Deficitul comercial al Germaniei pe relația cu China crește; Beijingul depinde mai puțin de industria europeană
Deficitul comercial al Germaniei pe relația cu China s-a adâncit în primele șase luni din acest an, chiar dacă centrul de putere al Asiei rămâne cel mai mare partener comercial al său, arată datele preliminare ale Germany Trade and Invest (GTAI), agenția federală responsabilă de promovarea Germaniei ca locație de afaceri și de sprijinirea companiilor germane la nivel internațional, transmite Reuters.
Exporturile Germaniei către China au scăzut în ritm anual cu 12%, la sub 37 miliarde de euro, în primul semestru din 2026, firmele din China reducându-și dependența de importurile europene, astfel încât China este doar a noua mare piață pentru mărfurile ''Made in Germany''.
Nu mai târziu de 2021, China era a doua mare piață de export. În acel an, mărfurile ''Made in Germany'' vândute în China au valorat 104 miliarde de euro, în pofida efectelor pandemiei. Acum companiile germane au dificultăți atât din cauza taxelor vamale americane, cât și a concurenței chineze, ceea ce a dus la concedieri majore la mari grupuri din industrie, cum ar fi Volkswagen. Între timp, China vinde din ce în ce mai mult Germaniei.
În primele șase luni ale anului trecut, deficitul comercial al Germaniei pe relația cu China s-a situat la 40 miliarde de euro, și a ajuns la aproximativ 55 miliarde de euro în perioada similară din acest an.
Importurile Germaniei din China au urcat cu 8,9%, la 91,8 miliarde de euro în primul semestru din 2026. Volumul total al schimburilor comerciale a fost de peste 128 de miliarde de euro, cu trei miliarde de euro mai mult decât cu SUA.
''Motivul declinului exporturilor către China sunt economia internă slabă și concentrarea Beijingului pe lanțurile valorice interne'', a afirmat Corinne Abele, expert al pentru Asia de Est.
Acum firmele din Germania produc mai mult în interiorul Chinei, iar criza imobiliară din statul asiatic și dificultățile financiare ale guvernelor regionale reduc investițiile, a adăugat Abele.
În schimb, economiile mult mai mici, cum ar fi Austria și Elveția, au cumpărat mai mult mărfuri ''Made in Germany'' decât China în 2026.
Reducerea dependenței Chinei de Germania arată cum statul asiatic devine mai independent de puterile occidentale și reduce decalajul tehnologic, a apreciat Vincent Stamer, economist la Commerzbank.
În 2025, după ce președintele american Donald Trump a revenit la Casa Albă și a impus taxe vamale, China a depășit SUA și a ajuns cel mai mare partener comercial al Germaniei. Statele Unite rămân cea mai mare piață de export a Germaniei, dar exporturile acolo au scăzut cu aproximativ 6% în primul semestru din 2026, la ușor peste 74 miliarde de euro, a indicat Abele. În contrast, importurile germane din SUA au urcat cu 7,1%, la aproape 51 miliarde de euro.
Următoarele mari piețe de export sunt Franța și Țările de Jos.
Per ansamblu, exporturile germane au crescut cu 3,7%, la 817 miliarde de euro în primele șase luni ale acestui an. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m
Christine Lagarde (BCE) respinge planul liderului stângii din Franța privind anularea datoriei țării
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins joi planul liderului Partidului Franța Nesupusă (stânga radicală), Jean-Luc Melenchon, de a anula o parte din datoria publică a țării, numind ideea 'periculoasă din punct de vedere financiar' și imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul dreptului UE, transmite Reuters.
Lagarde afirmă că BCE nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor
Consiliul Guvernatorilor nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor, care va depinde de datele economice, mai concret de inflație, a declarat joi președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, relatează agenția EFE. Consiliul Guvernatorilor a decis, în unanimitate, majorarea ratelor dobânzilor cu 25 de puncte de bază,
BCE a majorat dobânzile, pentru a contracara efectele conflictului din Orientul Mijlociu
Banca Centrală Europeană a majorat joi, cu 25 puncte de bază, cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, a doua creștere din acest an, se arată într-un comunicat al organizației cu sediul la Frankfurt. Astfel, rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dob
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor inputurilor agricole în trimestrul al doilea
Prețurile produselor agricole au scăzut cu 5,8% în Uniunea Europeană în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv de declin, arată datele publicate joi de Eurostat. În schimb, prețurile inputurilor agricole (energie, îngrășăminte, nutreț e












