logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Un petrolier acostat la terminalul CPC din Marea Neagră ce transportă petrol kazah, atacat cu drone

Image

Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a fost atacat și avariat vineri de două drone, a semnalat operatorul terminalului, potrivit Reuters.

Petrolierul atacat, 'Nordic Zenith', este închiriat de compania americană ExxonMobil.

Operatorul CPC nu a identificat vreo parte responsabilă pentru acest atac, ce survine în timp ce Ucraina desfășoară a campanie intensă de lovituri cu drone asupra navelor rusești, în special petroliere, în Marea Neagră și Marea Azov. Potrivit Kievului, între 6 și 17 iulie Ucraina a lovit cu drone în total 159 de nave rusești, dintre care 42 în Marea Neagră și 117 în Marea Azov.

La rândul ei, Rusia a replicat prin bombardamente intense asupra infrastructurilor portuare ucrainene la Marea Neagră și de asemenea asupra navelor acostate în porturile Ucrainei.

Potrivit CPC, în urma atacului cu drone un incendiu a izbucnit pe nava Nordic Zenith, dar a fost stins ulterior. Nave din apropiere au evacuat 13 membri ai echipajului, în timp ce alți 9 au ales să rămână la bordul petrolierului avariat, ce a fost de asemenea retras din programul de încărcare.

CPC este o conductă petrolieră de 1.510 km care conectează zăcămintele de petrol din Kazahstan de la Marea Caspică cu portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră. Petrolul încărcat la Novorossiisk este apoi transportat cu petroliere către piețele mondiale.

Prin conducta CPC sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului. Operațiunile legate de aceste exporturi au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene asupra stațiilor de pompare din Rusia și asupra terminalului maritim de încărcare din portul rus Novorossiisk.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1510

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 12-10-2026 17:57

Ungaria irigă terenurile agricole afectate de secetă cu apa din iazuri, după scoaterea peștilor

Fermele piscicole din Ungaria fac echipă cu autoritatea națională a apelor pentru a folosi apa rămasă în bazinele uriașe atunci când sunt strânși peștii pentru a ajuta la irigarea terenurilor agricole afectate de secetă și a parcurilor, transmite Reuters. Seceta din această vară, pe fondul valurilor de căldură de pe continent

Economic Extern 12-10-2026 17:20

Comisia Europeană: Noul pod peste Tisa îmbunătățește conectivitatea și reziliența la frontiera de est a UE, în România

Noul pod rutier peste Tisa, care leagă județul Maramureș, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmației și Bila Țerkva, va facilita circulația persoanelor și a mărfurilor și va sprijini comunitățile locale de pe ambele maluri ale râului, a informat luni Comisia Europeană (CE).

Economic Extern 12-10-2026 16:47

OPEC a înrăutățit din nou estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a șasea înrăutățire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat luni secretarul general Haitham Al Ghais, transmit Reuters și site-ul

Economic Extern 12-10-2026 15:44

Șeful Stellantis cere stimulente pentru producătorii auto care construiesc în Europa

Șeful Stellantis, Antonio Filosa, a cerut autorităților europene de reglementare să ofere stimulente mai puternice pentru producătorii auto care fabrică vehicule în regiune, în condițiile intensificării concurenței din China, a informat CNBC. Antonio Filosa, care este la conducerea gigantului auto din 2025, a discutat luni cu jurna

Economic Extern 12-10-2026 14:52

Unii viticultori din California se gândesc să înlocuiască vița de vie cu agave

Amenințați de o scădere drastică a consumului de vin, unii producătorii de vin din California analizează posibilitatea de a înlocui vița de vie cu agave și a produce o versiune americană de tequila, transmite Bloomberg. Stuart Woolf se numără printre cei care pariază pe agave, o plantă suculentă, cu frunze țepoase de culoare albastru-ver

Economic Extern 12-10-2026 14:38

China: Ponderea vehiculelor propulsate cu forme noi de energie a atins un nivel record în septembrie

Poziția dominantă pe piața chineză a vehiculelor propulsate cu forme noi de energie (NEV) s-a consolidat în septembrie, vânzările NEV fiind responsabile pentru 61,6% din vânzările lunare de mașini noi, un nivel record, arată datele publicate luni de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmit Xinhua și AP. Este p

Economic Extern 12-10-2026 12:54

Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, profesorilor americani Robert Hall și Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la 'fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice', a anunțat luni Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm, transmite Reuters. Cei doi 'au pus la punct noi modele macroeco

Economic Extern 12-10-2026 12:48

Președintele Microsoft spune că laptele trebuie să respecte mai multe reglementări decât Inteligența Artificială

Inteligența artificială are nevoie urgentă de o reglementare la nivel global, cu evaluatori independenți capabili să verifice noile evoluții, a declarat președintele Microsoft, Brad Smith, avertizând că, în prezent, AI se confruntă în prezent cu mai puține cerințe de siguranță decât laptele, transmite Reuters. Înt

Economic Extern 12-10-2026 11:37

Belgia: Prim-ministrul Bart De Wever avertizează asupra gravității situației bugetare

Bugetul statului belgian pentru 2027 nu va fi prezentat parlamentului marți, așa cum era planificat, din cauza dezacordurilor din cadrul coaliției conduse de prim-ministrul Bart De Wever, care a avertizat asupra 'gravității' situației, relatează AFP. 'Prim-ministrul constată că nu s-a ajuns încă la un acord în cadrul gu

Economic Extern 12-10-2026 09:47

Șefa FMI afirmă că investițiile în AI mențin creșterea economică globală la aproximativ 3%

Investițiile puternice în infrastructura de inteligență artificială (AI) mențin creșterea economică globală la un nivel de aproximativ 3%, generând beneficii majore pentru multe economii asiatice care furnizează componente hardware, precum Thailanda, a declarat luni directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, informea

Economic Extern 12-10-2026 09:17

Premiul Nobel pentru Economie încheie seria anunțurilor din acest an

Câștigătorul ultimului Premiu Nobel din acest an va fi anunțat luni, când Academia Regală Suedeză de Științe va desemna laureatul din 2026 în domeniul științelor economice, transmite DPA. Anunțul de la Stockholm este așteptat în jurul orei 11:45 (09:45 GMT). În 2025, premiul a fost împărțit de

Economic Extern 12-10-2026 09:06

UE va limita importul de vehicule hibride din China timp de patru ani (Bloomberg)

Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unități pe an, măsură care ar putea intra în vigoare la 1 decembrie, în urma acordurilor încheiate în timpul recentei vizite efectuate la Beijing de comisarul european pentru comerț Maros Sefcovic, relatează agenția Bloomberg, citată luni de EFE.

Economic Extern 12-10-2026 09:05

Inflație, datorii, AI subiecte pe agenda reuniunii anuale a FMI la Bangkok

Miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, sub auspiciile Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, pe fundalul șocurilor energetice, presiunilor asupra datoriei publice și avansului Inteligenței Artificiale, transmite AFP. Reuniunile anuale ale Fon

Economic Extern 12-10-2026 07:50

Indicele global al sărăciei a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010 (PNUD)

Indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010, numărul persoanelor afectate majorându-se la 1,2 miliarde, a anunțat luni Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), conform AFP. În ediția din 2026 a raportului lor anual, această agenție a ONU și centrul de cercetar

Economic Extern 09-10-2026 15:34

Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice

Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv