Eurostat: România, cel mai sever declin din UE al ratei de economisire
Rata de economisire a gospodăriilor a crescut cu 0,2 puncte procentuale (pp) în Uniunea Europeană și a rămas stabilă în zona euro, în primul trimestru din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, rata de economisire a urcat în șapte țări și a scăzut în nouă. Cel mai semnificativ avans a fost în Ungaria (3,4 pp), iar cel mai sever declin a fost observat în România (minus 5,3 pp), Grecia (minus 3,7 pp) și Austria (minus 2,5 pp).
De asemenea, în primul trimestru din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, rata de investiții a gospodăriilor a scăzut cu 0,1 puncte procentuale (pp), atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro.
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, rata a crescut în patru țări membre, a rămas stabilă în una și a scăzut în 11. Cea mai mare creștere a fost în România (2,2 pp), iar cel mai sever declin a fost observat în Grecia (minus 0,7 pp)
La nivelul UE, venitul real pe cap de locuitor al gospodăriilor a crescut cu 0,1% în primul trimestru din 2026, după un avans de 0,2% în trimestrul patru din 2025. De asemenea, în primul trimestru din 2026, consumul real al gospodăriilor pe locuitor a scăzut cu 0,2%, după un avans de 0,5% în precedentele trei luni.
În zona euro, venitul real pe cap de locuitor al gospodăriilor a rămas stabil în primul trimestru din 2026, după un avans de 0,2% în trimestrul patru din 2025. De asemenea, în primul trimestru din 2026 consumul real al gospodăriilor pe locuitor a rămas stabil, după un avans de 0,5% în precedentele trei luni.
În România, venitul disponibil brut în România a scăzut cu 8,1%, iar cheltuielile aferente consumului individual au înregistrat un declin de 0,5%, în primul trimestru din 2026, comparativ cu precedentele trei luni. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Economia italiană va crește cu 1% anul acesta, în linie cu nivelul din zona euro (Giorgia Meloni)
Premierul Giorgia Meloni se așteaptă ca economia italiană să crească cu 1% anul acesta, în linie cu zona euro, transmite Reuters. A treia economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un avans de 0,5%, mai redus decât media din regiune. Creșterea PIB-ului Italiei nu a depășit 1% în ultimii trei ani, în pofida in
Franța abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar
Economia Franței va crește anul acesta mai puțin decât se estima, iar Guvernul va rata ținta de reducere a deficitului bugetar, a anunțat vineri ministrul de Finanțe, Roland Lescure, transmite Reuters. Înrăutățirea previziunilor complică sarcina Executivului de a adopta bugetul pe 2027 în următoarele luni într-un Parlament extrem de div
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, 6,0556 dolari pentru un galon
Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 6,0556 dolari, conform datelor de la Asociația Americană a Automobilului (AAA), transmite Bloomberg. În California, prețul motorinei este de aproape opt dolari pe galon. Calul de povară al economiei mondiale, mot
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va
Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Între primul și al doilea t
Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutăți
Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, f
Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters
FMI avertizează asupra riscurilor provocate de război cu care se confrunta economia mondială
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că economia mondială a făcut față șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu mai bine decât se anticipa, iar PIB-ul global încă se aștepta să crească cu aproximativ 3% în 2026, dar a avertizat că riscurile rămân ridicate, transmite Reuters. Purtătorul
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință î
Argentina: Inflația la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Inflația din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluție salutată de guvernul președintelui ultraliberal Javier Milei, relatează AFP. În august, indicele prețurilor de consum s-a stabilit la 1,7%, după 2,1% în iulie, potrivit raportului Institutului Național de Stat
Reuters: Statele membre UE vor reducerea importurilor pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice
Guvernele UE intenționează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică și a maselor plastice de majorarea importurilor, în special din China, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Franța, Italia și, probabil, Germania - cele m
Christine Lagarde (BCE) respinge planul liderului stângii din Franța privind anularea datoriei țării
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins joi planul liderului Partidului Franța Nesupusă (stânga radicală), Jean-Luc Melenchon, de a anula o parte din datoria publică a țării, numind ideea 'periculoasă din punct de vedere financiar' și imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul dreptului UE, transmite Reuters.
Lagarde afirmă că BCE nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor
Consiliul Guvernatorilor nu poate anticipa următoarea evoluție a ratelor dobânzilor, care va depinde de datele economice, mai concret de inflație, a declarat joi președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, relatează agenția EFE. Consiliul Guvernatorilor a decis, în unanimitate, majorarea ratelor dobânzilor cu 25 de puncte de bază,
BCE a majorat dobânzile, pentru a contracara efectele conflictului din Orientul Mijlociu
Banca Centrală Europeană a majorat joi, cu 25 puncte de bază, cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, a doua creștere din acest an, se arată într-un comunicat al organizației cu sediul la Frankfurt. Astfel, rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dob












