Consumul mondial de alcool va scădea în următorul deceniu, arată un studiu al IWSR
Consumul mondial de alcool este așteptat să scadă în următorul deceniu, în pofida creșterii populației și a cererii tot mai mari din India, care este pe cale să devină a doua cea mai mare piață din lume, după China, potrivit firmei de cercetare de piață IWSR, transmite Reuters.
Vânzările la nivelul întregului sector, inclusiv pentru giganții Diageo, care deține marca de whisky Johnnie Walker, și Anheuser-Busch InBev, care deține mărcile de bere Corona și Stella Artois, au scăzut constant după 2023, iar evaluările bursiere ale acestor companii s-au redus și ele.
După un boom post-pandemie, producătorii de băuturi spun că avansul costurilor, împreună cu schimbarea obiceiurilor de consum, preocupările legate de sănătate și sporirea medicamentelor pentru slăbit, care pot afecta cantitatea de alcool consumată, au avut un impact major asupra cererii.
În prima sa prognoză pe următorii 10 ani, care acoperă 160 de piețe, firma de cercetare IWSR a declarat că nu se așteaptă la o încetare a tendinței de scădere a consumului global de alcool până în 2031. Chiar și în anul 2035, volumul consumului mondial de alcool ar urma să fie cu 1% sub volumele de anul trecut, în pofida unei creșteri de 9% a numărului global de consumatori de alcool, prognozează firma de cercetare. Oamenii vor bea mai puțin, iar numărul de litri de alcool pur pe cap de locuitor va scădea anual până atunci, a adăugat IWSR.
Marten Lodewijks, președinte și director general al IWSR, a declarat că schimbarea gusturilor consumatorilor reprezintă o provocare majoră, iar companiile trebuie să se adapteze, mai degrabă decât să se 'bazeze pe succesele trecute'.
Conform previziunilor IWSR, băuturile spirtoase, berea și vinul vor pierde tren până în 2035, deoarece tipuri mai noi de băuturi, cum ar fi cocktailurile la doză, le vor lua locul.
Cererea va veni din alte părți decât cele mai mari piețe tradiționale. IWSR a prognozat o scădere de peste 18% a cantităților de alcool consumate până în 2035 pe cele mai mari piețe de băuturi alcoolice, China și Statele Unite. Scăderile vor fi semnificative și în Germania, Japonia și Marea Britanie.
În schimb, cu o creștere de 38% în următorii 10 ani, India va detrona Statelor Unite din poziția de a doua cea mai mare piață mondială pentru băuturi alcoolice, până în 2032. Alte țări unde consumul de alcool va crește semnificativ vor fi Mexicul cu 13%, Vietnamul cu 15% și Columbia cu o creștere de 26%. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului
Bruxelles-ul intenționează să impună noi restricții la importurile din China, la începutul lui 2027
Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare pentru a reduce importurile de produse chinezești în sectoare precum produsele chimice, mobila și utilajele, informează Bloomberg citând mai multe surse din apropierea acestui dosar. Măsurile, care ar putea lua forma unor plafoane la import sau a unor tarife, ar putea f
Statele membre UE caută un acord cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)
Miniștrii europeni ai Agriculturii, care se reunesc luni și marți la Luxemburg, vor încerca să ajungă la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), în timp ce statele membre lucrează la bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. În centrul discuțiilor miniștrilor Agriculturii se află reforma Politicii Agricole Comune după 2027,








