se încheie în 2027, transmite Reuters.
Statul german este interesat de participațiile deținute de RWE și E.ON la producătorul de combustibil nuclear Urenco
Guvernul german intenționează să achiziționeze acțiunile pe care companiile germane de utilități RWE și E.ON le dețin la producătorul european de combustibil nuclear Urenco, au dezvăluit vineri două publicații germane, preluate de Reuters. Marea Britanie și Țările de Jos dețin fiecare câte o treime din acțiunile Urenco Ltd., o companie c
Oferta mondială de petrol va depăși cererea în ultimul trimestru din 2026, estimează AIE
Piața mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situație de ofertă excedentară, o premieră de la începutul războiului din Iran, pe măsură ce exporturile de țiței din Golful Persic își revin, în pofida conflictului în desfășurare, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite Bl
Ungaria va produce din nou faimosul Cub Rubik
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor și profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai populare și îndrăgite puzzle-uri din lume, Cubul Rubik, transmite AP. Acum, după ce s-au vândut peste jumătate de miliard de exemplare, transformând obiectul într-un veritabil
Microsoft are probleme în a restabili funcționarea normală a serviciului de mesagerie Outlook
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP. Perturbările, care au durat ore întregi din cau
Fostul sediu din Roma al Partidului Comunist Italian a devenit un hotel de lux
O impunătoare clădire, situată la doar câțiva pași de Piazza Venezia, în inima Romei, și care timp de decenii a fost sediul Partidului Comunist Italian (PCI), cel mai mare partid comunist din Occident timp de decenii, este acum hotelul de lux Thompson Rome by Hyatt, transmite AFP.
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă față următoarelor crize, estimează FMI
Economia europeană a demonstrat o rezistență remarcabilă la șocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să își accelereze reformele dacă vrea să facă față următoarelor crize, a avertizat joi un oficial de rang înalt de la Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite AFP. 'Până acum, Europa a
Directorul Nvidia a demisionat, o lovitură uriașă pentru boom-ul sectorul AI
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, și-a anunțat joi demisia din pozițiile de CEO și președinte al Consiliului de Administrație, lăsând industria inteligenței artificiale (AI) fără cel mai important promotor al său și aruncând o umbră de incertitudine asupra viitorului producătorului de cipuri pe care l-a transformat î
SUA ar putea produce 400.000 de roboți umanoizi pe an în 2030, estimează J.P. Morgan
Producția de roboți umanoizi a SUA ar putea urca până la un interval cuprins între 300.000 - 400.000 de unități pe an în 2030 și la aproximativ 1,5 milioane de unități pe an în 2035, au estimat joi analiștii firmei de brokeraj J.P. Morgan, în contextul în care industria trece de la etapa demonstrațiilor la cea a implementării comer
Eurostat: România, cea mai accentuată rată de creștere din UE a valorii producției agricole, în 2025
Valoarea producției agricole în Uniunea Europeană s-a situat anul trecut la 558,7 miliarde de euro în prețuri de bază, reprezentând o creștere de 4,8 comparativ cu 2024 (532,9 miliarde de euro), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cea mai recentă creștere a continuat tendința ascendentă până la un no
Eli Lilly, prima companie farmaceutică care obține aprobarea unui medicament pentru slăbit GLP-1 în China
Eli Lilly a devenit joi prima companie care a obținut aprobare în China pentru medicamentele pentru slăbit din clasa GLP-1, obținând un avantaj în fața rivalului danez Novo Nordisk pe cea de-a doua mare piață farmaceutică globală, transmite Reuters. Până acum, doar injecțiile GLP-1 erau disponibile în China. Medicam











